Monitorizarea continuă a glicemiei ar putea contribui la reducerea unui marker al afectării renale la pacienții cu diabet zaharat de tip 2

Utilizarea susținută a sistemelor de monitorizare continuă a glicemiei se asociază cu un control glicemic mai bun pe termen lung și cu o reducere a albuminuriei după trei ani, potrivit unui studiu publicat în revista JAMA Network Open. Cercetătorii subliniază însă că rezultatele nu demonstrează că această tehnologie previne progresia bolii renale diabetice.

Monitorizarea glicemiei, dincolo de controlul diabetului

Monitorizarea continuă a glicemiei (CGM) reprezintă o tehnologie care permite măsurarea valorilor glucozei cu ajutorul unui senzor aplicat pe corp, oferind informații utile pentru gestionarea diabetului zaharat. Sistemele de monitorizare în timp real (rtCGM) transmit automat datele privind glicemia, ajutând pacienții și medicii să identifice fluctuațiile acesteia și să adapteze conduita terapeutică.

Menținerea glicemiei în limitele recomandate este importantă pentru reducerea riscului de complicații ale diabetului, inclusiv a celor care afectează rinichii. Hiperglicemia cronică poate deteriora progresiv vasele de sânge și structurile renale, favorizând apariția bolii renale diabetice.

Deși studiile anterioare au evidențiat îmbunătățiri ale controlului glicemic pe termen scurt prin utilizarea acestor dispozitive, efectele utilizării susținute asupra sănătății rinichilor sunt încă insuficient cunoscute.

Cum a fost realizat studiul

Cercetarea, publicată la 12 octombrie 2026 în JAMA Network Open, a analizat datele medicale ale unor adulți cu diabet zaharat de tip 2 și risc crescut de complicații. Studiul a inclus persoane care nu utilizaseră anterior sisteme CGM și care prezentau un control glicemic deficitar, definit printr-o hemoglobină glicată (HbA1c) mai mare de 8%, sau un istoric de prezentări la urgență ori spitalizări pentru hipoglicemie.

Cercetătorii au comparat evoluția pacienților care au început să utilizeze monitorizarea continuă a glicemiei în timp real cu cea a persoanelor care nu au inițiat această metodă. Participanții au fost urmăriți timp de până la trei ani, iar analiza a evaluat trei indicatori principali: HbA1c, raportul albumină/creatinină urinară (UACR) și rata estimată de filtrare glomerulară (eGFR).

HbA1c reflectă media glicemiei din ultimele aproximativ două-trei luni. UACR măsoară cantitatea de albumină eliminată prin urină în raport cu creatinina, iar valorile crescute pot indica afectarea rinichilor. eGFR estimează capacitatea rinichilor de a filtra sângele.

Analiza a inclus 25.371 de persoane unice, cu o vârstă medie de 61,5 ani. La începutul studiului, valoarea medie a HbA1c era de 9,5%, ceea ce indica un control glicemic insuficient.

Îmbunătățirea controlului glicemic s-a menținut timp de trei ani

Rezultatele au arătat că utilizarea susținută a sistemelor rtCGM s-a asociat cu o scădere semnificativă și persistentă a hemoglobinei glicate.

La un an de la începutul urmăririi, valoarea medie ponderată a HbA1c a fost de 7,83% în grupul care a utilizat monitorizarea continuă, comparativ cu 8,93% în grupul de control. Diferența dintre cele două grupuri a fost de 1,10 puncte procentuale.

Beneficiul s-a menținut și în următorii ani. După doi ani, diferența dintre grupuri era de 0,90 puncte procentuale, iar după trei ani, HbA1c medie a fost de 7,83% la utilizatorii rtCGM și de 8,58% în grupul de control.

Aceste rezultate sugerează că monitorizarea continuă a glicemiei poate sprijini gestionarea diabetului pe termen lung, în special în cazul pacienților care pornesc de la un control glicemic deficitar.

Un posibil beneficiu asupra sănătății rinichilor

Un rezultat important al cercetării a fost observarea unei diferențe a raportului albumină/creatinină urinară după trei ani de urmărire.

La evaluarea finală, valoarea medie a UACR a fost de 153 mg/g în grupul care a utilizat rtCGM, comparativ cu 278 mg/g în grupul de control. Diferența de aproximativ 125 mg/g sugerează o reducere a albuminuriei în rândul pacienților care au continuat monitorizarea.

Albuminuria reprezintă un indicator important în evaluarea afectării renale. Eliminarea crescută a albuminei prin urină poate apărea atunci când structurile de filtrare ale rinichilor sunt afectate. Reducerea acestui marker poate fi favorabilă, însă trebuie interpretată în contextul celorlalți indicatori ai funcției renale.

Este important de precizat că diferențele privind UACR nu au fost semnificative statistic la evaluările de la un an și doi ani. Asocierea a fost observată abia după trei ani, când numărul pacienților cu date disponibile era considerabil mai mic.

În plus, studiul nu a demonstrat că îmbunătățirea controlului glicemic a fost în mod direct responsabilă pentru reducerea albuminuriei.

Funcția de filtrare renală nu a prezentat o îmbunătățire demonstrată

În ceea ce privește eGFR, rezultatele nu au confirmat un efect protector clar al monitorizării continue a glicemiei.

Pacienții care au început să utilizeze rtCGM aveau, încă de la început, o funcție renală mai redusă și semne mai pronunțate de afectare renală decât persoanele din grupul de control. Diferențele privind eGFR s-au menținut în primii doi ani, însă după trei ani nu mai erau semnificative statistic.

Prin urmare, cercetarea nu a demonstrat că utilizarea susținută a rtCGM păstrează funcția de filtrare a rinichilor sau încetinește în mod cert progresia bolii renale diabetice.

Limitele cercetării

Deși rezultatele sunt promițătoare, studiul a avut un design observațional, ceea ce înseamnă că poate identifica asocieri, dar nu poate demonstra cu certitudine o relație de cauzalitate.

De asemenea, o parte dintre participanți au întrerupt utilizarea sistemelor de monitorizare, în timp ce unii pacienți din grupul de control au început ulterior să le folosească. Aceste schimbări au redus numărul persoanelor disponibile pentru evaluările pe termen lung.

La analiza UACR de la trei ani au fost incluși 331 de pacienți din grupul rtCGM și 3.890 din grupul de control, ceea ce impune prudență în interpretarea rezultatelor.

Autorii atrag atenția și asupra posibilității ca persoanele care au continuat monitorizarea să fi beneficiat de o implicare mai mare în gestionarea bolii sau de un sprijin medical diferit. Aceste aspecte ar putea influența rezultatele independent de utilizarea dispozitivului.

Cercetarea a fost finanțată, printre altele, de producătorul de sisteme CGM Dexcom și de alte organizații din domeniul sănătății și cercetării.

Concluzii

Monitorizarea continuă a glicemiei în timp real ar putea avea un rol important în îmbunătățirea controlului diabetului zaharat de tip 2 pe termen lung. În rândul adulților cu risc crescut, utilizarea susținută a acestei tehnologii s-a asociat cu valori mai mici ale HbA1c pe parcursul celor trei ani de urmărire și cu o reducere a albuminuriei la evaluarea finală.

Cu toate acestea, rezultatele nu demonstrează că monitorizarea continuă previne afectarea progresivă a rinichilor. Sunt necesare studii clinice randomizate și cercetări pe perioade mai lungi pentru a stabili dacă aceste dispozitive pot contribui la încetinirea bolii renale diabetice.

Până atunci, monitorizarea glicemiei trebuie privită ca un instrument care poate susține managementul diabetului, alături de tratamentul prescris, evaluările medicale periodice și monitorizarea funcției renale.