Interviu Prof. dr. Roxana CHIRIŢĂ

Şef disciplină – Disciplina Psihiatrie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr T. Popa” Iaşi
Medic primar psihiatru Spitalul Clinic de Psihiatrie „Socola” Iaşi

Doamnă profesor, ce v-a determinat alegerea acestui domeniu atât de complex ca psihiatria?

Dupa cum aţi spus, este un domeniu complex şi fascinant, atât prin diversitatea bolilor cât şi a pacienţilor. Psihiatria mi-a oferit întotdeauna posibilitatea de a asculta nişte poveşti de viaţă extraordinare, povestea este principalul nostru instrument de lucru. De cele mai multe ori sunt poveşti comune, dar ceea ce le face să fie speciale este lupta secretă în faţa adversităţii pe care o ducem foarte mulţi dintre noi. Consider că psihiatria este în continuă dezvoltare şi că mintea omului este un izvor nesecat de informaţii, mereu ne poate uimi cu capacitatea sa de a-şi reveni sau de a se deteriora în funcţie de factorii externi şi interni care acţionează asupra ei. Iar noi, psihiatrii trebuie să fim mereu pregătiţi să-i facem faţă, chiar dacă uneori poate ne vine greu să înţelegem, trebuie să ne păstram obiectivitatea şi să punem interesul pacientului mai presus de orice altceva. Şi asta face parte din frumuseţea profesiei noastre, satisfacţia că, la sfârşitul zilei, am ajutat pe cineva chiar dacă poate doar printr-o simplă conversaţie.

Care credeţi că va fi evoluţia psihiatriei în România, mai ales într-o perioadă atat de supusă schimbărilor? Pe ce coordonate consideraţi că ar trebui să să se dezvolte acest domeniu?

Cred ca ar trebui să ne concentrăm pe dezvoltarea îngrijirii ambulatorie a pacienţilor, a psihiatriei comunitare şi a educaţiei medicale a societăţii în vederea diagnosticării precoce a diverselor afecţiuni, precum şi pe îmbunătăţirea calităţii pacienţilor prin destigmatizare şi reinserarea socio-profesională a acestora.

Sunteţi în acelaşi timp şi profesor universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi. Ce consideraţi a fi mai dificil, să tratezi un pacient, să îndrumi un student sau să formezi un psihiatru?

Toate aceste trei ipostaze ne pun în postura de pedagog. Unui pacient psihiatric trebuie mai întâi să-i explici pe înţelesul său boala şi implicaţiile acesteia, apoi să-l consiliezi în vederea tratamentului şi a psihoterapiei, să-l ajuţi să ducă o viaţă cât mai aproape de normal. Unui student trebuie să-i deschizi apetitul pentru specializarea în cauză, să-l îndrumi, să-l înveţi să înţeleagă psihiatria în toată frumuseţea ei, să nu judece sau să stigmatizeze pacientul şi să-i oferi putţin câte puţin din experienţa ta profesională prin exemple şi cazuri practice în aşa fel încât acesta să-şi dorească să afle cât mai multe. Iar unui tânăr medic trebuie să-i facilitezi accesul la informaţie, să-l îndrumi, să-l faci să-şi dorească mereu să afle cât mai multe şi să înţeleagă toate aspectele acestei specialităţi. Este destul de dificil să fii un bun pedagog, dar, cu răbdare şi cu dorinţa de a împărtăşi cât mai mult din experienţa ta personală vei reuşi să formezi oameni capabili şi competenţi. Tinerii sunt avizi de cunoaştere, vor mereu să înveţe şi mai ales cei care au ales psihiatria din pasiune vor dori întotdeauna să cunoască toate dedesubturile acestei meserii, trebuie doar să ştii cum şi când să le oferi ceea ce au nevoie. Este un proces lung şi provocator dar satisfacţiile sunt mereu pe măsura.

Consideraţi că un act terapeutic complex are la bază formarea medicală continuă? Cum se implică catedra de psihiatrie a Universitaţii de Medicină şi Farmacie Iaşi în formarea tinerilor medici şi instruirea rezidenţilor în psihiatrie?

Este esenţial pentru orice medic să fie la curent cu ultimele noutăţi din domeniu, să participe la congrese, simpozioane, conferinţe pentru a afla despre ultimele studii efectuate, ultimele medicamente apărute pe piaţă astfel încât să-şi poata ajuta cât mai eficient pacienţii. Din acest motiv, mereu am încurajat studenţii şi medicii rezidenţi să participe la congrese, să prezinte lucrări, să citeasca reviste de specialitate, să se documenteze asupra noutăţilor. Medicina este întotdeauna în plină dezvoltare, iar noi încercăm să stimulaăm interesul colegilor mai tineri în vederea formării lor atât profesionale, cât şi personale, prin facilitarea accesului la informaţiile ştiinţifice de specialitate, precum şi a dezvoltării lor ca şi clinicieni astfel încât la finalul pregătirii teoretice şi practice să poată acorda îngrijiri la nivelul exigenţelor contemporane. În această direcţie, pe lângă disponibilitate şi accesul continuu la informaţii, organizăm cursuri, prezentări de caz, în fiecare an organizăm Zilele Spitalului în cadrul cărora medicii rezidenţi şi studenţii interesaţi pot prezenta lucrări ştiinţifice şi nu în ultimul rând îi implicăm în proiecte de cercetare pentru a pune bazele principalelor modalităţi de cercetare ştiinţifica în domeniu, precum şi pentru a le oferi o perspectiva generală asupra dimensiunilor etice a meseriei noastre.

Aveţi în vedere obţinerea unor granturi de cercetare în cadrul Spitalului Universitar de Psihiatrie Socola Iaşi?

Da, avem deja două granturi de cercetare „în aşteptare”, primul vizează diagnosticul precoce în Demenţa Alzheimer – terapie virtuală şi dotarea cu aparatură medicală a spitalului, iar al doilea se referă la stimularea electromagnetică cerebrală în tratamentul depresiei, o afecţiune psihică din ce în ce mai prezentă în munca noastră şi care afectează de la copii şi adolescenti la persoane vârstnice.

Consideraţi oportună alinierea serviciilor medicale psihiatrice la coordonatele sistemelor sanitare europene? Care consideraţi că ar fi cele mai importante diferenţe dintre sistemul de sănătate românesc şi cele ale celor mai dezvoltate ţări europene, în domeniul psihiatriei?

Da, cred că este foarte important să existe o continuitate a îngrijirii şi abordarii pacientului, precum şi o comunicare mult mai facilă între sistemele sanitare europene. Una dintre diferenţele majore între sistemul nostru de sănătate şi sistemele din ţările mai dezvoltate este abordarea multidisciplinară a pacientului. De exemplu, în ţări precum Franţa sau Germania, în orice serviciu de psihiatrie există un asistent social, un psiholog, un specialist în drogo-dependenţă, un psihoterapeut pentru fiecare afecţiune în parte, pacientul fiind privit şi tratat în ansamblu bio-psiho-social, nu doar din punct de vedere strict medical. Psihiatria comunitară este mult mai bine dezvoltată, există multiple feluri de psihoterapii iar atitudinea pacienţilor faţă de acestea este mult mai deschisă, aceştia având conştiinţa bolii mult mai pregnantă şi înţelegând importanţa adresării precoce către medic şi psihoterapeut. De asemenea, bolnavii psihici sunt ajutaţi să se integreze în societate, nu sunt stigmatizaţi, nu li se pune eticheta de „nebun”, dar, evident, acest lucru depinde şi de mentalitatea societăţii. Cred că în primul rând aici mai avem de lucrat, la viziunea societăţii şi chiar şi a celorlaltor specialităţi medicale asupra psihiatriei şi a bolnavilor psihici.

Pe lângă lipsa de înţelegere a societăţii faţă de pacienţii nostri, ne confruntăm şi cu lipsa de finanţare, de resurse, lipsa programelor naţionale pentru boli precum Demenţa Alzheimer sau Tulburarea bipolară, a unor grupuri de suport şi terapie pentru pacienţii depresivi, pentru cei cu adicţii, deficienţa accesibilităţii investigaţiilor imagistice şi nu în ultimul rând cu un deficit de medici tineri care preferă să lucreze în străinătate din cauza salarizării defectuoase de la noi din ţară.