5 sfaturi pentru păr şi unghii sănătoase!

Fiecare dintre noi poate avea un păr de invidiat şi unghii rezistente, dacă va ţine cont de câteva principii esenţiale de alimentaţie:

1

Proteine slabe şi multă apă
Dieta zilnica trebuie să includă proteine slabe: peste oceanic, carne slabă, arahide sau nuci. De asemenea, obişnuieşte-te să bei apă – poartă sticla cu apă la tine, sau păstreaz-o la îndemână, în maşină sau pe birou.

2

Mineralele esenţiale… pentru frumuseţe
Dacă te confrunţi cu problema unghiilor casante, care se exfoliază cu uşurinţă, este indicat să consumi o cantitate mai mare de alimente bogate în calciu şi magneziu: iaurt degresat, brânzeturi slabe, banane, broccoli, migdale, nuci sau spanac, şi vei observa diferenţa.

3

Complexul de vitamine B şi acizii graşi Omega-3
Dacă ai firul de păr subţire sau vrei să stopezi căderea părului, consumă mai multe alimente bogate în fier şi vitamina B: mazărea, carnea slabă, pâinea din făină integrală, peştele, ficatul, legumele cu frunze verzi.

4

Suplimente alimentare
Dacă nu te numeri printre norocoasele care pot avea o podoabă capilară de invidiat şi unghii splendide numai printr-o alimentaţie adecvată, poţi să apelezi la suplimentele alimentare, care vor compensa carenţele din alimentatie, însă doar la recomandarea medicului.

5

Îngrijirea optimă
O îngrijire atentă a propriului corp poate fi, în unele cazuri, calea cea mai rapidă către unghii şi păr de vis. Foloseşte un sampon blând, un balsam hrănitor şi, o dată pe săptămână, o mască hidratantă. Periază-ţi părul cu blândeţe, nu-l prinde foarte strâns în coadă şi oferă-i scalpului un masaj periodic. Înainte de a-ţi face manichiura, înmoaie unghiile într-un vas cu puţin ulei de masline, călduţ timp de 2 minute. Aceste trucuri vor face minuni pentru frumuseţea unghiilor tale!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.