Tuberculoza în anul 2013

Realitate şi provocare – suntem pregătiţi să îi răspundem?

ARB-TB (Asociaţia Română a Bolnavilor de Tuberculoză) este o organizaţie non-profit, non-guvernamentală, apolitică şi umanitară, care îşi propune ameliorarea vieţii bolnavilor de tuberculoză, susţinând atât pacienţii cât şi personalul medical.

Cu alte cuvinte, ARB-TB îşi asumă rolul de liant între pacienţi, personalul medical şi autorităţi, cu scopul specific de a ajuta şi de a îmbunătăţi viaţa persoanelor afectate de această boală şi chiar de a creşte eficienţa procesului de îngrijire a acestora, în conformitate cu prevederile „Patients’ Charter for Tuberculosis Care”, 2006, World Care Council/Conseil Mondial de Soins.

”Living toghether, breathing toghether”, sloganul ARB-TB, reprezintă un proiect educaţional şi de asitenţă multidisciplinară, care implică specialişti în domenii asociate tuberculozei precum pneumologi, psihologi, sociologi, antropologi, biologi etc.

Acest proiect s-a lansat pe 24 martie 2011 şi vizează următoarele aspecte: facilitarea accesului pacienţilor la metode de investigaţie şi diagnostic moderne şi sigure, accesul pacienţilor la medicaţie specifică formei de boală, impactul economic şi exprimarea în bugetul naţional, şi, nu în ultimul rând, îmbunătăţirea softului de evidenţă a cazurilor de tuberculoză din România.

Sub deviza lansată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii ”Stop TB in my lifetime” şi sloganul ARB-TB ”Living toghether, breathing toghether”, programul ”TB C?” se constituie într-o campanie de informare a publicului larg cu privire la această maladie: ce este?, cum se transmite?, cum se tratează?, ce putem face pentru a preveni apariţia ei?

Startul acestei campanii a avut loc pe 24 martie 2013, în Parcul Izvor din Bucureşti, unde membrii ARB-TB alături de colaboratorii Universitur Carusel şi Biciclop, au ieşit la o plimbare în aer liber cu bicicletele şi au prezentat oamenilor de aici, scopul şi chiar soluţiile pe care le poate pune la dispoziţie programul ”TB C?”.

Stilul de viaţă modern presupune stres susţinut, alimentaţie necorespunzătoare, surmenaj, expunerea tuturor organismelor la poluare şi noxe. Toate acestea duc la o incidenţă crescută a tuberculozei în rândul populaţiei active. De aceea, ne străduim să fim alături de oameni, să le propunem metode de prevenţie şi în cele mai nefericite cazuri, cand îmbolnăvirea a avut loc deja, să îi putem susţine cât mai eficient în lupta cu această afecţiune.

Redactor: Raluca Andonie Ardean
Specialist: Dr. Marius Dumitru, Preşedinte, Asociaţia Română a Bolnavilor de Tuberculoză (ARB TB)
www.arb-tb.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.