Tratamentul cu aerosoli în afecţiunile aparatului respirator

Nebulizarea este o modalitate revoluţionară de tratare a multor afecţiuni, inclusiv boli obstructive ale căilor respiratorii. Încă din antichitate, aerosolii au fost utilizaţi ca metodă de terapie a afecţiunilor respiratorii, iar astăzi, luând în considerare progresul tehnicii medicale, putem vorbi despre aerosoloterapie ca despre una dintre cele mai eficiente căi de vindecare.

Tratamentul cu aerosoli în afecţiunile aparatului respirator ocupă un loc important, însoţind tratamentul medicamentos în diverse afecţiuni: infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (guturaiul, faringita acută, otita acută sinuzita acută), infecţii acute ale sistemului respirator inferior (laringo-traheită acută, bronşită acută, bronşită obstructivă acută, bronsiolită acută, pneumonia acută), infecţiile respiratorii cronice (bronşita cronică, bronhopneumonia obstructivă cronică, astmul bronşic, emfizemul pulmonar cronic).

Infecţiile respiratorii acute determină peste jumatate din bolile copilului de vârstă fragedă şi peste o treime din maladiile preşcolarului şi şcolarului, cauzând între 3-4 îmbolnăviri anuale pentru copiii ce frecventează instituţii preşcolare şi şcolare, cu 6-8 episoade pe an pentru condiţii urbane suprapopulate.

Cel mai mare avantaj al folosirii nebulizatoarelor (Ulaizer™) este că utilizează doze mai mici de substanţe medicamentoase, iar efectele adverse sistemice sunt reduse, în timp ce răspunsul la tratament este unul rapid.

Cel mai des, în cadrul terapiei cu aerosoli sunt folosite bronhodilatatoarele, care au rolul de a relaxa căile respiratorii, astfel încât acestea să devină mai spaţioase, iar respiraţia să fie mai uşoară, dar se pot utiliza şi antiinflamatoare, antispastice, antibiotice şi chiar antibacilare. Cele mai multe tratamente cu aerosoli durează aproximativ 6-10 minute şi este indicat să se repete de 2-3 ori pe zi.

Există trei tipuri de dispozitive utilizate în terapia cu aerosoli: inhalator presurizat cu doze măsurate, inhalator cu pulbere uscată şi nebulizatoare (Ulaizer™), folosite atât în spital, în servicii de urgenţă sau la domiciliu.

Dispozitivele din gama Ulaizer™ sunt aparate electrice care permit administrarea medicamentelor lichide pe cale respiratorie cu ajutorul unei măşti sau piese bucale. Curăţarea şi dezinfectarea pieselor aparatului sunt obligatorii după fiecare folosire pentru a se îndepărta
pericolul unor contaminări microbiene a acestora.

Terapia cu aerosoli are o eficienţă foarte bună în remiterea rapidă a simptomatologiei şi, nu în ultimul rând, prin acceptarea ei facilă de către bolnavul adult, cât şi de copii, putând fi utilizată cu succes în cabinetele medicale, dar şi la domiciliul pacienţilor.

Specialist consultant: Dr. Olga Denysova
Institutul Naţional de Pneumologie “F. G. Yanovskyi”, Kiev, Ukraina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.