Dr. Valentin Boldea – director Direcţia de Sănătate Publică Galaţi

Reporter: Urmează trei luni de foc pentru Direcţia de Sănătate Publică, din cauza controalelor pe care inspectorii DSP le vor face începând cu luna martie în spitalele gălăţene, totul la comanda Ministerului Sănătăţii. Să ne spuneţi mai multe despre aceste controale.

Valentin Boldea: Eu nu consider că vor fi trei luni de foc pentru instituţia noastră ci trei luni de normalitate. Şi asta pentru că ce vor face în aceste trei luni de zile reprezintă de fapt obiectul de activitate al Direcţiei de Sănătate Publică. Noi desfăşurăm periodic controale în unităţile spitaliceşti. Avem o radiografie a tuturor spitalelor dar acum se doreşte un control puţin mai extins, cu obiective mult mai largi.

Reporter: Când vor începe controalele şi ce vor viza ele mai exact?

Valentin Boldea: Controalele vor începe pe 3 martie, la toate unităţile spitaliceşti de la nivelul judeţului Galaţi, cu excepţia Spitalului Militar, care nu este în competenţa Ministerului Sănătăţii. Nici Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” nu va fi verificat de inspectorii DSP gălăţeni, ci va intra în vizorul unei echipe de la nivelul altui judeţ. Toate controalele se vor finaliza cu procese verbale, în care se vor constata neregulile atât din punct de vedere igienico – sanitar, cât şi în ceea ce priveşte aprovizionarea cu medicamente şi materiale sanitare. Se va ţine cont dacă există un plan de realizare a dezinsecţiei, dezinfecţiei şi deratizării în unităţile spitaliceşti. Verificările se vor extinde şi la nivelul protocoalele de lucru, dacă personalul respectă regulamentul de ordine internă şi reglementările legale. Toate aceste lucruri vor fi raportate la nivelul Ministerului Sănătăţii.

Reporter: Ce măsuri veţi lua în cazul unităţilor spitaliceşti unde veţi constata nereguli?

Valentin Boldea: Procesele verbale pe care le trimitem la Ministerul Sănătăţii au incluse şi o rubrică „SANCŢIUNI”. Acestea pot fi doar sub formă de avertismente, pot exista termene de remediere sau putem să aplicăm sancţiunea cea mai drastică: suspendarea activităţii, fie că vorbim de un compartiment, o secţie sau un spital întreg.

Reporter: După cum deja aţi spus, Direcţia de Sănătate Publică realizează frecvent astfel de controale.

Valentin Boldea: Da, ca să va dau un exemplu, chiar Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” a fost controlat în 2013 de peste 20 de ori. Inspectorii DSP au intrat în acest spital pe diverse compartimente sau secţii şi au verificat, în primul rând, normele igienico – sanitare.

Reporter: În condiţiile în care ştiţi deja care este situaţia la nivelul spitalelor gălăţene, credeţi că se va impune şi aplicarea celei mai drastice sancţiuni, pentru orice spital?

Valentin Boldea: Eu consider că orice control nu are rolul de a fi coercitiv, de a impune sancţiuni. Acesta are rolul de a face prevenţie, de a consilia unitatea respectivă, iar sancţionarea este ca şi măsură extremă în cazul în care nu găsim o cale de comunicare cu spitalul respectiv. Dacă vom găsi nereguli majore, care să pună viaţa bolnavilor în pericol, cu siguranţă măsurile nu vor fi uşoare, în condiţiile în care vom aplica, înainte de toate, legea.

Reporter: O imagine de ansamblu cu siguranţă aveţi deja. De aceea vă întreb unde sunt cele mai mari probleme, în ce secţii şi spitale, ţinând cont de concluziile controalelor realizate până acum.

Valentin Boldea: Nominal prefer să nu dau secţia şi spitalul unde au fost găsite deficienţe. Neregulile majore au fost în ceea ce priveşte aplicarea normelor igienico – sanitare, nerespectarea legislaţiei în ceea ce priveşte colectarea selectivă a deşeurilor medicale, precum şi neaplicarea normelor legate de prevenţie a bolilor profesionale, în condiţiile în care personalul medical este expus îmbolnăvirilor. Aceste lucruri au fost sancţionate până acum, iar greşeli au fost la toate spitalele. Atenţie însă: nu tolerăm unităţile spitaliceşti în care vom regăşi greşelile pentru care deja au fost sancţionaţi sau avertizaţi.

Reporter: Mulţi pacienţi se tem atunci când vin într-un spital de infecţiile intraspitaliceţi, pe care le pun pe seama unei deficienţe igienicosanitare sau a unei greşeli medicale.

Valentin Boldea: Infecţiile intraspitaliceşti sunt de fapt consecinţa unui act medical în spital, pentru care s-au impus anumite norme igienico-sanitare, prin care DSP înceacă să limiteaze aceste infecţii nosocomiale. Ea reprezintă o îmbolnăvire care apare în timpul spitalizării, ca şi o complicaţie la o altă afecţiune. Noi încercăm să controlăm numărul şi gravitatea acestor infecţii nosocomiale.

Reporter: Dar sunt ele o greşeală până la urmă?

Valentin Boldea: Nu, eu nu o consider o greşeală, ci o consecinţă. Apariţia unei infecţii intraspitaliceşti nu înseamnă că nu se respectă legislaţia igienico – sanitară ci ele reprezintă o posibilă consecinţă a unui tratament în spital. Orice ţară din lume are un procentaj de până în 3%-4% de infecţii nosocomiale, din totalul internărilor. Noi în România, din datele statistice şi raportările spitalului ajungem la o rată a infecţiilor nosocomiale de sub 1%. Ceea ce este total nerealistic.

Reporter: Ce concluzie tragem în acest caz?

Valentin Boldea: Este clar că nu se raportează aceste infecţii. Este aceea teamă: „Cum să recunoaştem ca bolnavul s-a infectat în spitalul nostru?” În afară nu există această teamă pentru că acolo se alocă sume importante atunci când sunt raportate aceste infecţii, în vederea identificării şi corecţiei posibilei deficienţe care a dus la apariţia infecţiei. Principiul după care se merge este altul: „Infecţia nosocomială prelungeşte spitalizarea, ceea ce înseamnă costuri crescute pe unitate spitalicească”. Din acest motiv, acolo se alocă bani pentru evitarea acestor situaţii şi se oferă salarii foarte mari medicilor epidemiologi, care ţin sub control un spital întreg. La Galaţi şi nu numai, lipsa acută de specialişti epidemiologi riscă să transforme totul într-o problemă de siguranţă naţională.

Interviu de: Ciurea Georgiana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.