Rolul imagisticii prin rezonanţă magnetică în diagnosticul sclerozei multiple
Scleroza mutiplă este o maladie autoimună demielinizantă cronică care afectează substanţa albă sub formă de focare de demielinizare cu un potenţial de răspândire ubicuitară, având ca substrat morfopatologic distrugerea tecilor de mielină şi infiltrarea cu celule inflamatoare a spaţiilor perivasculare.
Scleroza mutiplă este o maladie autoimună demielinizantă cronică care afectează substanţa albă sub formă de focare de demielinizare cu un potenţial de răspândire ubicuitară, având ca substrat morfopatologic distrugerea tecilor de mielină şi infiltrarea cu celule inflamatoare a spaţiilor perivasculare.
Sistemul nervos central controlează majoritatea funcţiilor corpului şi majoritatea activităţilor trec prin substanţa albă. Nu este surprinzător, ca o boală care distruge substanţa albă să poată produce o mare varietate de manifestări. Simptomele din scleroza multiplă variază de la o persoană la alta, în funcţie de ce parte a creierului sau a măduvei spinării a fost afectată. Pierderea de mielină sau cicatricile provocate de scleroza multiplă pot afecta orice regiune a sistemului nervos central.
Debutul sclerozei multiple poate fi dramatic sau atât de uşor încât să nu pună pacientul în situaţia de a cere îngrijire medicală.
Cele mai frecvente simptome de debut ale sclerozei multiple sunt:
- Simptome musculare sau motorii: slăbiciunea, târârea piciorului, rigiditate, tendinţa de a scăpa lucrurile din mână, senzaţie de îngreunare, lipsa coordonării mişcărilor.
- Simptome vizuale: vedere înceţoşată, întunecată, cu pete, neclară, durere la nivelul globilor oculari, diplopia.
- Nevrita optică: constă în pierderea bruscă a vederii şi durere oculară, este o manifestare comună la debutul bolii. Simptomele sunt în general monoculare, dar pot fi şi bilaterale.
- Simptome senzoriale: furnicături, senzaţia de înţepături de ac, amorţeli, o strângere ca în bandă în jurul corpului sau a picioarelor, senzaţii electrice care se deplasează de-a lungul spatelui şi în jos, în picioare. Atacul senzorial poate începe la un picior şi să se extindă ascendent în câteva ore sau zile; apare amorţeala ascendentă în celălalt membru inferior şi poate fi observată atingerea perineului şi a regiunii inferioare a trunchiului.
- Diagnosticul pozitiv necesită coroborarea datelor clinice şi examenelor paraclinice. Examenele paraclinice includ: examenul lichidului cefalorahidian prin electroforeza cu voltaj crescut; examene neurofiziologice – potenţiale evocate; investigaţii radio-imagistice.
- Imagistica prin rezonanţă magnetică este cea mai sensibilă metodă pentru detectarea in vivo a leziunilor de scleroză multiplă din SNC. Studii recente IRM arată că noi focare de leziuni demielinizante apar mult mai frecvent şi mai precoce decât se anticipează prin criterii clinice. Corelaţia între măsurătorile IRM şi statusul clinic poate fi îmbunătăţită prin metode de spectroscopie protonică cu rezonanţă magnetică şi difuzie a imaginilor care pot diferenţia mai bine edemul, demielinizarea şi pierderea axonilor.
IRM este superioară CT în diagnosticul sclerozei multiple datorită următoarelor aspecte:
- posibilitatea vizualizării leziunilor în planuri diferite ale spaţiului (achiziţie directă a leziunilor în cele trei planuri spaţiale)
- sensibilitate crescută în depistarea leziunilor de fosă posterioară
- sensibilitate excelentă pentru patologia medulară
- rezoluţie de contrast superioară, absenţa artefactelor osoase
- substanţa de contrast folosită este mai bine tolerată şi are un risc minim de reacţii adverse
- posibilitatea de a realiza şi secvenţele funcţionale şi metabolice.
Sensibilitatea diagnostică a IRM în scleroza multiplă este foarte mare:
- diagnosticul pozitiv IRM este de 90-95%; procentul ajunge la100% în SM definită
- această investigaţie este mult mai sensibilă decât testele de laborator precum PEV sau analiza LCR la pacienţii cu SM definită, tehnicile IRM evidenţiind anomalii de semnal la peste 95% dintre pacienţii cu SM
Panghe Carmen Rodica – Medic Rezident
reperemedicale@gmail.com