De ce sangereaza o alunita?

Exista situatii in care o alunita sangereaza. Cauzele sangerarii sunt, insa, cele care ne ajuta sa diferentiem o alunita inofensiva de una ce ne poate provoca probleme.

Daca o alunita este zgariata, rupta sau intepata cu unghiile, cu bijuteriile sau cu orice alt obiect ascutit, sangerarea acesteia nu ar trebui sa ne ingrijoreze. Cu toate ca pot aparea dureri sau usturimi la nivelul pielii, acestea vor disparea in cateva zile de la sangerare.

Insa daca alunita sangereaza fara nicio cauza evidenta, este obligatoriu sa mergi la medic de urgenta, intrucat acesta poate fi un semn al melanomului – cel mai rar, dar si cel mai periculos tip de cancer de piele.

Cum sa tratezi o alunita care sangereaza daca este zgariata

Daca alunita sangereaza in urma accidentarii sale, nu trebuie sa te ingrijorezi. Aplica direct pe ea o discheta demachianta imbibata in alcool sanitar, pentru a steriliza zona, dar si pentru a opri sangerarea. Daca simti nevoia, poti pansa alunita cu pricina sau o poti acoperi cu un plasture pentru a o proteja pana cand pielea se vindeca in totalitate.

Daca sangerarea continua, e nevoie sa apelezi la ajutorul unui medic dermatolog. Este posibil ca acesta sa considere necesara recoltarea de tesut pentru a face o biopsie, astfel incat sa verifice natura alunitei. Biopsia la nivelul unei alunite implica indepartarea acesteia de la nivelul pielii. Medicul dermatolog va alege procedura prin care va elimina alunita. Procedura nu este dureroasa, fiind realizata sub anestezia locala. De asemenea, nu este o procedura care dureaza mult – cateva minute ii vor fi suficiente medicului pentru a indeparta alunita, dar si pentru a ingriji pielea din zona cu pricina.

Este contraindicata indepartarea alunitei acasa. Medicii ne previn, spunandu-ne care sunt riscurile la care ne expunem facand un asemenea lucru:

  • Daca alunita contine celule canceroase, acestea pot ramane la nivelul pielii sau pot chiar sa migreze catre alte zone din organism (n.r. metastaziere).
  • Pot ramane semne sau cicatrici la nivelul pielii.
  • Poate aparea o infectie la nivel local.

Cand e cazul sa mergi la medic din cauza unei alunite care sangereaza

Melanomul este tipul de cancer de piele care debuteaza la nivelul melanocitelor – celulele care pigmenteaza pielea. Celulele canceroase pot semana foarte tare cu alunitele sau se pot dezvolta chiar la nivelul unei alunite deja existente.

Pentru monitorizarea alunitelor deja existente, dar si a celor care abia apar, e important sa acorzi atentie urmatoarelor aspecte:

Asimetria – daca forma alunitei este asimetrica, e indicat sa apelezi la medicul dermatolog, intrucat poate fi vorba despre melanom.

Marginile – daca alunita are margini neregulate sau nedefinite, ar trebui, de asemenea, sa mergi la medic.

Culoarea – si culoarea este un indicator in diagnosticarea melanomului. Alunitele care au mai multe culori sunt atipice.

Diametrul – un motiv de ingrijorare ar trebui sa il reprezinte si diametrul alunitei care depaseste 6 milimetri.

Evolutia – daca o alunita arata altfel decat celelalte sau isi modifica in mod semnificativ culoarea, dimensiunile si forma, poate fi vorba despre melanom.

Daca o alunita sangereaza sau supureaza fara un motiv evident, e cazul sa mergi la medic de urgenta.

Alte semne ale melanomului, care ar trebui sa te ingrijoreze, pot fi:

  • Leziunile care nu se vindeca.
  • Inrosirea sau umflarea zonelor din jurul unei alunite.
  • Mancarime/ sensibilitate sau durere la nivelul unei alunite.
  • Modificarea texturii unei alunite.

Sursa: doc.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.