Interviu cu prof. univ. dr. Puiu-Lucian GEORGESCU, rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

  1. Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați este o facultate tânără, dar foarte dinamică, ce investiții s-au făcut în ultimii 3 ani în dezvoltarea acestei facultăți?

Investițiile derulate de universitate s-au îndreptat deopotrivă către dezvoltarea resursei umane și a resursei materiale. Resursele umane au fost încurajate să adere la prestigiosul corp profesoral al facultății înregistrându-se un număr de 197 cadre didactice titulare și 43 cadre didactice asociate. Posturile didactice scoase la concurs, în număr de 18 în prezent, sunt fie de promovare fie de intrare în sistem.

Producția științifică și calitatea actului medical, atât la nivel educațional cât și la nivel științific, a fost obiectul unor investiții care au constat în finanțarea taxelor de publicare și a participării la manifestări științifice internaționale de prestigiu pentru un număr extrem de mare din cadrul corpului didactic și de cercetare al facultății.

Facultatea de Medicină și Farmacie a organizat numeroase manifestări științifice naționale și internaționale, bugetul total al acestora depășind valoarea de 355000 de lei.

Resursele materiale au fost deopotrivă o prioritate pentru Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, ținând cont că domeniile educaționale și de cercetare din facultate au o dinamică excepțională racordată la cele mai noi tehnici și abordări științifice la nivel internațional. Cea mai importantă investiție este clădirea din strada Portului nr. 23, cu o suprafață utilă de peste 3600 m2, care a fost achiziționată în anul 2020, având o valoare de 5014978 de lei. Dotările în interiorul acestei clădiri au fost efectuate pe parcursul ultimilor 3 ani, depășind valoarea de 7 milioane de lei. În perioada septembrie – octombrie 2023 va fi dat in folosință complexul de laboratoare destinat anatomiei umane care depășește valoarea un milion de lei. Toate departamentele și specializările din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie au beneficiat de investiții depășind suma de 10 milioane de lei. Acestea au inclus instrumente educaționale de vârf, echipamente de cercetare comparabile cu nivelul celor internaționale precum și cantități mari de consumabile obligatorii pentru dezvoltarea domeniilor subsecvente.

  1. Domenii noi de doctorat pentru această facultate?

Facultatea de Medicină și Farmacie are la ora actuală un număr de 26 de conducători de doctorat în domeniile Medicină și Farmacie. În anul 2019 s-a înființat Școala Doctorală de Științe Biomedicale cu domeniul de doctorat  Medicină care are, la ora actuală, un număr de 158 doctoranzi în diferite etape de pregătire. Doctoranzii sunt implicați în activități de cercetare directă fiind beneficiarii unor granturi rezultate din proiecte POCU cum ar fi cele 3 proiecte ANTREPRENORDOC și 2 proiecte PROINVENT. Menționăm succesele înregistrate în cadrul cercetării medicale în care s-a înregistrat un număr semnificativ de lucrări în reviste clasificate Clarivate Analytics, precum și premiul I la nivel internațional în competiția organizată de Agenția Universitară a Francofoniei (AUF). Interesant este că din cele trei premii acordate instituțiilor din România, două sunt obținute de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați,  unul fiind la  Facultatea de Medicină și Farmacie pentru proiectul „Procedură alternativă – ozonoterapie prin autohemoterapie majoră în lupta împotriva COVID-19”.

  1. Ce intenții de dezvoltare aveți pentru următoarea perioadă?

Următoarea perioadă va fi caracterizată de eforturi dirijate atât pentru dezvoltarea resursei umane cât și pentru perfecționarea și completarea patrimoniului material, format din echipamente de vârf, pentru o bună parte din specializările facultății. Resursele materiale se vor bucura de investiții de peste 1 milion de euro materializate în laboratoare cu destinații educaționale și de cercetare. Se fac analize de necesitate și oportunitate privind acreditarea unui domeniu nou de studii universitare de masterat – Medicină dentară, prin acreditarea programului de studii Reabilitare orală prin terapia implanto-protectică a edentației și a pierderilor de substanță oro-maxilo-faciale, forma de învățământ: cu frecvență, masterat de tip profesional, cu durata studiilor de 2 ani și autorizarea provizorie a unui program de studii universitare de licență: Nutriție și dietetică, în domeniul de licență Sănătate, forma de învățământ: cu frecvență și cu durata studiilor de 3 ani.

  1. Un an plin de evenimente medicale internaționale la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, ce s-a întâmplat în prima parte a acestui an și ce evenimente ne pregătiți?

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați este profund ancorată în comunitatea locală și regională și, drept urmare, s-a bucurat de sărbătorirea celor 75 de ani împreună cu întreaga comunitate a municipiului Galați. Au existat numeroase manifestări naționale și internaționale care s-au bucurat de o largă participare a cetățenilor din Galați, dar și a participanților din țară și din străinătate. Câteva dintre aceste evenimente ar putea fi într-o listă din care, selectiv, menționăm următoarele: Congresul European FIEPS și Conferința Științifică Internațională „Sport, Educație, Cultură – Abordări Interdisciplinare în Cercetarea Științifică”, Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2023”, a VII-a ediție. Până la sfârșitul acestui an vor fi numeroase manifestări științifice, și aici precizăm Conferința Națională de Oncologie Ginecologică și Urologică „Noi orizonturi în tratamentul multidisciplinar al cancerelor ginecologice și urologice” – a 2-a ediție, ce se va desfășura în perioada 07-09 septembrie 2023, Conferința „Stop Hepatita la Frontiere”, 28-29 septembrie 2023, Conferința de Cardiologie CARDIOGAL 2023 – prima ediție, în perioada 05-07 octombrie 2023, Conferința Națională de Analize Medico-Farmaceutice de Laborator: de la concepte teoretice la aplicații practice – prima ediție, 06-08 octombrie 2023, Congresul Național cu participare internațională pentru Studenți, Farmaciști, Medici Rezidenți, Medici Dentiști, Asistenți Medicali Generaliști și Moașe „GALMED”, în perioada 24-27 noiembrie 2023. La fiecare eveniment estimăm ca vor fi peste 1000 de participanți.

  1. La ce să ne așteptăm în următorii ani din punct de vedere al perspectivelor de extindere și modernizare a infrastructurii medicale și de cercetare? Colaborați cu autorități locale și naționale în acest sens?

Colaborarea ultimilor ani cu atoritățile locale a înregistrat rezultate excelente materializare în proiecte comune, atât la nivelul Consiliului Județean cât și la nivelul primăriei Municipiului Galați. Investițiile în spațiile medicale au fost planificate și efectuate cu consultarea directă a cadrelor didactice ale Facultății de Medicină și Farmacie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Există și direcții de cercetare comune la care colaborarea cu autoritățile locale este vizibilă atât prin dotările realizate cât și prin rezultatele obținute, de exemplu „Centrul integrat multidisciplinar pentru cercetare de interfață dermatologică CIMCID”. Ne așteptăm la o creștere importantă a investițiilor în Facultatea de Medicină și Farmacie atât prin proiecte multidisciplinare (ca exemple avem Laboratorul de genetică, REXDAN – Sistem integrat pentru cercetarea și monitorizarea complexă a mediului în aria fluviului Dunărea, laboratorul de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor) la care s-au abordat deja tematici de punere în valoare a interdisciplinarității din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. În perioada următoare, experții facultății și ai Universității vor depune cereri de finanțare în cadrul programelor naționale (PNCDI IV) și a programelor finanțate de Comisia Europeană (Horizon, ITER, etc). Ne așteptăm ca valoarea acestor proiecte ce urmează să intre în implementare să depășească 3 mililoane de euro în următorii 3 ani.