Albirea dinților- Dr. Carmen Marcu, Președinte A.M.S Galați

Dintotdeauna oamenii au fost preocupați de aspectul lor, o dantură albă, aliniată, strălucitoare fiind o marcă a sănătății și frumuseții. Albirea dinților reprezintă o variantă conservativă de tratament a discromiilor (modificărilor de culoare) dinților vitali și devitali. Nu este o metodă nouă, tehnicile de albire a dinților datează de peste 2000 de ani, primii preocupați de coloristica dinților fiind romanii.

Discromiile pot avea cauze diverse.Tratamentul cu unele medicamente (în special cu tetraciclină) al mamelor în timpul sarcinii sau al copiilor mici afectează culoarea dinților definitivi determinând pe aceștia pete care variază de la maro, galben, la gri sau albastru. Excesul de fluor în profilaxia cariei dentare poate determina pete alb-cretoase sau maronii. În urma traumatismelor la care sunt supuși dinții, afectarea necrotică a pulpei (nervului) poate fi urmată de pete rozii, galbene, maronii, gri sau negre.

Tratamentul pe canal cu extirparea nervului poate cauza colorarea dinților (în funcție de substanțele cu care s-a făcut dezinfecția canalului) în galben, maroniu, roșu-portocaliu, gri sau negru. Și unele boli precum porfiria se pot traduce prin colorarea dinților.

Diferitele substanțe folosite la albire de-a lungul timpului și-au demonstrat mai mult sau mai puțin eficiența acționând uneori destul de “agresiv” asupra structurii dinților. Cronologic s-a utilizat urina, acidul azotic, acidul clorhidric combinat cu eter și căldură, peroxidul de hidrogen cu eter și electricitate. După 1980 agenții de albire folosiți sunt: perboratul de sodiu, peroxidul de hidrogen și peroxidul de carbamidă. Recent se folosește un material Hydroxilyte împreună cu glicerină și apă, mai puțin iritant dar cu timp de acțiune dublu. S-au făcut încercări cu laserul, cu lumina ultravioletă dar dezavantajul constă în degajarea foarte mare de căldură, nocivă pentru părțile moi învecinate.

Tehnicile sunt apreciate și aplicate în funcție de gradul de discromie, de prezența sau absența vitalității dinților. În lipsa integrității structurii dinților se contraindică albirea. Avem astfel trei modalități principale de tratament:

• Tratamentul acid cu abraziunea smalțului este scurt și sigur doar dacă este executat corect. Se aplică acidul urmat de abraziunea cu pastă ce îndepărtează aproximativ 11% din grosimea smalțului în condițiile în care este acceptată pierderea până la 25-30% din grosimea smalțului. Este evident că această metodă se face în scopul îndepărtării petelor superficiale și necesită o ulterioară lustruire a suprafeței abrazale.
• Albirea sau bleaching-ul se face atât pentru discromiile de smalț (superficiale) cât și pentru cele din dentină (profunde). Se face în cabinet cu agenți de albire ce conțin 30-35% peroxid de hidrogen combinat cu lumină (fotopolimerizare). Tehnica poate determina modificări reversibile ale pulpei. Obturațiile nu se pot decolora, deci după albire trebuie refăcute la noua culoare.
• Albirea asistată constă în utilizarea de către pacient acasă a agenților de albire în gutiere confecționate în cabinet care împiedică atingerea cu gelul de albire (cu efect caustic) a părților moi. Pacientul trebuie să respecte cu strictețe instrucțiunile din prospect, altfel se irită parodonțiul marginal (structurile de susținere a dinților).

Pe lângă metodele de tratament care presupun acoperirea dinților cu fațete sau coroane, albirea dinților în cazul discromiilor reprezintă o metodă mai ieftină și mai rapidă. Dezavantajele constau în faptul că nu se poate garanta un rezultat optim, decolorarea nu este întodeauna stabilă iar discromia poate reveni.  Substanțele folosite la albire acționează în unele condiții împotriva integrității dinților mai ales în zona cervicală (la limita dinților cu gingia).

Mulți pacienți încântați de unele reclame folosesc, în speranța obținerii de rezultate spectaculoase, tehnica albirii cu diferite substanțe neautorizate în mod necontrolat, ajungând astfel să își distrugă calitatea structurii dentare. Neautorizate și complet ilegale sunt tehnicile de albire folosite de unele saloane de cosmetică.

Efectele acțiunii agenților de albire încă se studiază, unii cercetători recomandând precauții în funcție de gradul de tolerabilitate al pacienților, folosirea tehnicilor de albire exclusiv în cabinet și albirea doar a dinților devitali și cu substanțe a căror compoziție  și concentrație nu prezintă  pericol pentru structurile dentare.