Infecţia cu papiloma virusul uman (HPV). Conf. Univ. Dr. Luminița Miruna Drăgănescu. Medic primar boli infecțioase

Infecţia cu HPV (Human Papilloma Virus) este cea mai răspândită infecţie cu transmitere sexuală în întreaga lume, 70-80% din persoanele active sexual au fost la un moment dat infectate.  Infecţia cu HPV  apare la scurt timp de la debutul vieţii sexuale şi în majoritatea cazurilor sunt asimptomatice, benigne şi cu regresie spontană. Infecţia cu HPV persistentă este asociată cu neoplaziilor anogenitale, orofaringiene şi a verucilor (condiloamelor) la ambele sexe.

Papillomavirusurile sunt printre cele mai vechi virusuri cunoscute datând de 330 de milioane de ani. De-a lungul acestei lungi evoluții HPV a dezvoltat capacitatea și abilitatea de a eluda mecanismele sistemului imun, de a utiliza proteinele celulare umane în care se replică. Din cele 120 papilloma virusuri cunoscute (virusuri AND), 51 specii si  3 subtipuri infecteaza mucoasa genitala.

Calea de transmitere nu este doar pe cale sexuală ci și exclusiv orală(salivă). Alphapapilomavirusurile au importanță clinică deosebită deoarece genotipul HPV-ului are atât risc scăzut cât și crescut. HPV-urile mucozale cu risc scăzut sunt HPV6 și HPV11 care sunt implicate în etiologia papiloamelor benigne și a condiloamelor în timp ce HPV16 și HPV18 au implicare în etiologia carcinoamelor scuamoase celulare ale capului,gâtului și ale tractului ano-genital. Receptivitatea este generală.

Cele mai actuale date au fost publicate în anul 2019 când a fost elaborat un raport complex asupra HPV și a bolilor asociate. La ora actuală este bine cunoscută prezența HPV în apariția cancerului de col uterin, a cancerelor anogenitale, cervicale și faciale. Acestea sunt demonstrate și susținute de cercetările științifice. Tipurile HPV 16 și 18 sunt responsabile de apariția a 70% din cancerele cervicale la nivel mondial, dar disponibilitatea vaccinurilor au pontețialul de a reduce acest procent.

Datele statistice arată că în Romania in anul 2018, din 100.000 de femei, 3308, cu vârsta între 15-44 ani au fost diagnosticate cu cancer de col uterin, cifră  care situează Romania pe primele locuri în Europa. (date publicate în 7 oct. 2018). Cancerul anal, predominat carcinomul scuamos celular, adenocarcinom au o incidență de 1 la 100.000 și are o incidență mai mare în țările dezvoltate, în România nu există date statistice pană în prezent. Cancerele regiunii cervicale sunt asociate cu consumul de alcool și tutun dar studiile arată că există și alți factori etiologici cu risc crescut. Factori de risc implicați în progresia HPV 16 sunt consumul de contraceptive,  co-infecțiile cu HIV, Chlamydia,Trichomonas, Herpes Simplex tip 2,  imunosupresoarele  iar carențele alimentare se asociază cu cancerele bazei limbii și cele oro-faringiene.

Forme de manifestare ale infecţiei cu HPV

Infecţia asimptomatică

  • Neoplasme-col uterin, vaginal, penian, anal, faringian
  • Vegetaţii veneriene, papilomatoza laringiană

Vaccinarea anti-HPV

Pentru cancerul de col uterin sunt răspunzătoare două tulpini, 16 și 18 care sunt responsabile de mai mult de 70% dintre leziunile canceroase. Vaccinarea împotriva acestor tulpini a fost aprobată în anul 2006. , cu un vaccin bivalent. Ulterior au fost dezvoltate alte vaccinuri care protejează împotriva mai multor tulpini.  Vaccinarea se adresează copiilor de ambe sexe cu vârste cuprinse între 9 – 15 ani, interval de vârstă unde eficacitatea este de 99%. Vaccinarea se  poate face si intre 16-26 de ani, pentru că s-a demonstrat imunogenitate crescută la administrarea vaccinului și pentru că este intervalul cel mai expus contactării HPV dar și femeilor tinere de peste 26 de ani care nu s-au infectat cu HPV. Vaccinarea bărbaților se face doar cu vaccinul tetavalent sau nonavalent.

Prof. univ.dr. habil. Miruna Drăgănescu