Planul de treatment în stomatologie. Dr. Mateiță Brîndușa Alina, Medic primar stomatolog, competență implantologie orală

Suntem de acord cu unicitatea fiecărui om deși conviețuim în armonie pe acest pământ. Profesionalismul medicului stomatolog se reflectă puternic în măiestria cu care adaptează planul de tratament în funcție de starea de sănătate a pacientului care vrând-nevrând este musafir în cabinetul stomatologic. Este un oaspete emoționat la început dar, treptat, cucerit de încrederea, farmecul, căldura, seriozitatea, empatia, știința și manualitatea doctorului, cabinetul îi devine un mic univers familiar.

 Dar ce reprezintă planul de tratament? Și ce sunt afecțiunile generale?

 Voi încerca inițial să explic ce reprezintă afecțiunile generale și voi reliefa că există situații fiziologice: graviditatea, menopauza, vârsta înaintată, și stări patologice: bolile cardiace, hipertensiunea arterială, bolile hematologice, hepatice, pulmonare, renale, osteoporoza, pacienți cu organismul tarat după chimioterapie/ radioterapie, diabetul, bolile psihice, bolile transmisibile, bolile autoimune,etc. Toate aceste afecțiuni cu medicația aferentă afectează funcționalitatea normală a organismului și răspunsul, capacitatea de reacție și de vindecare, ca urmare a tratamentelor stomatologice. Medicul stomatolog, artist, trebuie să cunoască starea de sănătate a pacientului și să adapteze planul de tratament pentru a nu periclita armonia interioară a acestuia dar, în același timp, rezultatul să se concretizeze printr-un zâmbet fabulos al pacientului și poate chiar o îmbrățișare medic-pacient.

            Prima vizită într-un cabinet stomatologic poate însemna o urgență, adică persoana se prezintă cu durere, sângerare, abces (infecție) sau sunt foarte mulți pacienți care își iau inima în dinți și vin să ne solicite să le refacem dantura. Noi, medicii, în ambele situații, trebuie să evaluăm perfect atât starea generală de sănătate a pacientului, cât și situația clinică stomatologică a acestuia. Frecvent, în contextul actual educațional, științific, informatizat, oamenii au grijă de sănătatea lor, își cunosc și respectă medicația, afecțiunile fiind cumva vindecate ori măcar tratate dar există cazuri când bolile sunt ascunse, poate ușor trădate de aspectul clinic al pacientului.

            Revenind la planul de tratament, în situația cu urgențe se rezolvă cu delicatețe și abilitate acestea sub anestezie, încercăm înainte să completăm fișa pacientului: întrebăm nume, notăm date din actul de identitate, dacă ia medicamente, dacă a avut operații, dacă este alergic, fumător, alcoolic, consumator de droguri, dacă i s-a făcut chimioterapie în ultimele 6 luni, dacă este hipertensiv, cardiac, cu boli acute sau cronice pulmonare, renale, TBC, SIDA, sifilis, boli hematologice, diabet, osteoporoză, boli psihice, dacă a avut infarct sau AVC în ultimele 6 luni etc. În funcție de acestea adaptăm protocolul tratamentului stomatologic, obiectivele fiind să nu doară, să redăm funcționalitatea.

            În situația unei vizite stomatologice când facem cunoștință cu un pacient zâmbăreț ori ușor speriat sau anxios care dorește o evaluare stomatologică în vederea începerii unui tratament complex care are ca scop reabilitarea completă a cavității   bucale, deja știm că începem să elaborăm un plan de tratament sau facem o consultație amănunțită. Adesea acești pacienți sunt foarte conștiincioși și au radiografie panoramică, analize la zi (efectuate în ultimele 6 luni), chiar și tomografii computerizate. Cabinetele moderne au posibilitatea să le realizeze poze extra și intra-orale la începutul tratamentului stomatologic sau radiografii/ tomografii necesare.

            Începem astfel planul de tratament: facem cunoștință, analizăm toate rezultatele paraclinice de care dispunem și întrebăm cu mare drag cu ce putem ajuta. Pacientul ne cere planul de tratament adică dorește să știe ce este de făcut, cât durează, ce presupune, cât costă și ce garanție are. Noi, profesioniștii, evaluăm și aspectul clinic al pacientului: culoarea pielii, starea de bine fizică a acestuia etc. Suntem mereu echipați elegant în halate, cu măști, mănuși, lucrăm în condiții perfecte de sterilizare a instrumentarului pentru a preveni transmiterea bolilor contagioase: hepatita A/ B, HIV, sifilis, TBC, herpes simplex etc.

            Planul nostru de tratament are ca obiectiv redarea sănătății orale și se realizează etapizat.

Prima etapă se referă la asanarea cavității bucale, reprezentată de igienizarea profesională (detartrajul) și extracțiile dentare. Ideal igienizarea profesională se realizează o dată la 6 luni deoarece 90% dintre afecțiunile stomatologice și a bolior de focar (inimă, rinichi și articulații) sunt date de microbi, aceștia putând fi evidențiați cu revelator de placă bacteriană și îndepărtați fără durere prin detartraj. Această manoperă, ca și extracțiile dentare, care sunt sângerânde, nu se efectuează în boli hematologice netratate – sunt fatale în leucemia acută, și nici în tratament cu anticoagulant fără să cerem ajutor interdisciplinar medicului care a prescris acest tip de tratament ce trebuie să ne transmită o schemă de întrerupere a medicației anticoagulante pe parcursul manoperelor stomatologice aferente acestei etape. Diabetul necontrolat, hipertensiunea netratată, bolile renale grave – tip insuficiența renală, osteoporoza tratată cu bifosfonați în ultimele 6-10 luni, infarctul și AVC-ul și tratamentele cu citostatice recente (6 luni), bolile hepatice (ciroza hepatică), bolile psihice contraindică și ele extracția dentară. Există situații când recomandăm antibioterapie.

După efectuarea extracțiilor sau chiar în paralel, sub aceeași anestezie, putem realiza obturații coronare (plombe) și extirpări vitale (scoaterea nervilor).

Etapa următoare este cea preprotetică: ablația (tăierea) lucrărilor dentare vechi/ inutile și realizarea lucrărilor provizorii în cabinet sau ajutați de laborator.

Ultima etapă este tratamentul protetic: coroane dentare, punți mici pe care extraordinar de modern unele cabinete le realizează în câteva ore chiar în cabinet, din ceramică sau ceramică pe zirconiu sau le putem realiza în colaborare cu tehnicienii dentari în laboratoarele de specialitate. Recomandăm, dacă situația o impune, proteze parțiale sau totale. Și la lucrarile protetice ținem cont de statusul general al pacientului:dacă se știe alergic evităm un anumit material, mai ales metalele, acrilatul, dacă este diabetic, hipertensiv și prezintă manifestări parodontale evităm lucrările subgingivale fără prag, ținem cont și de starea de igienă a cavității bucale, de frecvența a două periaje realizate sau nu zilnic. Pacienții cu boli psihice, necooperanți, sunt mai dificil de tratat; sunt situații când se efectuează anestezie generală.

Implanturile dentare au avantajele lor deoarece nu se șlefuiesc dinții sănătoși, reabilitează fix arcadele dentare dar necesită o evaluare a stării generale deja exemplificată anterior la extracțiile dentare.

Etapele planului de tratament sunt explicate pacientului cu empatie și claritate, sunt scrise și transmise acestuia. Înștiințăm pacientul că există riscuri, că nu putem manageria total surprizele pe care organismul uman ni le poate oferi și îl rugăm să semneze că a înțeles. Bolnavul aflat în tratament stomatologic va fi monitorizat și de medicul curant care îl tratează și care îi poate modifica tratamentul afecțiunii de care suferă.

Putem prefigura un calendar de lucru în concordanță și cu programul pacientului și îi putem cumva anticipa termenul de finalizare a tratamentelor stomatologice. Ceea ce nu putem, din păcate, prefigura este această garanție pe care unii pacienți o solicită: nu știm ce conduită va avea pacientul cu lucrările noastre, cum se va igieniza zilnic, ce va mușca/ mesteca, dacă va veni la control la 6 luni sau dacă va fi sănătos pe viață așa cum toți ne dorim din suflet.

Vă doresc multă sănătate, fericire, să vă iubiți și dinții și să zâmbiți mereu!

Dr. Mateiță Brîndușa Alina

Medic primar stomatolog,

competență implantologie orală