O doza mare de vitamina B, de la blues Interviu cu Mihai Răzvan Mugescu Fenomenul Open Air Festival, Brezoi

1. Crezi că este ca un tratament de suflet ieşirea din urban, din gălăgia şi gazele oraşului şi drumul spre festivalul de la Brezoi pe care îl apucă spectatorul devenind ca o dorinţă de eliberare de griji, ca o psihoterapie personală în faţa fricilor pentru cum va fi rezolvată ziua de mâine?

Absolut! Dacă respiraţia aerului proaspăt din Brezoi şi savurarea blues-ului sub cerul liber nu sunt terapie de suflet, atunci nu ştiu ce altceva ar putea fi. Drumul spre festival e ca o evadare din jungla urbană, unde nu doar că laşi în urmă gazele de eşapament, dar laşi şi toate grijile. E ca şi cum ai primi o doză mare de vitamina “B” de la blues, care îţi dă puterea să înfrunţi ziua de mâine cu zâmbetul pe buze şi ritmul în suflet.

2. A merge la un festival, mai ales unul într-un spaţiu natural, împreună cu mii de alţi oameni crezi că poate fi o cură de socializare ca o alternativă sănătoasă la deja evidenta depresie cauzată de social media?

Cu siguranţă! E un antidot perfect pentru “depresia de scrolling”. Nimic nu se compară cu energia colectivă pe care o simţi în mijlocul naturii, înconjurat de mii de oameni care împărtăşesc aceeaşi pasiune pentru muzică. Este o ocazie rară de a te reconecta la adevărata esenţă a socializării, faţă în faţă, fără filtre şi hashtag-uri. Şi cine ştie, poate pleci cu mai mulţi prieteni noi decât numărul de like-uri de pe ultima ta postare!

3. Să ştie că noi oamenii avem nevoie de poveşti încă de mici. Istorioare sau basme, romane sau filme sunt forme de evadare ca într-un vis prin care experienţa noastră de viaţă se extinde peste barierele propriilor noastre trăiri. Dar muzica foloseşte forme abstracte prin care nu pui mâna pe nimic practic, nu vezi nimic şi totul se crează în imaginaţia fiecăruia. Există o poveste a ta, Mihai Răzvan Mugescu, despre festivalul de la Brezoi?

Cu fiecare ediţie a festivalului de la Brezoi, se creează o nouă poveste. Îmi amintesc cum, acum câţiva ani, am avut o seară de blues acompaniată de o ploaie torenţială. Publicul nu s-a clintit, ba chiar a început să danseze în ploaie, transformând scena într-un spectacol magic. Acea seară a devenit o legendă locală, un exemplu de cum muzica poate transcende orice barieră şi poate crea momente unice, chiar şi în cele mai neaşteptate circumstanţe. Muzica este o poveste care nu are nevoie de cuvinte, ci doar de inimă deschisă şi urechi atente.

4. Ce artişti ar putea înlocui sau completa tratamentele pentru anumite afecţiuni? De exemplu, ce ai recomanda să asculte un om care are o durere de cap spontană? Dar unul care suferă de anxietate? Dar un pacient cu afecţiune locomotorie?

Pentru o durere de cap spontană, aş recomanda un pic de B.B. King. Chitara lui are un efect calmant, aproape ca o pastilă de ibuprofen muzicală. Pentru anxietate, nimic nu bate vocea liniştitoare a lui Norah Jones. E ca un balsam pentru suflet. Iar pentru cineva cu afecţiuni locomotorii, sugerez ritmurile energice ale lui Stevie Ray Vaughan. Nu doar că îţi va face picioarele să se mişte (chiar şi mental), dar îţi va da şi un impuls de vitalitate. La urma urmei, muzica bună este cel mai accesibil medicament!