Miracolul stomatologiei digitale și influența asupra calității sănătății orale a pacienților
Dr. Mateiță Brîndușa Alina
Medic primar stomatolog, competență implantologie orală
În 28 de ani de practică în domeniul stomatologiei generale am asimilat și am tratat corelat cu descoperirile științifice corespunzătoare fiecărei etape din activitatea mea profesională.
Referitor la protetică, adică acea ramură din vasta medicină dentară care țintește de la amprentă la reabilitarea cu lucrări protetice a cavității bucale, am simțit împreună cu pacienții emoția primei amprente cu ștenț, apoi cu silicon de condensare, am fost uimită de calitatea amprentei manuale cu silicon de adiție în linguri individuale, dar cercetările și modernizarea continuă din stomatologie au creat scannerul digital, un aparat ca un pix cu cameră care realizează un model 3D în două-trei minute.
Această inovație pe care o utilizez și mă fascinează zilnic în practica mea din cabinet ajută enorm, deoarece:
- monitorul la care este racordat scannerul intra-oral ne reliefează, atât mie cât și pacientului, situația clinică din cavitatea bucală a acestuia: poziția dinților, cariile, pungile parodontale, edentațiile, abraziunile, fisurile, fracturile coronare, depozitele de tartru etc. Prin compararea imaginii 3D inițiale a cavității bucale cu o scanare ulterioară, putem monitoriza rezultatele și/ sau eficiența tratamentelor efectuate;
- pot amprenta digital maxilarul, mandibula și relația ocluzală foarte fidel, într-o manieră rapidă și delicată, în acorduri melodioase, relaxante pentru pacient, cu evitarea reflexului de vomă. Nu mai este nevoie de materiale, linguri, modele, timp mare de așteptare, dispare stresul deformării amprentei în drum spre laborator ori al depășirii termenului pentru turnare;
- acuratețea amprentei digitale este incomparabil superioară celei clasice și este realizată fără niciun fel de riscuri de iradiere: camera proiectează un fascicul luminos pe dinți și gingii iar unitatea captează mii de imagini pe secundă și le transformă instantaneu într-un model tridimensional precis pe computer.
Amprenta scanată, nedeformabilă fizic, stocată în memoria aparatului o pot utiliza pentru a confecționa, din ceramică sau zirconiu, coroane – inclusiv pe implanturi, incrustații ori punți de 3 elemente chiar în cabinet, chiar în aceeași zi. Pentru aceasta, corelăm scannerul cu mașina digitală de frezat blocurile speciale din materiale de o calitate excepțională și cuptorul care, în urma sinterizării/ cristalizării/ glazurării, eliberează piesa protetică la fel ca pâinea caldă.
Ca și în situația amprentării clasice, putem colabora cu laboratoarele de tehnică dentară însă, fără a fi nevoie de curieri, amprenta digitală poate ajunge în orice colț al lumii, în câteva minute. Colegii tehnicieni, actualizați și pasionați de tehnologia modernă, ne elaborează – tot digital – punți, coroane dentare, lucrări pe implanturi, gutiere, ghiduri chirurgicale pentru implanturi dentare, alignere utilizate în ortodonție, gutiere pentru bruxism, proteze etc.
Astfel, ca o pledoarie pentru stomatologia digitală, sunt fericită că astăzi, în cabinetul stomatologic, investind mai mult în aparatură și perfecționare prin cursuri, ofer precizie, confort și eleganță în tratamente, prețuiesc timpul meu, al pacientului și al tehnicianului, scurtez durata elaborării lucrării dentare, sporesc calitatea serviciilor oferite.
Și practic, un pacient care telefonează cu o zi înainte să plece din țară sau înainte de sărbători, devastat în urma fracturării unui dinte, cu empatie poate fi ajutat: face o radiografie, se realizează o mică anestezie, se tratează sau se reconstruiește bontul coronar, se șlefuiește, se introduce un șnur de retracție sau se realizează cu laserul o evicțiune cu hemostază, se obține amprenta digitală, se realizează design-ul piesei protetice, se frezează, se glazurează, se introduce în cuptor pentru coacere iar, după răcire, aceasta este cimentată adeziv pe suprafața dentară preparată.
Chiar si un dinte compromis total, neinfectat, doar fracturat, investigat prin tomografie digitală și un sumar de analize ce reliefează starea de sănătate a pacientului, poate fi extras, implantată alveola și dacă stabilitatea primară este foarte bună, se utilizează scanbody în implant pentru amprentare digitală și putem confecționa o coroană dentară provizorie, fixă, care va fi succedată după câteva luni de o coroană protetică de lungă durată, tot fixă, manopere realizate cu ajutorul tehnologiei digitale moderne.
Oare acești pacienți nu redevin fericiți? Digitalul se poate numi miracol!

