Neuroplasticitatea – catalizator al performantelor cognitive in mecanismele neurologice ale imbatranirii. Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară http://lapsihiatru.ro/

Neuroplasticitatea , denumită și plasticitate cerebrală , este capacitatea remarcabilă a creierului de a se reorganiza prin formarea de noi conexiuni neuronale de-a lungul vieții. Acest proces permite neuronilor, elementele de bază ale creierului, să se ajusteze atât structural, cât și funcțional, ca răspuns la diferiți stimuli, experiențe, învățare, răni și îmbătrânire. Neuroplasticitatea cuprinde capacitatea creierului de a se recupera după leziuni, de a se adapta la situații noi și de a îmbunătăți funcțiile cognitive, cum ar fi învățarea și memoria.

Din punct de vedere istoric, se credea că structura creierului a devenit fixă ​​după o perioadă critică în dezvoltarea timpurie. Cu toate acestea, cercetările moderne au răsturnat această presupunere, dezvăluind că creierul își menține plasticitatea până la vârsta adultă și chiar la bătrânețe. Această adaptabilitate a creierului este crucială pentru diferite procese, inclusiv învățarea de noi abilități, recuperarea în urma accidentelor vasculare cerebrale și a face față bolilor neurodegenerative.

De ce este importantă neuroplasticitatea

Neuroplasticitatea se află în centrul multor funcții vitale ale creierului. Joacă un rol critic în procesele cognitive, cum ar fi învățarea, formarea memoriei și dobândirea de abilități. Fără neuroplasticitate, creierul nu s-ar putea adapta la informații noi sau nu s-ar putea recupera după leziuni. Mai mult, pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, menținerea plasticității creierului devine crucială pentru a contracara declinul cognitiv și afecțiunile neurologice legate de vârstă.

Neuroplasticitatea funcțională și structurală:
Neuroplasticitatea funcționează prin două mecanisme principale:

1. Plasticitatea funcțională : se referă la capacitatea creierului de a schimba funcțiile din zonele deteriorate în alte regiuni nedeteriorate. De exemplu, în cazurile de leziuni cerebrale sau accident vascular cerebral, alte părți ale creierului pot compensa funcțiile pierdute, permițând individului să-și recapete anumite abilități.
2. Plasticitatea structurală : Aceasta implică capacitatea creierului de a-și schimba fizic structura. Creșterea de noi neuroni ( neurogeneza ), consolidarea conexiunilor existente și formarea de noi conexiuni sinaptice ( sinaptogeneza ) sunt exemple de neuroplasticitate structurală.

Studiile arată că creierul poate suferi modificări fizice semnificative ca răspuns la factori precum învățarea unei noi limbi, practica motrică sau chiar angajarea în exerciții aerobice. Aceste activități au fost legate de modificări structurale ale creierului, inclusiv creșteri ale volumului materiei cenușii , în special în regiunile asociate cu învățarea, memoria și abilitățile motorii.

Neuroplasticitatea de-a lungul vieții

În timp ce neuroplasticitatea este adesea asociată cu dezvoltarea timpurie a creierului, este un proces pe tot parcursul vieții. În primii ani de viață, neuroplasticitatea este la apogeu, permițând dobândirea rapidă a abilităților precum limbajul și abilitățile motorii. La vârsta adultă, neuroplasticitatea facilitează învățarea de noi informații, dezvoltarea abilităților și adaptarea la schimbările vieții. Pe măsură ce îmbătrânim, neuroplasticitatea continuă, deși într-un ritm mai lent, ajutând creierul să se adapteze la provocările cognitive, să compenseze leziunile și să întârzie declinul cognitiv.

La adulții în vârstă, neuroplasticitatea poate fi un factor critic în menținerea funcției cognitive. De exemplu, s-a demonstrat că programele de antrenament cognitiv și exercițiile fizice promovează plasticitatea creierului, ceea ce duce la îmbunătățirea performanței cognitive în sarcinile legate de memorie, atenție și funcții executive. Chiar și la populațiile în vârstă, creierul păstrează un anumit nivel de plasticitate care poate fi valorificat pentru a încetini declinul cognitiv.