Sănătate

Există depresia post vacanţă? Cum se manifestă? Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară http://lapsihiatru.ro/

Există depresia post vacanţă? Cum se manifestă?

Unele persoane sunt nervoase în prima zi de serviciu, altele par bolnave.

Este mult spus depresie post-vacanţă. În general, putem vorbi de o stare de discomfort care apare în primele zile după începerea serviciului. Readaptarea la programul avut înainte de vacanţă poate fi uneori dificilă. Aceasta readaptare poate fi însoţită de stări de oboseală, pierderea poftei de mâncare sau a interesului pentru muncă, sentimente de tristeţe sau nostalgie, dificultăţi în ceea ce priveşte îndeplinirea solicitărilor uzuale. Toate cele descrise anterior se pot întâlni în multe situaţii, cum ar fi de exemplu starea de doliu. Pentru a putea vorbi despre o depresie, ca diagnostic clinic, există o serie de criterii pe care aşa numita depresie post-concediu nu le îndeplineşte.

Are vreo legătură cu jobul? Apare această stare la persoanele care nu sunt mulţumite de locul de muncă?

Da, putem spune că de obicei, aceste manifestări apar preponderent la persoanele care nu sunt mulţumite sau nu le place locul de muncă pe care îl ocupă. Există şi situaţii în care persoanele lucrează într-un domeniu care le place, dar atmosfera este prea stresantă şi din acest motiv pot exista unele simptome despre care am vorbit anterior.

Este într-adevăr o formă de depresie sau mai degrabă un dor de vacanţă, de starea de bine?

Aşa cum am menţionat, pentru a se putea vorbi de un sindrom depresiv propriu-zis, trebuie să fie îndeplinite criteriile de diagnostic (ca durată, intensitate), ceea ce nu este cazul în aşa numita depresie post-vacanţă. Există unele situaţii (destul de rare), atunci când există o vulnerabilitate preexistentă, când întoarcerea din concediu poate să declanşeze un puseu acut al sindromului depresiv. De cele mai multe ori este însă vorba doar de o nostalgie după vacanţă, după programul avut în concediu, starea de bine, etc. În general depinde foarte mult de fiecare caz în parte.

Cam cât durează şi care sunt regulile pentru a ne adapta mai rapid la programul de zi cu zi?

Fiecare persoană reacţionează diferit la stimuli stresori, cu grade diferite de intensitate. Prin urmare, şi adaptarea la aceşti factori este diferită de la caz la caz. Dacă simptomele dispar repede, este vorba doar de acea nostalgie, dar dacă aceste simptome ajung să întrunească criteriile de diagnostic, atunci putem vorbi de un sindrom depresiv care a fost declanşat de întoarcerea în mediul stresant.

Este adevărat că femeile se adaptează mai repede după concediu decât bărbaţii?

Nu există studii la noi în ţară care să aprecieze adaptabilitatea pe sexe la programul de lucru. De obicei, femeile au un grad mai mare de adaptare la situaţii stresante. Pe de altă parte, femeile sunt şi cele mai expuse la dezvoltarea unui sindrom depresiv, incidenţa depresiei la sexul feminin fiind net superioară faţă de sexul masculin.

Povestirea lucrurilor văzute în vacanţă, uitatul pe fotografii, poate fi o formă de terapie?

Depinde foarte mult de fiecare persoană în parte. În unele situaţii, rememorarea activităţilor şi locurilor vizitate în concediu pot avea efecte favorabile. Alteori, mai ales în cazul persoanelor care nu sunt mulţumite de locul de muncă, aceste retrăiri pot accentua sentimentele de nemulţumire. De obicei însă, amintirea unor lucruri plăcute are efecte pozitive asupra psihicului.

Cum să-ţi uşurezi suferinţa în prima săptămână după vacanţă? Pauze lungi la serviciu, plimbări după terminarea programului, un weekend cu prietenii – pot fi soluţii pentru o bună reintrare în ritm?

Atunci când există o stare de discomfort instalată odată cu întoarcerea la locul de muncă, ea poate fi combătută în diverse moduri. Pauzele în activitatea la serviciu, plimbările după terminarea programului, antrenarea în activităţi plăcute, un weekend cu prietenii pot fi soluţii pentru o mai bună readaptare. Alte persoane se adaptează mai uşor atunci când au activităţi mai intense, activităţi care împiedică amintirea evenimentelor trăite în concediu.

Alimentaţia are vreo influenţă? E nevoie de vitamine?

În ceea ce priveşte alimentaţia, este un lucru bine ştiut că o alimentaţie echilibrată este un factor esenţial pentru menţinerea unei stări bune de sănătate. Prin urmare, şi în cazul simptomelor din sfera psihiatrică, un aport echilibrat de nutrienţi, minerale şi vitamine are efecte favorabile. Este recunoscut faptul că anumite suplimente alimentare au efecte pozitive în combaterea stărilor de oboseală şi creşterea tonusului şi poftei de viaţă.

Este indicat să revenim din concediu cu câteva zile înainte de a merge la serviciu?

Nu se poate face o recomandare generală privind intervalul dintre întoarcerea din concediu şi momentul începerii serviciului. Fiecare individ reacţionează diferit şi are activităţi diferite în vacanţă. Fireşte, atunci când vacanţa a presupus o deplasare lungă, cu diferenţe mari de fus orar, nu este indicat ca a doua zi după întoarcere să te întorci la muncă, ci este necesară o perioadă de odihnă şi de readaptare la fusul orar obişnuit. De asemenea, atunci când o persoană se întoarce dintr-o excursie maraton (aşa cum organizează unele agenţii de turism), poate fi necesară o perioadă de odihnă înainte de începerea serviciului. Pe de altă parte, am cunoscut persoane care imediat după întoarcerea din concediu şi-au reînceput activitatea, fără să aibă nevoie de o perioadă de readaptare.