Sezonul gripal 2025/2026: Vaccinarea antigripală direct în farmacie
Interviu Farmacist Florina Bonifate – Preşedinte al Colegiului Farmaciştilor din Galaţi
Cum vaccinarea în farmacie devine o opțiune accesibilă, rapidă și sigură pentru prevenirea gripei în sezonul 2025–2026
Vaccinarea antigripală în farmacie: Accesibilitate și prevenție pentru toți
Sezonul gripal aduce anual provocări pentru sănătatea publică, iar vaccinarea rămâne cea mai eficientă metodă de prevenție. Și în acest an vaccinarea antigripală este disponibilă și în farmaciile acreditate din România, facilitând accesul rapid și comod la imunizare pentru toți cei care doresc să se protejeze.
De ce să alegi vaccinarea în farmacie?
Vaccinarea antigripală în farmacie oferă o serie de avantaje importante: program flexibil și posibilitatea de vaccinare aproape de casă, fără a mai fi nevoie de un drum suplimentar la medic. Farmaciștii care administrează vaccinul sunt special pregătiți, absolvenți de cursuri postuniversitare, iar procesul respectă toate standardele de siguranță, garantând astfel calitatea serviciului de vaccinare.
Cum se desfășoară vaccinarea în farmacie?
Pentru a beneficia de vaccinarea antigripală în farmacie, este necesară o recomandare medicală sau o prescripție emisă de medicul de familie. Persoana care dorește să se vaccineze ridică vaccinul din farmacie pe bază de rețetă și este vaccinat de un farmacist certificat în acest sens. Vaccinarea în farmacii are un protocol bine stabilit, procedura include verificarea criteriilor de eligibilitate (pacientul trebuie să fi fost vaccinat antigripal în sezoanele anterioare, completarea unui scurt chestionar de evaluare a stării de sănătate și privind istoricul medical), consimțământ informat, administrarea vaccinului (prin injectare sau intranazal în funcție de tipul de vaccin) și monitorizarea pacientului timp de cel puțin 15 minute după vaccinare pentru a observa eventuale reacții adverse minore post-vaccinare.
Farmacistul introduce datele privind vaccinarea în Registrul Electronic Național de Vaccinare (RENV) și eliberează certificatul de vaccinare.
Pentru cine este recomandată?
Vaccinarea antigripală este recomandată tuturor persoanelor, dar este esențială în special pentru categoriile vulnerabile: copiii mici, femeile însărcinate, persoanele vârstnice și cei care suferă de boli cronice. Aceste grupuri beneficiază de gratuitate în sistemul național de asigurări de sănătate, în timp ce persoanele sănătoase între 45 și 65 de ani pot avea acces la vaccin cu o compensare de 50%. Pentru a beneficia de vaccinul gratuit sau compensat, persoanele din categoriile eligibile trebuie să obțină o prescripție medicală electronică de la medicul de familie. Această măsură este menită să crească rata de vaccinare și să reducă impactul sezonului gripal asupra sănătății publice.
Preț și accesibilitate
Prețul unei doze de vaccin trivalent împotriva gripei variază în sezonul 2025-2026 în funcție de tip și producător, situându-se între 64 și 200 lei, în sistemul de asigurări de sănătate aplicându-se reducerile conform categoriei de risc, și nu include plata serviciului de vaccinare în farmacie, care nu poate depăși 40 lei/inoculare. Farmaciile autorizate pentru vaccinare oferă servicii conforme cu Ordinul Ministrului Sănătății nr. 3262/2022, iar campania oficială începe în octombrie, vaccinurile fiind disponibile pe tot parcursul sezonului rece.
Lista actualizată cu farmaciile autorizate să vaccineze antigripal este disponibilă pe site-ul Ministerului Sănătății https://ms.ro/media/documents/23.09.2025_Tabel_farmacii_vaccinare.xlsx
Vaccinarea antigripală este pasul cel mai sigur pentru a proteja sănătatea dumneavoastră și a celor apropiați în sezonul rece. Cu serviciul nou oferit de farmacii, vaccinarea antigripală este o soluție accesibilă, sigură și eficientă pentru protejarea sănătății.
Sfatul farmacistului: Nu aștepta să apară simptomele — vaccinează-te din timp și fii pregătit pentru sezonul gripal 2025–2026!

