Dezastre recente – între neglijență și traumă colectivă

Punct de vedere – Dr. Mihaela Chelariu, medic primar psihiatru

Dramele zilelor noastre par că nu se mai termină. Trăim într-o succesiune de evenimente dureroase – de la războaie și conflicte politice, la tragedii locale care ne zguduie din temelii. Explozia recentă din Calea Rahovei este doar un exemplu al dezastrului care poate apărea brusc, lăsând în urmă nu doar ruine, ci și răni psihologice adânci.

Impactul psihologic al unui dezastru

O explozie, un incendiu sau orice eveniment de amploare declanșează în mintea omului un mecanism de panică. Practic, toți cei implicați trec printr-un atac de panică – un răspuns natural al creierului în fața pericolului.
Trecerea peste un astfel de episod depinde însă de vârstă, de structura de personalitate și de starea de sănătate fizică și psihică. Unii reușesc să-și recapete echilibrul mai repede, alții rămân marcați mult timp, iar pentru unii, trauma devine copleșitoare.

Amânarea – un obicei care costă vieți

Ceea ce doare cel mai mult este faptul că multe dintre aceste tragedii ar putea fi evitate. Cauza principală? Amânarea. Un obicei adânc înrădăcinat în mentalitatea noastră: „Lasă, că merge și așa” sau „Facem mâine”.
Din păcate, iată că uneori chiar „arde” – la propriu. Sute de oameni rămân fără locuințe, fără bunuri, fără sentimentul de siguranță.

Responsabilitate și prevenție – cheia schimbării

Așa cum se spune adesea în filmele polițiste, „urmează banii și vei afla adevărul”. Dacă analizăm din această perspectivă, ajungem repede la concluzia că interesele financiare și lipsa responsabilității au un rol major.
Trăim într-o țară democratică, unde serviciile trebuie plătite corect și transparent. Însă legislația ar trebui să impună standarde clare: firmele de mentenanță să aibă personal calificat, capabil să prevină situațiile de risc, nu să le ignore.

Comunicarea poate salva vieți

Într-o astfel de situație, reacția rapidă contează enorm. Locatarii ar fi trebuit convocați imediat, informați despre pericol și instruiți să închidă gazul. Afișe vizibile, mesaje clare, colaborare cu autoritățile – toate acestea pot face diferența dintre viață și moarte.
Nu era momentul pentru discuții administrative, ci pentru acțiune concretă. Contractele trebuiau clarificate, iar costurile asumate ulterior, eșalonat, nu ignorate.

Concluzie: lecția care nu trebuie uitată

Românii au o expresie veche: „Dă-i, Doamne, mintea cea de pe urmă!” – dar poate ar fi timpul să o primim înainte de tragedie, nu după.
Pentru că, în fața dezastrelor, nu doar clădirile se prăbușesc, ci și încrederea noastră într-o lume sigură. Iar reconstrucția trebuie să înceapă nu doar cu zidurile, ci și cu mentalitatea.