Interviu cu Dr. Monica Haliciu, medic stomatolog la Clinicile Dentare Dr. Leahu Galați
,,Este importantă formarea și informarea constantă a pacienților cu privire la problemele medicale.” – Interviu cu Dr. Monica Haliciu, medic stomatolog la Clinicile Dentare Dr. Leahu Galați
Care este cea mai întâlnită afecțiune dentară cu care se prezintă în clinică pacienții care ajung la dumneavoastră?
Una dintre cele mai des întâlnite patologii din experiența mea profesională este reprezentantă de caria dentară, diagnostic foarte des întâlnit la pacienții de toate vârstele. Caria este o afecțiune care vizează toate categoriile de vârstă de la copii mici, chiar sugari până la persoanele vârstnice.
Recomand tuturor pacienților să nu neglijeze apariția cariilor și să se prezinte la medicul stomatolog în vederea efectuării tratamentelor încă din stadiile incipiente. O leziune carioasă medie sau profundă produce un disconfort crescut pacientului, iar terapia este mai laborioasă și mai costisitoare. Cu cât pacienții ajung mai târziu în cabinet, cu atât „tabloul” clinic se extinde și se poate complica, din păcate în defavoarea pacientului.
Cum putem prevenii apariția cariilor dentare?
Prevenirea cariilor dentare se face prin vizite regulate la medicul stomatolog, cel mai indicat de două ori pe an. Astfel, medicul are posibilitatea de a depista leziunea carioasă în stadiul incipient.
De asemenea, se recomandă igienizarea profesională de 2 ori pe an și constă în detartraj, periaj profesional și air flow. Totodată, să nu uităm de importanța igienei orale personale prin efectuarea periajului dentar zilnic acasă și utilizarea mijloacelor auxiliare de curățare, și anume: ața dentară, apa de gură și dușul bucal.
Cum îi ajuți pe pacienți să își învingă teama de stomatolog?
În primul rând este imperios necesar de conștientizat din partea pacienților că medicul stomatolog este în clinică sau în cabinet special pentru a-i oferi un suport medical atunci când aceștia au cea mai mare nevoie.
Este foarte important ca părinții să vină cu copiii, încă de mici la stomatolog, deoarece primele contacte cu medicul îi vor ajuta să nu aibă frică de stomatolog pe viitor și să se împrietenească cu mediul nou și cu instrumentele folosite de acesta în timpul tratamentelor stomatologice.
În cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu Galați, întreagă echipă medicală acordă o atenție deosebită tuturor pacienților care se confruntă cu teamă de stomatolog și înțelegem că această fobie este cât se poate de reală. Iar, în ziua de astăzi există numeroase modalități prin care putem gestiona această teamă.
Personal, atunci când pacienții ajung în clinică și se așează pe scaun, mai întâi discut cu aceștia despre problemele cu care se confruntă și îi tratez exact așa cum aș dori să fiu eu tratată într-un cabinet.
Consider că este foarte important ca medicul să asculte și să-l înțeleagă pe pacient, nu numai motivul care a dus la prezența acestuia în clinică, dar și istoricul și motivele care au dus la situația de afectare dentară cu care se confruntă.
Citește mai multe articole din revistă aici!

