Interviu cu Dr. Corneliu Alexandru Marinescu, medic primar neurochirurgie
Nu aş pleca niciodată din ţară pentru că nu vreau să pierd poezia!
Cui se adresează neurochirurgia şi de ce este considerată cea mai grea ramură a chirurgiei?
Da, într-adevăr, este o specialitate puţin mai aparte, pentru că ştim de toate despre toate, mai puţin despre creier. Creierul este încă o zonă cu foarte multe necunoscute… cumva e ceva ce tratăm fără sa cunoaştem tot despre ceea ce tratăm. Înainte erau măsuri primitive, chirurgii se spălau pe mâini postoperator, şi fără anestezie şi, desigur, mureau mulţi pacienţi. Acum s-au înregistrat evoluţii uimitoare în domeniul chirurgiei şi mulţi dintre pacienţi se vindecă după intervenţiile chirurgicale.
Unde s-a ajuns astăzi cu evoluţia tehnologiei medicale, dacă vorbim despre secţia de neurochirurgie în care vă desfăşuraţi activitatea?
S-a ajuns departe! Şi nu mă refer la o perioadă lungă de timp. Noi suntem fantastic de mult ajutaţi de imagistică. Ne permite cunoaşterea unor structuri cerebrale, înainte de a opera! Asta până în anul 2000 nu era valabil în Galaţi. D-na doctor Marinescu a fost primul medic care a făcut tomografii la Galaţi. Investigaţia pacientului până în anul 2000, din punctul de vedere al unui neurochirurg, era primitivă. Se pune greu un diagnostic cu nişte radiografii, puncţii encefalografii şi arteriografie percutantă, care este o manevră socogenă, şi niciuna din cele trei nu e la fel de performantă ca şi tomograful. Apoi a apărut primul aparat de rezonanţă magnetică. Acesta aduce mai multe informaţii despre anumite leziuni care nu pot fi depistate şi analizate doar cu tomograful.
Pentru că sunt atât de multe schimbări politice peste tot, dar îndeosebi în ţara noastră, putem vorbi despre democraţie şi în medicină?
Nici pomeneală! Nu putem vorbi despre democraţie aici! În medicină vorbim despre o armată, numai că soldaţii sunt îmbrăcaţi în alb. Cum vă închipuiţi o sală de operaţii, în care chirurgul, ca prim solist, spune unei asistente “dă-mi, te rog, pensa”, iar asistenta răspunde: “nu îţi dau pensa, îţi dau foarfeca”! În medicină există dictatură, instrumentarul nostru este armamentul, iar duşmanul nostru este microbul şi boala! Suntem aliaţii şi prietenii pacienţilor!
Ce vă nemulţumeşte la sistemul sanitar românesc?
Mă nemulţumeşte profund faptul că medicii nu sunt apreciaţi la adevărata lor valoare! Nimeni nu se gândeşte că ne spălam în sânge şi salvăm vieţi, consumândule încetul cu încetul pe ale noastre! În grila naţională de salarizare suntem pe poziţia a 7-a din 15! Asta nu este decât jignire, nu ducem lipsă de aprecieri verbale, dar moral şi material cine ar trebui să ne mulţumească? Să nu uite cei care conduc destinele noastre din punct de vedere politic că într-o formă sau alta nu scăpă nimeni de boală şi de convalescenţă… şi atunci tot în spitalele româneşti ajung şi nouă ni se adresează!
Este binecunoscut faptul că medicii părăsesc ţara pentru zone unde sunt mult mai apreciaţi din toate punctele de vedere! Nu aţi fost niciodată tentat să plecaţi?
Am fost în străinătate şi am văzut că, într-adevăr, medicii sunt trataţi cu mult mai mult respect, dar nu mi-aş părăsi ţara, nu mi-aş părăsi nici măcar oraşul! Mă leagă totul de ţara asta! În primul rând, am nişte lumânări de aprins la cimitirul de aici, locuiesc în casa bunicilor, cea în care eu m-am născut, aici am toată copilăria… aici îmi vine nepotul! Nu aş putea pleca pentru nimic în lume! Şi, mai mult decât orice, din punct de vedere medical, aici este poezia şi măiestria, când nu ai ce îţi trebuie şi faci în aşa fel încât pacientul să fie bine!
Care a fost cel mai delicat moment din carieră?
Anul trecut s-a întâmplat… este vorba despre mama mea… care, din păcate, nu a reuşit să facă faţă unui accident vascular! Deşi mama mea era medic, eu sunt neurochirurg, dar după un an şi trei luni de convalescenţă în faţa lui Dumnezeu nu a mai contat profesia noastră! Şi un al doilea moment delicat a fost acum 5 ani, când eu am avut un accident rutier, în urma căruia era cât pe ce să fiu doar o amintire! Am numărat 134 de zile cu îngrijiri medicale! Atunci viaţa mi-a arătat cum este să fii şi în postura de pacient, ca medic văzusem multe, însă trebuia să fiu şi în pielea celui care stă la pat şi pentru care membrii familiei se roagă să rămână printre ei! Neurochirurgia este o chirurgie de limită şi vezi multe… am avut multe momente delicate la care a trebuit să fac faţă!
Raluca Ardean
reperemedicale@gmail.com