Nu putem glumi cu ulcerul gastric…

Urmându-ne periplul printre afecţiunile specifice anotimpului de primăvară, am hotărât să ne oprim atenţia şi asupra binecunoscutului ulcer gastroduodenal! Ulcerele sunt leziuni care apar în momentul în care secreţiile gastrice, care conţin acid clorhidric şi o enzimă numită pepsină, irită şi lezează mucoasa stomacului şi chiar a esofagului. Ulcerele peptice din mucoasa gastrică se numesc ulcere gastrice, iar cele care se manifestă în mucoasa duodenală se numesc ulcere duodenale.

Dr. Dan Botezatu: „Ulcus = crater; din nefericire este o afecţiune gravă, acută, iar decesele prin ulcer, cu toate metodele de diagnostic şi tratament au cam rămas în aceeaşi proporţie. Şi asta se întâmplă din cauza complicaţiilor pe care le dă această afecţiune, respectiv hemoragiile acute superioare sau perforaţiile.”

Trebuie precizat că incidenţa acestei afecţiuni a scăzut, datorită faptului că la momentul de faţă, tratamentele medicamentoase sunt mult mai eficiente decât în trecut, acum fiind prezente pe piaţă antisecretoare performante. Există o sumă de factori de risc care favorizează apariţia acestei afecţiuni sau îi pot încetini / stagna vindecarea: folosirea antiinflamatoarelor nesteroidiene (precum aspirina); fumatul, abuzul de alcool, infecţia cu Helicobacter Pylori, secreţii excesive de acid gastric sau stresul.

Dr. Dan Botezatu: „Sunt greu de precizat manifestările acestei boli. Asta pentru că la o simplă durere de abdomen superior se intervine medicamentos fără să se facă investigaţii de specialitate, cum ar fi endoscopia digestivă superioară care poate da un diagnostic sigur.”

Putem ţine la distanţă un ulcer gastric dacă stilul de viaţă modern îl adaptăm la nevoile reale ale organismului nostru! Evitarea factorilor de risc, gestionarea conştientă a stresului zilnic, odihna şi mişcarea sunt  câteva dintre aspectele care ne pot ţine departe de această afecţiune.

Redactor: Raluca Andonie Ardean
Specialist: dr. Dan Botezatu, doctor în medicină, Medic primar, şef Secţia de Gastroenterologie a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Ap. Andrei” Galaţi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.