Implantul dentar – o soluţie pe termen lung

Implantul dentar pare să fie la momentul de faţă cea mai eficientă cale către o dantură completă. Acesta este reprezentat de o piesă din titan, cu aspect de şurub, care se foloseşte în cabinetele stomatologice drept înlocuitor pentru rădăcina unui dinte natural, care lipseşte. Dr. Florin Avram subliniază că „implantul dentar este recomandat persoanelor cu lipsuri dentare (edentaţii unidentare), mărginite de dinţi întregi, evitând astfel sacrificarea dinţilor vecini prin şlefuire, şi montarea unor punţi clasice.”

Când vă gândiţi să faceţi un implant dentar ar trebui să nu vă îngrijoreze vârsta! Multe persoane trăiesc cu falsa impresie că acesta ar fi un criteriu de selecţie a candidaţilor la un implant dentar. În realitate starea de sănătate este cea care dictează, aşa că dacă sunteţi suficient de sănătoşi să suferiţi o extracţie, atunci cu siguranţă puteţi face şi implant dentar.

Dr. Florin Avram „în general, pacienţii se îndreaptă spre această procedură chirurgicală după ce au trecut prin experienţa punţilor dentare clasice, care în momentul în care s-au dregradat au lăsat urmări mai multe şi mai impresionante decât înainte de protezarea clasică.”

Garanţia implantului dentar este dată în primul rând de atitudinea pacientului faţă de lucrare. Există paşi care trebuie urmaţi, astfel încât implantul dentar să aibă o durabilitate cât mai mare: periuţa de dinţi să fie SOFT, periajul dentar să fie lejer, mişcări uşor circulare pe zona gingivală din jurul implantelor, clătiri cu soluţii dezinfectante, evitarea suprasolicitarii pe zona de implant etc.

Dr. Florin Avram: „Dacă toţi paşii aceştia sunt atent urmaţi, plus controlul periodic la 3 luni pentru verificare, radiografii dentare o dată pe an, atunci implantul dentar poate rezista şi până la 10-15 ani!”

Redactor: Raluca Andonie Ardean
Specialist: Dr. Florin Avram, Medic specialist Stomatologie şi Implantologie Dentară, www.doc-florin.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.