Bolile inflamatorii cronice în contextul stilului de viaţă modern

În perioada 9 – 11 mai, Galaţiul a fost gazda unui eveniment inedit. Primul simpozion naţional cu participare internaţională s-a desfăşurat în oraşul nostru sub titulatura “Bolile inflamatorii cronice în contextul stilului de viaţă modern ”. MCA Comintermed, alături de Societatea Română de Pneumologie – Secţiunea Tabacologie şi partenerii lor din Galaţi, Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii “Dunărea de Jos” Galaţi, Colegiul Medicilor Galaţi şi Societatea Studenţească de Chirurgie din România, Filiala Galaţi, au înţeles înainte de toate cât de importantă este comunicarea şi inter-relaţionarea inclusiv în zona medicală.

Sponsorul principal al evenimentului, a dorit să demonstreze tuturor celor prezenţi atât la dezbaterile ştiinţifice cât şi la evenimentul de lansare, că cercetarea medicală nu stă pe loc şi permanent propune pe piaţă noi metode de prevenţie si tratament, atunci când situaţia o impune. Galaţiul nu a fost ales întâmplător, oraşul nostru fiind recunoscut ca o zonă cu poluare ridicată. Din datele furnizate de Direcţia de Sanătăte Publică reiese că anul trecut au fost înregistrate 605 de cazuri de noi îmbolnăviri de tuberculoză şi 716 cazuri de îmbolnăviri cu astm bronşic. În acest context, vecinii noştri din Ucraina au decis să prezinte pe piaţa gălăţeană un nou model de nebulizator şi noi tehnici de tratament.

Temele abordate în cadrul sesiunilor ştiinţifice au fost cu subiecte cât se poate de actuale precum afecţiunile respiratorii şi extra-respiratorii, efectul noxelor asupra stării de sănătate sau fumatul. Unii dintre cei mai cunoscuţi profesori în domeniul pneumologiei precum prof. univ. dr. Florin Mihaltan şi prof. dr. Critian Didilescu, şi-au manifestat dorinţa de a reveni în cadrul acestui eveniment şi în anii următori.

Pe 9 mai a avut loc lansarea evenimentului la teatru Dramatic “Fanni Tardini”, unde reprezentanţi au autorităţilor locale dar şi profesori universitari şi medici au primit diplome de onoare din partea organizatorilor şi au aplaudat ideea de a face o tradiţie, aici la malul Dunării, din acest simpozion.

Echipa “Repere Medicale” a fost prezentă în mijlocul evenimentelor, pentru a aduce către dumneavoastră cele mai importante noutăţi în domeniul medical.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.