Psihoterapii de vacanţă! O călători e în Deltă

O vacanţă e o experienţă care capătă uneori valenţe vindecătoare pentru un zbucium interior. Merită încercat!

O călătorie în Deltă e ca una prin viaţă! Nesigură fiindcă mergi pe apă şi nu ştii dacă ajungi cu bine altfel decât înnotând (dacă ai pregătire şi curaj la fel ca şi prin viaţă: mergi şi nu ştii peste ce obstacole dai!).

Sulina e un ţinut amorţit, uitat de timp, un loc de reflecţie pentru cine e amator de introspecţie şi un loc de însingurare pentru cine e amator de tristeţe. Oamenii par resemnaţi cu destinele lor plutitoare, deşi unii reuşesc să-şi scoată dramele la iveală, acceptate ca fatalisme şi neacceptate după croiala sufletului lor surprinzător de pur. Într-un fel rezonez afectiv cu ei, vieţile noastre curgând după aceeaşi pulsaţie a Dunării. Un aer sălbatec domină invocând misterul necunoscutului şi te îndeamnă să descoperi tainele vieţii prin contemplaţie şi nu prin cunoaştere. Desigur pentru un pragmatic Sulina e un oraş mic cu vestigii cosmopolite, case în toate stilurile părăsite sau locuite şi un cimitir organizat pe naţii şi tragedii din care cea a celor doi englezi care hotărăsc să se sinucidă aici la sfârşit de secol şi lume atrage atenţia – fiindcă mormântul e în formă de cruce invocând veşnicia peste iubirea lor. Poate este timpul ca mintea să intre în vacanţă, ca sufletul să se umple de linişte. Găseşti totuşi o pulsaţie a vieţii în spaţiul dintre Dunăre şi mare. Vaporul înaintează rapid pe canal şi deodată ai impresia că Marea Neagră – o imensă călimară cu cerneală albastră, se varsă în Dunăre şi nu invers. Pare că marea se împotriveşte să primească Dunărea, aşa ca o revoltă a statorniciei împotriva mult prea versatului fluviu ce adună cuceririle a câtorva sute de izvoare dealungul drumului său. Pe urmă ca o femeie înţeleaptă îşi acceptă destinul şi îi primeşte apele ca semn al unei iubiri eterne. În fond e o acumulare de viaţă care se va dovedi de folos în potolirea zbaterilor sufleteşti din larg. Ieşirea în larg în lumina unui soare generos e ca o naştere, o senzaţie de cuceritor de lume chiar dacă te afli pe valuri sau cu atât mai mult. Lumina se pierde încet lăsând noaptea să îmbrace în întuneric şi aşa tăcutul oraş. Luna ca o felie de portocală sfidează de sus tristeţile ţinutului şi parcă te simţi împăcat şi cu destinul şi cu viaţa. Chiar dacă stelele sunt căzătoare lumina de foarte de sus ne aduce pe obraz fie o lacrimă de izbăvire, fie un zâmbet la fel de pur!

Dr. Mihaela Chelariu
reperemedicale@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.