Cel mai des întâlnite boli ale oaselor

Există un mit conform căruia, oasele care compun scheletul uman, odată cu înaintarea în vârstă, se deteriorează ca structură, devin fragile. Medicii specialişti susţin însă că, deşi oasele se consolidează în timp, din copilarie până la maturitate, sănătatea lor nu este în legătură cu procesul de îmbătrânire, şi fiecare dintre noi poate avea grijă din timp de sănătatea lor, astfel încât la vârsta maturiţăţii să nu fim nevoiţi să suferim.

Un sistem osos sănătos este esenţial pentru o viaţă sănătoasă! În lipsa unor predispoziţii genetice sau viruşi care pot determina apariţia anumitor afecţiuni osoase, regimul de viaţă este cel care îşi pune cel mai des amprenta asupra apariţiei lor.

În cele ce urmeză voi prezenta cele mai des întâlnite boli ale sistemului osos.

Osteoporoza – cândva această afecţiune era asociată cu o stare normală a oaselor datorată înaintării în vârstă, însă acum medicii sunt de părere ca avem de-a face cu o boală care afectează peste 40% dintre femei şi 20% dintre bărbaţi cu vârsta peste 50 de ani.

Artrita – această afecţiune este caracterizată printr-o inflamaţie articulară. Sub denumirea de artrită se regăsesc aproximativ 100 de boli care implică o afecţiune a articulaţiilor.

Fascita plantară – este considerată ca fiind o afecţiune specifică celor care îşi folosesc excesiv picioarele, se întalneşte cel mai des la sportivi. Se manifestă cu dureri mari de călcâi şi cu dificultate la mersul pe jos.

Fibromialgia – este considerată un sindrom şi se manifestă cu dureri de la cap până la picioare şi oboseală cronică.

Necroza avasculară – localizată la şold, umăr, gleznă şi cot, în acest caz oasele nu primesc suficient sânge.

Displazia fibroasă – anumite celule formează un tip anormal de os fibros care în timp provoacă durere şi deformează osul normal.

Oseogeneza imperfectă – sau popular ”boala oaselor de sticlă”, o boală genetică ce nu permite maturarea oaselor.

Osteomalacia – aceasta afecţiune apare încă din timpul copilăriei şi poate provoca rahitism.

Osteomielita – este o infecţie la nivelul oaselor provocată de bacterii.

Boala Paget – este o boală cronică a scheletului osos, se manifestă de obicei la persoane peste 40 de ani.

Guta – concentratia de uree din sânge se concentrează sub formă de cristale în articulaţii provocând această afecţiune.

Redactor: Raluca Andonie Ardean
Surse: www.romedic.ro, www.sfatulmedicului.ro, www.exploremedicinetv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.