Peste 200 de reprezentanţi ai învăţământului preşcolar din Galaţi participă la cursuri de prim ajutor
Iniţiativa este parte a proiectului „Copii sănătoşi părinţi fericiţi, demarat de MedLife în parteneriat cu autorităţile locale
Peste 200 de reprezentanţi ai învăţământului preşcolar din Galaţi participă la cursuri de prim ajutor
Iniţiativa este parte a proiectului „Copii sănătoşi părinţi fericiţi, demarat de MedLife în parteneriat cu autorităţile locale
3 august, Galaţi: În luna iulie, MedLife, liderul medicinei private din România în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Galaţi, Serviciul de Asistenţă Medicală a Municipiului Galaţi şi Asociaţia SMURD Galaţi au desfăşurat cea de-a doua etapă a proiectului „Copii sănătoşi părinţi fericiţi”, sub genericul „Şcoala de vară”.
Obiectivul celei de-a doua etapă a proiectului, este instruirea personalului didactic şi nedidactic din cadrul grădiniţelor din oraşul Galaţi, în vederea acordării măsurilor de prim ajutor. Cursurile de prim ajutor acoperă cunoştinţele necesare pentru a oferi suportul esenţial de bază în situaţiile de urgenţă.
În program sunt implicate peste 200 persoane, iar programul de curs cuprinde atât o sesiune practică cât şi una teoretică şi culminează cu înmânarea unui certificat de participare. Cursurile se desfăşoară în cadrul Hyperclinicii MedLife Galaţi, în intervalul 9:30-12:30. Sesiunea teoretică este susţinută de doctor Dana Margareta Mihalache, Medic Specialist Pediatrie la MedLife Galaţi, iar cea practică este susţinută de Asociaţia SMURD Galaţi, manevrele de resuscitare fiind efectuate pe un manechin special conceput pentru astfel de exerciţii.
Programul educaţional „Copii sănătoşi părinţi fericiţi” a fost demarat la iniţiativa MedLife în parteneriat cu autorităţiile locale, fiind primul proiect de informare şi educare dedicat preşcolarilor şi cadrelor didactice din Municipiul Galaţi, inițiat de un operator privat.
Proiectul se desfăşoară în perioada mai 2016 – iunie 2017 şi include mai multe etape. În prima etapă (mai – iunie 2016) medicii MedLife au efectuat vizite în grădiniţele din Municipiul Galaţi şi au oferit copiilor o gamă largă de informații legate de prevenție și principiile unui stil de viață sănătos, prin joc şi activităţi recreative. În paralel, medicii pediatri MedLife au oferit cadrelor didactice sesiuni de consi-liere privind urgenţele medicale în grădinițe şi soluții de gestionare a acestora.
În toamnă (septembrie – decembrie 2016), preşcolarii împreună cu cadrele didactice vor vizita Hyperclinica MedLife Galaţi pentru a se familiariza cu echipamentele medicale, circuitele care se respectă într-o unitate medicală precum şi principiile care stau la baza activităţii acesteia.
În ultima etapă (ianuarie – iunie 2017), vor fi testate cunoştinţele acumulate, toţi participanţii urmând să fie implicaţi în Olimpiada MedLife. Această acţiune va include o serie de competiţii la finalul cărora copiii vor prezenta informaţiile însuşite legate de prevenţie, respectiv un stil de viaţă sănătos.
Potrivit reprezentaţilor MedLife, proiectul „Copii sănătoşi părinţi fericiţi”, face parte dintr-un program mai amplu derulat sub genericul „Facem România bine” și vizează implicarea a peste 30 de grădiniţe, respectiv 4000 de preşcolari şi a unui număr de 300 de cadre didactice din Municipiul Galaţi.
Despre MedLife:
MedLife activează pe piața din România din 1996, fiind cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piața locală. Compania acoperă toate zonele de activitate medicală: ambulatoriu, spitale, maternități, laboratoare, farmacii, toate acestea constituind Sistemul Medical MedLife.
În prezent, MedLife își desfășoară activitatea în 16 Hyperclinici din București, Timișoara, Brașov, Arad, Craiova, Galați, Iași și Cluj, 23 de laboratoare proprii de analize, 10 unități spitalicești în București, Brașov, Arad, Craiova și Iași, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie și unul de Obstetrică-Ginecologie, 3 maternități în București și în țară, 32 de centre medicale generaliste în București și în țară, 14 centre de excelență cu specializare unică, 8 farmacii proprii reunite sub rețeaua PharmaLife Med și în colaborare cu 140 de clinici medicale partenere din toată țara.
MedLife a obținut acreditarea pentru Maternitatea MedLife București în calitate de Spital Prieten al Copilului, procesul de certificare fiind derulat de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și UNICEF, Maternitatea MedLife fiind totodată și prima maternitate privată din capitală care deține acest statut. Alte două maternități din rețeaua MedLife sunt în curs de acreditare pentru acest program.
Conform studiului internațional realizat de Reader’s Digest, MedLife este pentru al șaselea an consecutiv cel mai de încredere brand în rândul românilor la categoria „Clinică Privată”, iar în ultimii cinci ani, studiile de piață derulate la nivel național plasează constant MedLife drept brandul cu cea mai mare notorietate pe toate segmentele: spital privat, clinică-centru medical, laborator medical. De asemenea, MedLife a câștigat în ultimii trei ani premiul „Superbrands” la categoria „Clinici private”.
