Interviu cu domnul Dumitru Mărășescu

Nu e păcăleală, Dumitru Mărășescu, președintele Patronatului Medicilor de Familie Galați promite să pună iarăși jos parafa de la 1 aprilie

Reporter: Anul se înnoiește cu o nouă criză a medicinii de familie. Avertismentul „Jos parafa!”n-a ținut mult, dar a lovit drept la țintă.

Dumitru Mărășescu: A lovit! Pe 3 ianuarie după amiază erau 67 de semnatari din 257 de medici din județul Galați. Pe 4, CNAS a dat un comunicat – o diversiune ilegală – care i-a speriat pe mulți dintre colegi, și aceștia au semnat. Că dacă nu semnează până pe 4 actul adițional, nu se mai încheie contracte. M-au sunat și de la Casă, cu ultimatum, să nu insistăm… Atunci am recomandat colegilor să semneze. Pe 4, pe la ora 10, jumătate semnaseră. Anterior, un semnal descurajant l-a dat Doljul, cu 500 de medici, care a capitulat primul. Au urmat și județele mari, cum sunt Timiș, Arad, Caraș Severin, Mehedinți, Olt, Vâlcea, Brăila, Tulcea. Ei au fost primii trădători. Sau lași, cum vreți… Motivul a fost că avem contract, că este mai bine să protestăm cu nesemnarea de la 1 aprilie, când expiră contractul. Acum ne obligă termenii contractului să semnăm, asta strict juridic.

„Dacă nu semnau 70% dintre medicii de familie la nivel național, era altceva, sistemul era paralizat. Ori, au fost județe în care semnaseră 70%”

Rep.: Dacă forțați nota, vă înlocuiau?

D.M.: Nu aveau cum să ne înlocuiască. Dacă nu semnau 70% dintre medicii de familie la nivel național, era altceva, sistemul era paralizat. Ori, au fost județe în care semnaseră 70%… Și a mai venit și diversiunea cu înscrierea la alți medici. Da, asta se făcea în orașe, dar la sate? Ei au 20-30 km până la oraș, și…

Domnu ministru nu s-a gândit, că n-are cu ce. Ne-au amenințat că aduc 300 de medici rezidenți, evident ilegal, că nu există legislație… Trebuie schimbată legea 95, care este organică. A fost o sperietoare, mulți s-au panicat… Problema este că mulți colegi nici n-au participat la protest, acum și în alte dăți. Așteaptă să obțină alții drepturi pentru ei, ei să nu riște nimic. Ei sunt pricepuți la trădare și lașitate…

„Nu te refuz la Urgență, dar uite și factura mata, și în 60 de zile, plătește, că altfel îți vine poprirea pe casă sau salariu. Și să vedem dacă îți mai arde de mofturi cu UPU”

 De fapt, am făcut acum doar un avertisment. De la 1 aprilie intrăm într-un protest adevărat. Sperăm să fi priceput ceva administrația Casei, pentru că la nivel național lipsesc aproape 600 de medici de familie. În timpul perioadei de diversiuni guvernamentale, a fost plusat ceva de genul „vă mai dau doi lei”, dar la Centrele de permanență. Centrele degrevează UPU, sunt benefice, mai ales la sate. Problemele apar din cauza anomaliilor din lege. Păi, nu te refuz la Urgență, dar uite și factura mata, și în 60 de zile, plătește, că altfel îți vine poprirea pe casă sau salariu. Și să vedem dacă îți mai arde de mofturi cu UPU. Acum, oricine se bagă la urgență, și nu plătește nimic. Și dacă înduioșez medicul, poate îmi face și un RMN… E clar că legea trebuie modificată. Noi, medicii de familie am făcut un proiect, pe vremea ministrului Nicolăescu, eram în jur de 20 de medici din țară. Textul a fost preluat de Guvernul Ponta și probabil că a ajuns la gunoi, deși am muncit mult. Am propus asigurări de sănătate distribuite pe mai multe case de asigurări, nu doar una, să nu mai fie monopol, pacientul să aibă opțiunea, să se facă și asigurări facultative. Nu se vrea. Franța, Anglia, Germania au mai multe case de asigurări, la noi nu se vrea…

„Casa n-a cerut mărire prin filă de buget, banii rămân în bugetul consolidat al statului”

Rep: Să fie monopol, să se adune bani mulți, pe care să-i jefuim noi de la Partid în voie!?

D.M.: Casa de Sănătate are cel mai mare buget din toată țara. E de miliarde, dar nu e administrat de o Casă ca o bancă, condusă de un Consiliu de Administrație și cu ordonator real de credite. Nu, banii se duc la Ministerul de Finanțe, iar ministerul dă cum vrea și după cum este ordinul politic. Se spune așa: n-avem bani, că nu ne dă Ministerul de Finanțe. Am întrebat oficial la minister. Ce am primit de la Ministerul de Finanțe? Că nu este adevărat, Casa Națională n-a cerut nici un leu! Deci Casa n-a cerut mărire prin filă de buget, banii rămân în bugetul consolidat al statului. Într-o țară normală, asta era deturnare de fonduri, banii sunt ai contribuabililor, să fie folosiți strict pentru sănătate.

Rep.: Legea nu stabilește exclusivitatea Casei în administrarea fondului de sănătate?

D.M.: Nu! Banii sunt în pușculița Ministerului de Finanțe. Noi am cerut Consiliu de administrație și direcție formată din economiști în structura Casei de Asigurări de Sănătate, care să știe să distribuie banul. N-a fost posibil. Banca Mondială și FMI au recomandat ca minim 10% din FNUASS să fie pentru medicina primară. La ora actuală este de 5,7%. N-au fost recomandări politice, ci pe baza unor studii de impact. N-a contat. Nu mai vorbesc de birocrație.

„Practic, principalele puncte ale revendicărilor noastre prezente și viitoare sunt trei: debirocratizarea sufocantă, finanțarea corectă, de măcar 7-9% și dreptul la concediu al medicului”

80 % din timpul de lucru al medicului de familie este birocrația.  S-au mai dat niște fonduri, e o creștere de 17% din ce am solicitat, dar – atenție – intră aici și Centrele de Permanență. Bugetul medicului de familie rămâne tot mic. Sistemul de evidență SIUI nu funcționează, permanent se blochează, iar cardul de sănătate este de fapt o cartelă de prezență la cabinet a medicului. Și ca să nu fure medicul! Mereu am cerut exemple de furturi – nu ne-au dat niciodată. Le e convenabil ca medicina de familie să rămână o struțo-cămilă. Și să jongleze cum vor cu banii. Și pentru tot ce nu merge în sistem, medicul de familie este vinovat. Este vinovatul de serviciu. Acum, se vorbește de un contract pe cinci ani. Nu va fi posibil. Plecările din sistem continuă, cele mai multe plecări sunt ale medicilor de familie. Se duc în Elveția, Suedia, li se dă locuință, cazări și 7000 de euro pe lună. Noi rămânem să așteptăm 1 aprilie. Sperăm să fim chemați la consultări, să ne asculte… După 1 aprilie, nu ne mai pot intimida. Contractul se poate semna oricând.

„Nu e nostim că prima frână în cumpărarea cabinetului mi-a pus-o Lucreția Roșca?”

Rep.: Vă sar în ajutor parlamentarii medici de Galați! Avem cel puțin doi…

D.M.: Nu sare nimeni! Singurul care ne mai asculta era dr. Paul Ichim, nu știu de la ce partid. În rest, nimeni. La nivel național, au fost ajutoare cu vorbe. Nici Bacalbașa, nici Roșca de la PSD nu au fost interesați de criza medicinii de familie. Bacalbașa nu și-a înghițit colegii, dar pe noi… Puteau să ne susțină cu spațiile. Nici asta n-a mers. Era prin 2007, s-a vorbit de cumpărare, am depus banii, după două luni ni i-au returnat, chipurile că s-a modificat legea, să fie reevaluate…

Am refuzat, mă ajungea 250 euro pe metru pătrat. Nu e nostim că prima frână în cumpărarea cabinetului mi-a pus-o Lucreția Roșca? Era în Consiliul Local, și împreună cu dr. Cristea s-au opus, au tergiversat. Acum nu mai pot cumpăra apartament la parter în Micro 38 cu 1,3 miliarde. Mâine ies la pensie, Primăria cumpără cu 200 de euro, că e uzură, dar investițiile unde sunt? Că pune clauză, are drept de preemțiune. Ce fac, mă judec cu primăria, să cheltuiesc prețul unui apartament? Așa susțin parlamentarii și Primăria sistemul medical primar la Galați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.