Atacurile de panică în viețile noastre!
- dr. Mihaela Chelariu
Deseori persoane care până la un moment nefast se considerau sigure pe sine , ajung in unităţile de primiri urgenţe ale spitalelor cu atacuri de panică. Disperaţi de aparenta simplitate diagnostică, medicii de urgenţe mai atacă uneori frustrant pacientul amenintându-l ,,daca nu te duci la psihiatru nu te mai primesc vreodată aici”.
Desigur că medicii de la urgenţă sunt asaltaţi uneori de o sută, poate două sute de pacienţi într-o singură gardă aşa că li se pare prea simplu să mai stea de vorbă cu ei. În viteză li se fac niște analize pentru diagnostice diferentiale, o perfuzie cu glucoză, cel mai frecvent și un comprimat de Alprazolam sau de Remotiv(adica de sunatoare)!
E doar începutul unei afecțiuni care insiduos se infiltrează în personalitatea pacienților şi care în timp pot duce la depresii severe….Cum, necum în cinsprezece minute, maxim 1 ora, atacul se duce, dar fondul de anxietate persistă. Pacienţii pleacă mai liniştiţi acasă, sub spectrul ameninţărilor menţionate. Până a doua-a zi când o iau de la capăt. ,,Mi-e frică de nu ştiu ce, si simt că o să mor”/,, Simt o apăsare ca o durerere în piept și cred că o sa fac infarct, tremur și nu mă pot controla”- sunt cele mai frecvente acuze.
Ce e de făcut? Este adevarat că medicul de la urgenţe nu poate rezolva fiecare caz în câte o jumătate de oră ( cam atât ar trebui să stea de vorbă numai cu pacientul anxios-la câte cazuri sunt câte jumatăţi de oră le-ar trebui ?), dar de ce ajung pacienţii acolo? Unde ne sunt Centrele de Permanenţă cu care atât s-au mândrit guvernanţii nostri? Câţi pacienţi stiu că există? Vreo două într-un oraş de peste 200 de mii de oameni, la atât amar de populaţie! Vorbim de tratamentul acestor atacuri de panică dar nu e mai bine sa le prevenim? Prevenirea îmbolnăvirilor de orice fel se face ca şi educaţia ,din şcoală! Copilul de la gimnaziu trebuie să ştie să se apere de frici, spaime la fel cum ar trebui sa ştie să se spele pe mâini. Psihologii din şcoli nu trebuie să ,,rezolve,, elevii problemă, ci trebuie sa actioneze pe micile frustrări, şi pentru asta trebuie să aibă deschidere, adică să empatizeze cu elevul, să vorbească cu el. E greu, dar există cazuri de reusită!! Să credem că putem avea copii sănătoşi, tineri îndrăzneţi, adulţi responsabili şi vârstnici înţelepţi!