Pilula de cultură

a.g.secară

Șahul-Poezie și Literatura ca sport al minții

Yoko Ogawa, Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica, Humanitas Fiction, 2020, traducere din japoneză și note de Raluca Nicolae

Deși multe dintre personajele romanului non-conformist al scriitoarei japoneze au de suferit din pricina problemelor medicale (Alzheimer, obezitate, malformații la naștere), accentul receptării mesajului de către cititor va cădea pe declarația de iubire pentru acest joc al minții (și sănătății mentale) și pe frumoasele prietenii care se leagă între unele personaje, cel principal fiind un băiețel care va deveni un fel de mic geniu al șahului, un băiețel anonim care se naște „simbolic” fără buze, dându-se, astfel, filosofic, câștig de cauză și altor limbaje în disputa amicală cu… Vorbirea și Scrierea.

Simplificând, este povestea vieții scurte a șahistului „cu buze păroase”, o viață scurtă, dar cu „frumusețile” ei, cu povestea ei de iubire (cu Mira, un personaj feminin jumătate real, jumătate a fanteziei eroului), cu „simbioza” ciudată a con-viețuirii băiatului cu o mașină-automat (din pricina „dizabilităților”, nu putea juca șah „normal”, ci doar „ascuns”), dar mai ales cu plăcerea „înotului” în Oceanul-Șah, adică infinitatea combinațiilor posibile ale celor 32 de piese ( „Elefantul” este… Nebunul!) pe cele 64 de pătrățele ale tablei unui joc care merită mereu să fie (re)descoperit!

Poate cititorul va învăța că „bucuria supremă însemna să poată să împartă acea lumină subtilă cu adversarul, căci nu victoria era principalul său obiectiv, ci fericirea de a spune, odată cu tovarășul său de aventură într-ale șahului: Nu-i așa c-a fost o partidă sublimă?” (pp.33-34)

Spune un personaj: „-Spune-mi, băiete, care-i motivul pentru care joci șah? Să explici în cuvinte fiecare mutare în parte? Să demonstrezi ceva? În cazul meu, nici una, nici alta. Bani? Un premiu? Un titlu? Ce-s toate acestea în universul șahului? Eu joc șah pentru că vreau să joc șah. Șahul îmi oferă infinit de multe.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.