Video-bronhoscop la SPITALUL JUDEȚEAN!

La Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați a fost achiziționat un video-bronhoscop de ultimă generație, cu fonduri de la Consiliul Județean.

Valoarea investiției este de 400 de mii de lei (TVA inclus).

“Continuăm investițiile în sănătate”.

Și anul acesta vom aduce aparatură medicală performantă în spitalele gălățene.

Cea mai recentă achiziție este un video-bronhoscop modern, care va permite medicilor să facă investigații complexe ale căilor respiratorii, să îndepărteze corpurile străine de la nivelul aparatului respirator superior, să administreze local anumite tratamente sau să preleveze biopsii în cazul unor suspiciuni de cancer brohopulmonar. 

Până acum, Spitalul Județean avea un singur aparat de acest tip, achiziționat acum mai bine de 10 ani.

Vom dota spitalul si cu o trusă completă de torascopie, cu ajutorul căreia chirurgii vor putea realiza intervenții minim invazive la nivelul toracelui”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați

Video-bronhoscopul a intrat în dotarea secției de chirurgie toracică.