Ce este ADHD și care sunt cele mai frecvente semne?
Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD), cunoscut și ca sindromul hiperkinetic este o afecțiune de neurodezvoltare caracterizată prin hiperactivitate, impulsivitate și lipsa atenției.
Această tulburare are un debut precoce, afectând copii până în vârsta de 7 ani, iar simptomatologia trebuie să fie prezentă timp de minim 6 luni pentru a i se atribui un diagnostic oficial. Simptomele din umbrela ADHD-ului sunt vaste, iar severitatea lor poate varia de la ușoară la moderată și severă.
Un prim semn comun este comportamentul egocentric, copilul nereușind să recunoască nevoile celor din jur.
Acest comportament se manifestă prin întreruperea celorlalți atunci când vorbesc sau a jocurilor în care nu sunt implicați și prin lipsa răbdării, de exemplu nu își pot aștepta rândul.
Tot în categoria semnelor frecvente este iritabilitatea și probleme în controlarea emoțiilor.
Copii cu ADHD pot avea crize bruște de furie la momente nepotrivită sau să “facă istericale” în cazul celor mai mici.
Agitația este un alt semn demn de luat în considerare. Copii cu ADHD nu au stare, căutând mereu să facă ceva și tind să se foiască întruna dacă stau la masă sau în bancă la școală.
Această agitație continuă îi face greu de ținut în frâu parteneri de joacă gălăgioși. Un simptom serios al ADHD este dificultatea în concentrare și atenție, chiar și atunci când cineva vorbește direct cu ei.
Problemele de concentrare îi fac pe copii să evite activitățile care necesită une fort mental îndelungat, cum ar fi învățatul și îi fac predispuși la greșeli, deoarece le este greu să urmeze instrucțiuni.
De multe ori, neputința de a sta concentrat se vede și în activitățile și proiectele în care se implică copilul, interesele acestuia schimbându-se mereu iar proiectele rămânând de obicei neterminate.
De asemenea, copii cu ADHD tind să fie uituci și să își piardă ușor lucrurile. În plus, au probleme în a-și organiza și ține evidența timpului.
Aceste simptome pot afecta atât performanțele școlare ale unui copil cât și abilitățile sale sociale. Tocmai de aceea, simptomele trebuie observate din timp și gestionate corespunzător prin terapie comportamentală și tratament medicamentos, în funcție de caz și de recomandarea doctorului.