Importanța activității fizice pentru seniori

Auzim mereu despre importanța activității fizice și beneficiile pentru sănătate ale acesteia. Însă, ceea ce nu avem mereu în vedere este că această recomandare se aplică indiferent de categoria de vârstă în care ne încadrăm, fie că suntem tineri sau pensionari.

Un stil de viață sănătos și în special activ este unul din factorii principali care asigură sănătatea și longevitatea persoanelor în vârstă. Prin mișcare înțelegem orice mișcare produsă de către mușchii scheletici, cu consum de energie și include sportul și orice activitate fizică efectuată ca parte a rutinei zilnice, ocupației, transportului activ sau relaxării.

În ciuda acestei definiții largi, conform statisticilor globale nivelul de mișcare al persoanelor senioare rămâne sub recomandarea de 150 de minute pe săptămână a Organizației Mondiale a Sănătății. Doar 21,4% din bătrâni sunt activi, ceea ce înseamnă că unul din 4 sau 5 bătrâni sunt inactivi sau au un nivel foarte scăzut de activitate.

Inactivitatea combinată cu îmbătrânirea crește riscul de apariție al bolilor cronice cum ar fi diabetul și bolile cardiovasculare și nu este neobișnuit pentru o persoană în vârstă să sufere de mai multe boli cronice concomitent.

De asemenea, lipsa de activitate este asociată și cu modificări în compoziția masei corporale, în special pierderea masei musculare și creșterea țesutului adipos.

Atrofia musculară este deja considerată un semn distinctiv al inactivității și îmbătrânirii și este una din cauzele principale ale problemelor de echilibru și, respectiv al căderilor specifice vârstnicilor.

Pe de altă parte, dacă faceți mișcare în mod regulat, măcar cât să atingeți durata recomandată de 150 de minute pe săptămână, beneficiile sunt multe și semnificative, mai ales pentru seniori care sunt mai vulnerabili.

Activitatea fizică, chiar și moderată, este asociată cu îmbunătățirea cogniției, sănătății mentale și stării emoționale. În plus, mișcarea ajută pe partea socială.

Fie că ieșiți la plimbare sau vă înscrieți la un curs de yoga, aveți ocazia de a socializa, minimalizând sentimentul de izolare socială experimentat de mulți seniori. Activitatea fizică este considerată și un factor preventiv pentru diabet, accident vascular cerebral, boli de inimă și anumite tipuri de cancer.