Pilula de cultură

a.g.secară

Dragostea mai presus de cuvinte

Tatiana Niculescu, Nepovestitele iubiri. 7 minibiografii sentimentale, București, Humanitas, 2021

Poate acesta este mesajul cărții și mai ales al titlului ales!

Că iubirile, povestite, totuși, chiar dacă oarecum reinventate sau re-povestite, în noua carte a unei scriitoare „specializate” în non fiction sau quasi-non fiction, mai exact în biografii, nu pot fi dependente de cuvinte! Sau, mai ales, nu pot avea încredere în cuvinte!

Pentru că ele, știm de la cartea de debut a acesteia, „Spovedanie la Tanacu”, în absolut, nu prea sunt compatibile cu ființele umane.

Dragostea, în sine, cea autentică, este, dacă nu chiar exotică, un miracol! „Spațiile” trăirii „simțirilor” mai presus chiar de povești sunt Nisa, Londra, Paris, Sulina, un sat mic din Lombardia, Vidin, Basarabia, ca să nu spunem (aproape nimic) de Ruritania, „ținut imaginar croit din aventuri, trădări, încrucișări de săbii, zâzanie și uneltiri”!

„Personajele”, de la capete încoronate, mă rog, aproape, oricum, din cadrul nobilimii, la „oameni cu totul necunoscuți”, noi enumerând doar pe principesa Elisabeta, Neagu Djuvara (cel din adolescență), Constatin Poroineanu, Florence Baker, exploratoare poliglotă a Africii Centrale, de origine transilvană…

Scrie Tatiana Niculescu la început: Istoriile „sunt inspirate de întâmplări reale și oameni adevărați. Fie am citit despre ele în cărți de memorii sau în biografii, pe când mă documentam eu însămi pentru scrierea unor biografii, fie le-am auzit depănate în confesiuni publice, fie mi-au fost spuse doar mie.

Reținând din fiecare miezul de adevăr trăit, am vrut să le privesc și din altă perspectivă decât aceea îndeobște acceptată.”
Din acest unghi de vedere… dacă iubirea nu este, până la un punct, nimic altceva decât vanitate? Desigur, nu a scriitorului!