„Societatea și nevoile ei trebuie privite în ansamblu…”

Interviu  cu Domnul Marcel Popa, președinte al Rotary Club Galați Donaris

Repere: Ne propunem să cunoaștem personalitățile medicale, dar și personalitățile și organizațiile care contribuie la continua îmbunătățire a vieții comunității. Precum d-voastră, Stimate Domnule Marcel Popa, președinte al Rotary Club Galați Donaris. Care au fost principalele realizări ale mandatului dv.? Care ar fi domeniile d-voastră de interes?

Marcel Popa: Mișcarea rotariană a luat naștere acum mai bine de 100 de ani în SUA, mai precis în 1905, și își propunea să unească sub egida prieteniei oameni din diverse arii de activitate. În tot acest timp, mișcarea rotariană a luat amploare rapid și a ajuns în România încă din decada 2 a secolului trecut, dezvoltându-se permanent, ajungând azi la un număr de 145 de cluburi în România și R. Moldova, unite sub motto-ul „A servi mai presus de sine”. Coroborând aceste date înțelegem că oamenii au avut, au și cu sigurantă vor avea un simț civic înnăscut și o dorință permanentă de a-și aduce contribuția față de societatea în care au crescut, au fost educați și ființează, încercând în permanență să îmbunătățească tot ceea ce îi înconjoară, fie că sunt bunuri, fie că sunt relații interumane. Toate acțiunile întreprinse de rotarieni, atât în cadrul evenimentelor și proiectelor Rotary, cât și în activitatea de zi cu zi, personală și profesională, a fiecăruia, încearcă să răspundă următoarelor întrebări: „Este adevărat? Este cinstit pentru toți cei implicați? Va întări și stimula atât bunăvoința cât și prietenia? Va servi în beneficiul tuturor celor implicați?”, iar dacă răspunsul este pozitiv înseamnă că putem înainta cu încredere în demersul întreprins. Acest demers al nostru nu se îndreaptă doar către prevenirea bolilor sau către domeniul medical ci către toate ariile de activitate ale societății în care conviețuim deoarece societatea și nevoile ei trebuie privite în ansamblu și nici un aspect nu trebuie marginalizat sau lăsat în urmă. (…) Comunitatea gălățeană nu este diferită de cea națională sau europeană și simte în permanență nevoia de a fi sprijinită și îmbunătățită. Indiferent cât de dezvoltată ar fi, se va găsi întotdeauna loc pentru ca oamenii să își aducă aportul la îmbunătățirea ei, fie că o fac în calitate de rotarieni sau pur și simplu ca cetățeni cu o conduită morală și profesională ireproșabilă. Ușile Rotary sunt în permanență deschise celor care se disting în societate și care au posibilitatea și dorința de a întoarce comunității o parte din binele pe care și aceasta li l-a oferit de-a lungul vieții lor.

Repere: Ce ar mai trebui mediatizat mai mult despre activitățile d-voastră, în special în domeniul medical?

Marcel Popa: Chiar dacă faptele bune nu sunt motiv de laudă, acțiunile noastre, cu discreție, au fost cunoscute an de an de către cei interesați. Într-un an marcat la nivel mondial de dificultățile impuse de contextul pandemic general, în mod firesc atenția noastră s-a îndreptat către sprijinirea domeniului medical, atât în lupta cu Covid19, prin donarea de materiale și echipamente de protecție, cât și către celelalte ramuri medicale din principala unitate spitalicească a orașului nostru și anume secția de Chirurgie Toracică, prin donarea unei truse de chirurgie, secția Chirurgie Generală III, prin donarea unui extractor de gaze chirugicale, secția de Neonatologie, prin donarea a încă 1 Incubator pentru copiii născuți prematur, pentru un total de aproximativ 15 000 euro pentru sprijinirea domeniului medical în acest an de către Rotary Club Galati Donaris. Aceste acțiuni vin în completarea celor întreprinse în anii trecuți, dintre care aș dori să amintesc: dotarea Secției de Neurochirurgie cu ochelari chirurgicali, dotarea Secției de Chirurgie Toracică cu un electrocardiograf mobil și instrumentar chirurgical, donarea de scaune cu rotile pentru secțiile de Cardiologie, Neurologie, Geriatrie, Neonatologie și Obstetrică ginecologie, donarea de cântare pentru nou născuți, renovarea unui salon de alăptare al Secției de Neonatologie cât și dotarea acesteia anul trecut cu 2 incubatoare și o masă de resuscitare, dar și un modul pentru videocolposcop care a ajuns la Maternitatea „Buna Vestire”. Pe lângă aceste donații este important de menționat și acțiunea de prevenție transpusă în „Promenada Inimilor” prin care oamenii au fost invitați la mișcare, lucru imperios necesar pentru o sănătate bună.

Repere: Cum împărțiți timpul între datorie, familie, prieteni… hobby-uri? Jocul preferințelor culturale poate caracteriza un om?

Marcel-Genove Popa, când încearcă să se delimiteze de vremelnica postură de Președinte al RC Galați Donaris, se pornește cu avânt spre activitatea de zi cu zi din domeniul industrial, iar atunci când este cu adevărat norocos, dă iama prin bălțile patriei la câte o partidă de pescuit. Timpul oferă, din păcate, din ce în ce mai puține ferestre de timp pentru activități extracurriculare însă atunci când apar, natura este un mediu mereu primitor și care ne acceptă în sânul ei oricât de stresați sau obosiți am fi la momentul respectiv.

Familia, prietenii, oamenii pe care-i întâlnim de-a lungul vieții, dar și evenimentele cu care aceștia s-au interpus ne formează ca individ și personalitate, toți lăsându-și semnul asupra a ceea ce noi suntem într-un moment al vieții și ne marchează acțiunile noastre viitoare.

De neuitat nu e vacanța în sine ci evenimentele noi care au loc pe durata acesteia. Pentru mine orice experiență nouă se transformă în ceva de neuitat.

Preferințele pe care le avem arată conceptul de viață pe care îl agreăm iar pentru mine acesta este că „Viața merge înainte”, cu bune și rele, „Show must go on” (Queen) și oricâte piedici am întâmpina trebuie să continuăm pentru că „Drumul spre succes înseamnă să mergi din eșec în eșec fără a-ți pierde entuziasmul” (W. Churchill).

Cât despre partea artistică, vă invităm cu drag la Proiectul nostru anual „Tabăra de sculptură” ce are loc în Grădina Botanică, de obicei înainte de începerea anului școlar și unde se poate interacționa cu sculptori cunoscuți, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici…

Adi G. Secară