Tricotilomania

Simona Giușcă Psihoterapeut Director Centrul de Consiliere si Orientare in Cariera Universitatea Danubius

TRICOTILOMANIA (SMULGEREA OBSESIVĂ A PĂRULUI) – O AFECȚIUNE TOT MAI PREZENTĂ ÎN RÂNDUL TINERILOR

     Tricotilomania este o afecțiune cronică caracterizată de dorința obsesivă a unei persoane de a-și smulge părul din diferite zone ale corpului: cap, gene, sprâncene, brațe, picioare, zona pubiană, sau oricare altă parte a corpului acoperită cu păr.

      Conform D.S.M. IV, tricotilomania este încadrată ca fiind o tulburare de control al impulsurilor și de ajustare, cu următoarele criterii de diagnostic:

• Smulgerea repetată (recurentă) a părului din propriul cap (sau alte părți ale corpului), rezultând o pierdere considerabilă a acestuia;
• Senzația crescândă de tensiune imediat înaintea smulgerii firelor de păr sau atunci când persoana încearcă să reziste acestui comportament;
• Senzația de relaxare atunci când își smulge părul;
• Nu există nici o asociere cu o inflamație preexistentă a tegumentelor și nu apare ca răspuns la idei delirante sau halucinații;

CAUZELE APARIȚIEI TRICOTILOMANIEI

       Din păcate, în literatura de specialitate am găsit foarte puține informații despre debutul bolii, despre cauze, simptome sau tratament. În practica de cabinet au apărut însă tot mai multe persoane care se confruntă cu această problemă și care au conștientizat că fără un ajutor specializat nu se pot vindeca. Unii specialiști spun că boala debutează în general în jurul vârstei de 8 ani, alții afirmă că în perioada adolescenței, după vârsta de 13 ani. Eu am întâlnit cazuri în care boala a debutat în copilăria mică, în jurul vârstei de 2 ani.

       Pentru că internetul este o sursă importantă de informații și pentru că fiecare caz este unic în felul lui, atât ca formă de debut și mod de manifestare cât și ca metodă de intervenție terapeutică, consider că mult mai util pentru cititori ar fi să vin cu exemple din practica de cabinet. Astfel vor avea posibilitatea să înțeleagă mai bine ce este și cum se manifestă tricotilomania și vor ști cum să acționeze dacă se confruntă personal cu această problemă sau au cunoștințe, rude, prieteni despre care știu sau cred că suferă de tricotilomanie.

EXEMPLE DE CAZURI ȘI INTERVENȚII TERAPEUTICE

Caz I: O tânără de 36 ani, căsătorită, mamă a unei fetițe de aproape 1 an, a venit la cabinet copleșită de treburile casnice și de rolul de mamă. În urma anamnezei reies următoarele: s-a căsătorit în jurul vârstei de 30 de ani cu un bărbat despre care nu știa dacă îl iubește sau dacă l-a iubit vreodată dar pentru care dezvoltase un atașament profund în ciuda faptului că acesta avea un comportament abuziv față de ea; a dat naștere fetiței sale nu pentru că își dorea cu ardoare să fie mamă ci pentru că era la vârsta la care ”trebuie să aibă un copil”; a crescut într-o familie de oameni simpli în care mama era abuzată frecvent de tata, atât fizic cât și verbal; tatăl său, un om foarte dur, a pus de mică presiune pe ea cerându-i rezultate foarte bune atât la școală cât și în activitățile zilnice, a criticat-o în permanență, tratând-o ca pe ființă care nu e bună de nimic și care ”face umbră pământului degeaba”. Abia în a doua întâlnire reiese faptul că suferă de tricotilomanie asociată cu tricotilofagie (a mesteca și mânca părul rupt de pe corp). Boala a debutat în jurul vârstei de  9 ani, când a început să-i crească părul pubian. În primă fază, se închidea singură în baie și cu o pensetă își smulgea părul pubian, îl așeza pe picior, apoi rând pe rând mesteca și înghițea firele de păr. Acest comportament s-a menținut pănă în jurul vărstei de 15 ani, când părul pubian n-a mai prezentat interes dar a început ușor să își smulgă și apoi să își mestece părul din cap, mai precis de pe partea stângă a capului. La momentul venirii sale în terapie, pe partea stângă a capului, în zona urechii, mai avea doar câteva fire de păr. Clienta afirma că, atunci când rămâne fără păr pe partea stângă începe să smulgă din creștet și din spatele capului. A fost o perioadă de aproximativ un an în care și-a smuls și sprâncenele.

       Pornind de la momentul la care s-a declanșat acest comportament și la evenimentele din acea perioadă, am constatat că persoana în cauză avusese o conversație cu mama ei despre menstruație, iar ei i-a rămas în minte senzația de disconfort pe care a avut-o după de discuția cu mama. Practic, gândul că va deveni femeie, că va avea păr în anumite zone pe corp unde nu avusese până atunci și că va menstrua o speria și îi provoca greață. Acela a fost momentul în care și-ar fi dorit să se fi născut băiat. Când clienta a conștientizat că gestul de rupere a părului este o formă de protest pentru faptul că s-a născut fată și nu băiat, deja nevoia de a-și smulge părul nu a mai fost atât de pregnantă. Am continuat terapia având ca principal obiectiv acceptarea propriei feminități. La momentul la care clienta a acceptat să trăiască ca o femeie în toate aspectele vieții ei și în toate rolurile de zi cu zi, simptomele s-au redus considerabil.

Caz II: Un băiat de 12 ani a fost adus în cabinet de către mama sa, aceasta motivând că fiul său își smulge părul de la ceafă. Inițial copilul a negat că face lucrul acesta însă, pentru că în zona de unde își smulgea părul era practic chel, a simțit nevoia să explice ce i se întâmplă. A povestit că a început să își smulgă părul în jurul vîrstei de 6 ani, că nu o face în mod frecvent, că nu-și dorește să facă asta dar uneori e o dorință pe care nu o poate controla. După fiecare sesiune de rupere a părului se simțea epuizat, lipsit de energie, fără chef de a mai face ceva. Pe de altă parte, dacă nu făcea lucrul acesta se simțea agitat, nervos și uneori avea accese necontrolate de furie. Declanșarea bolii coincide cu momentul în care părinții l-au anunțat că urmează să aibe un frățior. Apoi, momentele în care problema se manifesta cel mai mult erau acelea în care părinții plecau cu frățiorul la București, acesta din urmă având niște probleme de sănătate ce necesitau controale periodice la o clinică din capitală.

       Inițial am fost tentată să cred că sursa problemei este apariția fratelui mai mic și conflictul de separare de părinți. Mi-a atras atenția relația dintre băiat și fratele său care era una foarte apropiată, acesta luându-și foarte în serios rolul de frate mai mare. Era foarte atent la nevoile celui mic, petrecea mult timp cu el, îi plăcea să-l învețe diverse lucruri și chiar se bucura când părinții îl lăsau în grija lui. La testele psihologice aplicate nu apărea nici un indiciu de gelozie fraternă sau vreun conflict de abandon cauzat de plecările repetate ale părinților împreună cu fratele cel mic. Recunosc că a fost un caz dificil pentru că ori de câte ori mi se părea că găsesc o pistă pe care să merg, constatam ulterior că nu sunt pe drumul care trebuie. Am încercat mai multe tipuri de intervenție terapeutică: terapie cognitiv-comportamentală, experențială și chair hipnoză, însă parcă nimic din ceea ce lucram nu avea rezultatul așteptat. Erau momente când simptomele se reduceau dar după căteva luni apăreau.

       Totul a căpătat sens în momentul în care am citit un articol trimis de o colegă despre vulpea care, inainte să nască își smulge blana de pe corp, pregătind astfel cuibul pentru puii săi. Ea face lucrul acesta pentru a asigura confortul și căldura de care au nevoie puii ce urmează să se nască. Ca psihoterapeut știu că la nivel inconștient noi oamenii preluăm multe comportamente de la animale din nevoia de a supraviețui în condiții grele. Am făcut legătura între comportamentul vulpii și comportamentul clientului meu și mi-am dat seama că acesta a început să își smulgă părul în momentul în care a fost anunțat că va avea un frate. Era ca și cum s-a simțit dator, la nivel inconștient, să asigure acestuia ”cuibul”, căldura și confortul necesare. Comportamentul lui se manifesta mai pregnant ori de căte ori părinții plecau din oras, ceea ce înseamnă că-i pregătea fratelui locul cald unde să se întoarcă pentru a se vindeca.

Asemănarea cu vulpea care își smulge blana pentru a pregătii cuibul pentru puii ce urmează să se nască m-a ajutat în multe cazuri de tricotilomanie dar și în cazuri în care clienții se confruntau cu căderea excesivă a părului.

Dacă sunt persoane care își doresc să primească mai multe informații despre această afecțiune, ma pot contacta la adresa simona.giusca@univ-danubius.ro