REPERE DIN ISTORIA MEDICINEI – ochiul de sticlă
Pierderea unui ochi fie din cauza bolii, a unui defect congenital sau dupa accidente, este o experienta profund emotionala din motive estetice, sociale si functionale. Ochii artificiali nu vor suplini vederea persoanei aflate in aceasta situatie, dar ei vor “ obtura” orbita putand fi chiar atasati de musculatura, pentru a realiza miscarile naturale ale ochilor.
In prezent peste 10000 de persoane isi pierd in fiecare an un ochi. Desi adesea numit “ ochi de sticla”, majoritatea ochilor artificiali sunt acum fabricati din materiale acrilice.
Interesant e ca cel mai vechi ochi artificial cunoscut are cca. 5000 de ani si este descoperit intr-un schelet feminin in ramasitele “ Orasului Ars”, un oras antic din sud-estul Iranului.
Compunere
Ochiul este emisferic si pare compus dintr-un amestec de gudron si grasime animala. Suprafata sa e acoperita de un strat subtire de aur avand irisul gravat cu linii aurii ca razele soarelui. Acest ochi nu a fost destinat sa imite ochiul adevarat, dar daca aceasta femeie ar fi fost sa zicem profetesa ar fi putut straluci si ar fi dat probabil aparenta unor puteri speciale.
Amprentele din orbita precum si studiile microscopice indica neindoielnic faptul ca ochiul a fost purtat in timpul vietii femeii.
Primii ochi artificiali se pare ca au fost confectionati de venetieni in anul 1579 din “cochilii” subtiri de sticla care se motau in spatele pleoapelor.
In 1884 s-a implantat pentru prima data o sfera de sticla in locul globului ocular pentru a mentine volumul defectului restant. Ulterior mesterii germani erau renumiti in Statele Unite pentru confectionarea ochilor dintr-un mineral semipretios numit criolit care avea o calitate foarte buna si care a fost exploatat si dintr-un zacamant din Groenlanda .
In timpul celui de-al doilea razboi mondial, “ sticla de criolit” neputand fi exportata din Germania, tehnicienii armatei americane au inceput sa foloseasca materiale plastice pentru protezele oculare ale soldatilor.
Studii
Actualmente cercetatorii au facut pasi uriasi in dezvoltatea ochiului artificial. Acesta imita irisul si retina printr-un obiectiv care focalizeaza pe o matrice de nanofibre sensibile, informatiile fiind transmise apoi spre un procesor.
Dispozitivul conceput prima data in Universitatea de Stiinta si Tehnologie Hong Kong are o rezolutie redusa, dar cercetatorii sunt optimisti, sperand ca dezvoltatea ulterioara ar putea permite ochiului artificial o rezolutie chiar mai buna decat cea a ochiului uman.
Acest lucru ar permite ca ochiul artificial sa distinga intre lumina vizibila si radiatiile infrarosii, iar asa-zisul ochi biomimetic sa poata vedea obiecte foarte mici de la distante mari, avand si capacitati de vedere nocturna.
Citește mai multe articole din revistă aici!