O frescă social-istorică inedită

a.g.secară

Radu Sergiu Ruba, Semnătura indiană, Ed. Trei, București, 2021

Pe Radu Sergiu Ruba l-am numit cândva ba un Borges al românilor, ba un Ray Charles al literaturii noastre! Deși, probabil, nu întotdeauna i-ar plăcea să se facă referire la ceea ce s-a întâmplat în jurul vârstei de 11 ani, schimbându-i destinul! Noul său roman este complementar capodoperei sale, „O vară ce nu mai apune”, filonul biografic fiind de bază! Totul pleacă de la o… scrisoare care este trimisă în anul 1971 către Europa Liberă, postul de radio care emitea din Munchen, semnată cu un pseudonim inspirat din „Panciatantra”… indiană, Vainateyananda, o scrisoare receptată, iar nu pierdută, de către Securitate, în care se cerea, printre altele, (pe lângă faptul că l-a fi comparat pe Ceaușescu cu Hitler!) muzică „decadentă” (conform regimului comunist) pentru dedicații diverse!

Evident, scrisoarea va neliniști Securitatea, care va începe să caute… autorul! Și de aici, și pagini comice, ca în Caragiale, dar și dramatice!

Ținând cont că majoritatea „acțiunilor, evenimentelor, întâmplărilor” au loc în clădirea din Budai Nagy Antal nr.31 din Cluj („azilul”, liceul, de fapt Instituția de învățământ rezervată celor cu deficiențe de vedere), exceptînd plimbările prin Cluj ori deplasările pentru anchetă, gândul te poate duce și la Llosa, cu „Orașul și câinii”, dar și la, din punctul de vedere al stilului (și al portretelor feminine, scrie RSR undeva de „duhurile feminității”, de „aurele de sens din jurul feminității”), poate surprinzător pentru unii, la Kundera… Desigur, glumind, aici ar fi vorba despre „Insuportabila ușurătate a… Luminii”!

Simplificând, bună parte din noua carte este o luptă cu Tenebrele (care se opun Luminii, nu-i așa?), cu forțele Securității (deși la un moment dat, ca în „Faust”, părții întunecate i se recunosc contribuțiile aduse la… bine; sau, dacă vreți, precum în romanul lui Dragomir Costineanu, „Prieteni și dușmani”!), manifestările lor de Goliath sau Leviathan în raport cu micul David… Ruba!

„Dacă scrisoarea mea nu ar fi fost interceptată, iar autorul ei ar fi rămas nedibuit, aș fi studențit probabil la Cluj, ulterior, asemenea camarazilor mei trecuți prin acea universitate, aș fi revenit ca profesor în B.N.Antal 31. Iată că la destinația vizată a sancțiunii mele nu ajunsesem ca ucenic sub pedeapsă, ca sclav legat de glie, ci ca maestru de Flaubert și Rimbaud” (p.461), aceasta apropo de viața, totuși, „aventuroasă ” a lui Radu Sergiu Ruba, care a ajuns să coordoneze, la nivel național, „toate școlile deficienței vizuale”!

Citește mai multe articole din revistă aici!