Când „normalitatea” ucide

a.g.secară

Martin Amis, Zona de interes, București, Pandora Publishing, 2020, în traducerea Mihaelei Ghiță.

După izbucnirea acestui război în imediata noastră vecinătate, cărțile care problematizează sunt cu atât mai interesante, cu cât ne readuc aminte cât de iraționali pot fi unii oameni (deși eticheta lor ar trebui să fie „oameni… dezumanizați”!). Martin Amis, care a mai scris și despre Stalin (alt mare monstru al omenirii, deși probabil jignim monștrii!), se oprește la Fenomenul Auschwitz și aceasta spune totul.

Dacă E. Fackenheim a scris „Condiția umană după Auschwitz”, Martin Amis „povestește” despre condiția umană la Auschwitz, în timpul atrocităților, crimelor, umilințelor, rezultând și un eseu asupra iubirii în vremea unei altfel de holere, cea a spiritului, a nebuniei… Voinței. Voinței de putere, în ultimă instanță!

Se demonstrează, dacă vreți, că un „om normal” poate fi un monstru, când condițiile o permit: comandantul lagărului, „Moș Sugativă”, se considera un om normal („Sunt perfect normal”, p.49; „Sunt un romantic, e musai să existe romantism”, p.81), dar care (se) înnebunea după… numere: „Ele evocă logică, exactitate și chibzuială.” (p.34) Cert este că romanticul se hotărăște, din mai multe motive, să… îi fie omorâtă soția sfidătoare (mai înaltă decât el, care îi și învinețește ochii într-un episod care va duce la victime colaterale), monstruozitatea arătându-i-se încetul cu încetul, dezvăluirea ținând de harul scriitorului, care, oarecum paradoxal, nu încearcă să înțeleagă și să explice Fenomenele care țin de o Răutate care nu poate să fie… pură, deoarece, nu-i așa, Puritatea respinge Răul și mai ales pentru că, la documentare, a fost foarte atent, de pildă, la Primo Levi, citat  în postfața (autorului):

„Poate e imposibil și, mai mult chiar, poate nu trebuie să înțelegem ce s-a întâmplat, fiindcă să înțelegi aproape că echivalează cu a legitima. Dați-mi voie să mă explic: să înțelegi o premisă sau un comportament uman înseamnă să o circumscrii, să-l circumscrii pe autorul ei, să te pui în locul lui, să te identifici cu el. Acestea fiind zise, niciun om normal nu va reuși vreodată să se identifice cu Hitler, Himmler, Goebbels…” (pp.394-395)

Citește mai multe articole din revistă aici!