Traumele copilăriei. Efecte asupra vieții de adult.

Atunci când ne gândim la copilărie, ne imaginăm acea perioadă a vieții în care ar trebui să ne simțim în siguranță, să fim protejați și iubiți, indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul nostru.  Din nefericire, realitatea este că mulți copii trec prin experiențe traumatizante, care influențează profund dezvoltarea psihică, emoțională și fizică, dar și modul în care aceștia formează relații cu cei din jur.

Dezvoltarea creierului

Aceasta este mult mai mult decât o lecție de anatomie. Relațiile din copilarie cu cei din jurul nostru joacă un rol-cheie în structurarea creierului nostru și cum acesta va funcționa de-a lungul vieții.

Vulnerabilitatea latentă

Relațiile din copilărie care au la bază abuz sau neglijare au un efect de lungă durată asupra copilului. Creierul care s-a adaptat la supraviețuire sau la un mediu de viață imprevizibil s-ar putea să nu funcționeze cum ar trebui într-un mediu de viată normal. Asta poate crea vulnerabilitate latentă. Experimentarea de neglijare sau abuz din partea părinților pun copiii la mare risc de a dezvolta probleme medicale pe viitor. Pentru acești copii, în comparație cu colegii lor, schimbările din viata (ex. mutarea la altă scoală), se pot resimți mult mai stresante și chiar periculoase. Cunoasterea persoanelor noi se poate resimți ca o primejdie. Increderea în alții se poate dezvolta foarte greu, astfel, relaționarea cu alții are loc dificil și impune consum de energii suplimentare, pentru a putea face fată stresului provocat de aceste relaționării. Aceste afectări de natură socială pot produce cresterea riscului de dezvoltare a afecțiunilor mentale.

Hipervigilența

Cercetările in neurostiintă au scos la lumină procesul prin care vulnerabilitatea apare în viata unul copil. Atunci când copii se izbesc de evenimente traumatice (abuz, neglijare), creierul se adaptează acestul stil de viață pentru a supraviețui. Acest factor determină schimbări în 3 sisteme diferite ale creierului: sistemul de recompensă, sistemul de memorare, sistemul de amenințare. Experimentarea de abuz domestic/abuz fizic provoacă hipervigilență. În acest proces, creierul reacționează mai intens la amenintări. Aceasta tehnică se dezvoltă pentru a ajuta copilul să rămână în sigurantă în acel mediu, dar poate crea probleme în mediile normale. Hipervigilența poate fi înteleasă mai bine ca un model de adaptare.

Abuzul si neglijența poate însemna si nesatisfacerea nevoilor copilului (atenție și grijă). Astfel, se modifica sistemul de recompensă, care se ocupă cu motivarea comportamentului. În timp, creierul începe să raspundă diferit la lucrurile  pozitive care pot apărea. Cercetătorii au raportat si schimbări în sistemul memoriei autobiografice. Astfel, amintirile negative domină amintirile pozitive, iar amintirile de zi cu zi sunt din ce în ce mai șterse.

Cercetările în neuroștiintă au arătat cum vulnerabilitatea latentă poate produce apația anxietății si depresiei. Un copil care și-a însușit adaptările creierului din copilărie, face ce poate pentru a supraviețui în prezent.

Există o conexiune puternică între trauma copilăriei, comportamentele de mare-risc (fumatul, sexul neprotejat) si afecțiunile cronice (afecțiunile cardiovasculare, cancerul). Persoanele care au trăit în abuz sunt mult mai afectate de stres si anxietate de-a lungul vieții. Stresul si anxietatea pe termin lung pot provoca simptome fizice, cât si emoționale.

Mentalitatea de victimă

Când vine vorba de dezvoltarea tipologiei de mentalitate, persoanele care au experimentat traume sunt mult mai înclinate spre a dezvolta un model de mentalitate tip victimă. Ideologia asta poate fi foarte periculoasă deoarece modul în care se văd oamenii, determină cum aceștia își aleg cuvintele, alegerile în viată, cariera, relațiile. Oamenii care percep lumea ca fiind periculoasă si “gata să-i atace”, acționează pe bază fricii, ceea ce ii poate face sa rateze oportunități importante.

Alte efecte ale traumelor sunt reflectate în sentimentele supraviețuitorilor: singurătate, sentimentul că nu merita iubire, sentimentul că nu au niciun drum in viata. Totuși, asta nu trebuie sa rămână asa!

Terapia poate aduce tehnici de vindecare pentru copilul din prezentul adult.

Nu este niciodata prea tarziu pentru a cere ajutor pentru ceva ce s-a intamplat atunci când erai copil. Tine minte, poti oricând să începi să te imbunătățești pe tine însuți, prin ajutorul unui psiholog. Nu uita niciodată, că sentimentele și gândurile tale despre ceva ce s-a întamplat acum mulți ani sunt la fel de importante acum, atât cât erau și atunci. Poate chiar mai importante, acum că ajungi să le întelegi altfel. Și, cel mai important, este absolut normal să dureze acest proces, oricând esti pregătit, atunci este momentul potrivit!