Transfuzia de sânge, diferența dintre viață și moarte Tot ce trebuie să știe donatorii de sânge. Interviu cu Camelia Stoichicescu Chimist medical principal, Director Centrul regional de transfuzie sanguină Galați

25/02/2024 Lefter Mirela

TRANSFUZIA DE SÂNGE, DIFERENȚA DINTRE VIAȚĂ ȘI MOARTE

Partea 1- Tot ce trebuie să știe donatorii de sânge

Nevoia de sânge din spitale este una crucială și iată că la acest capitol suntem printre țările codașe. Din fericire, nu este cazul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Galați, care a reușit să formeze un grup de donatori fidelizați care răspund solicitărilor centrului ori de câte ori este nevoie. Stoichicescu Camelia, director al Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Galați, ne-a ajutat să pregătim un ABC al donatorului, care conține informații prețioase pe care acesta trebuie să le cunoască.

Care este situația actuală a numărului de donatori și care este nevoia de sânge din spitale? Putem vorbi despre o criză a donatorilor de sânge? Pentru că și la acest capitol pare că suntem printre țările codașe.

Vorbind strict despre situația Centrului Regional de Transfuzie Sanguina Galați, nu putem spune că ne confruntăm cu o criză majoră a donatorilor de sânge. Este o tradiție și un mod de abordare a situațiilor ivite, ca în momentul în care constatăm un deficit pe o anumită grupă, să identificăm donatori cu grupa de sânge respectivă și să îi invintăm la centru. Astfel am format un grup de donatori fidelizați , care răspund solicitărilor noastre.

Profilul donatorului de sânge s-a schimbat. Tot mai mulți oameni conștientizează importanța donării de sânge, unii doar când au pe cineva din familie care necesită terapie transfuzională. Cu tote acestea, la nivelul țării noastre procentul de donatori de sânge din populația eligibilă în acest sens este încă mic.

Care sunt motivele pentru care oamenii ar putea fi reticenți să treacă pragul centrelor de transfuzie?

Cred că, în primul rând, comoditatea este un factor ce determină reticența unora pentru actul donării de sânge.

Aș vrea să ne menționați beneficiile pe care le au oamenii care merg să doneze sânge, în special vizavi de starea lor de sănătate.

O donare de sânge poate salva 3 vieți!
Sângele donat vă fi întotdeauna necesar și poate fi de folos cuiva.
Procedura de donare este simplă, sigură și inofensivă.
Este un lucru demn de urmat, uman, corect, care nu cere un efort mare pentru a-l face.
Este un mod de a te implica activ în nevoile comunității și de a susține sănătatea acesteia.
Este un mod de a arăta că ești receptiv la suferință altor oameni.
După donare, sângele este împrospătat, imunitatea organismului crește; riscul de a face accident vascular cerebral, infarct miocardic, cancer se reduce cu până la 30%
Efectuarea testelor de laborator din sângele recoltat: hemoglobină, glicemie, grup sanguin OAB/Rh D, hepatită B, C, HIV, HTLV, ALT, lues etc. și eliberarea buletinelor de analiză la cerere
Monitorizarea stării de sănătate
Crește rezistența la soc hemoragic în cazul pierderilor de sânge suferite în accidentele rutiere
La fiecare donare de sânge se pierd 650 de calorii
Adeverință pentru 1 zi libera de la locul de muncă sau o zi scutire pentru elevi, studenți și militari în ziua donării
Adeverință pentru reducerea abonamentului pe o lună la transportul în comun
Un card cu tichete de masă

Care sunt condițiile ca o persoană să poată dona sânge? Sunt situațîi în care există doritori să treacă pragul centrelor de transfuzie, dar nu știu dacă sunt candidați eligibili sau nu.

Pentru a deveni donator de sânge, trebuie să îndepliniți următoarele condiții:

orice persoană care dorește să doneze sânge trebuie să se prezinte, pentru identificare, cu un document valabil (ex. Bl/Cl, carnet de conducere sau pașaport etc.);
vârsta cuprinsă în intervalul 18-65 ani (maxim 50 de ani în cazul donatorilor inițiali);
greutate minimă 50 kg;
tensiunea arterială: TAD 60-100 mm Hg, TAS 100 – 180 mm Hg;
pulsul regulat, 50-100 bătăi-minut;
hemoglobina în intervalul 12.5-17.5 g/dl femeile, 13.5 -19.5 g/dl bărbații;
temperatura corporala < 37,5°C;
pat vascular corespunzător (să aibă vene vizibile, bine conturate și flexibile);
să nu fi avut în ultimele 6 luni intervenții chirurgicale, examinări endoscopice cu instrumente flexibile, transfuzie de sânge/componente sanguine, transplant de celule/țesuturi de origine umană, tatuaje, piercing, implant dentar etc.
în caz de temperatură > 37,5°C sau afecțiuni gripale trebuie să treacă 2 săptămâni de la dispariția simptomelor
femeile să nu fie însărcinate, să nu fie în perioada de lăuzie, alăptare (mama poate dona sânge după un an de la naștere dacă nu mai alăptează sau după 18 luni de la naștere în cazul în care mama mai alăptează);
în perioada menstruală și la 5 zile după menstruație donarea de sânge este contraindicată;
să treacă minim 6 luni în cazul în care sarcina nu a fost dusă la termen
să nu prezinte afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni ale sistemului nervos central, tendință patologică la sângerare, afecțiuni hematologice, renale, metabolice (diabet zaharat) și endocrine, reumatologice și imunologice, dermatologice, boli profesionale, boli infecțioase (hepatite virale etc.), parazitare, afecțiuni maligne, TBC, ulcer, care contrainică donarea de sânge.
persoanele pensionate medical nu pot dona sânge;
să fie școlarizați (pentru a putea completa chestionarul de autoexcludere, pentru a citi și înțelege drepturile și obligațiile ce îi revin ca donator de sânge.

Există un număr maxim de donari pe care le putem face sau o perioadă pe care trebuie să o respectăm între două donari?

Numărul maxim de donări de sânge total/an: pentru bărbați 5 donări/an, pentru femeii 4 donări/an, la un interval de aproximativ 3 luni;

În cazul donării de trombocite prin procedura de afereză, intervalul între doua donări succesive de acest tip este de minimum 4 săptămâni;

În cazul donării de plasmă prin procedura de plasmafereză, intervalul între doua donări succesive de acest tip este de minimum 2 săptămâni.

Cum ar trebui să se pregătească donatorul de sânge înainte de transfuziadonarea propriu-zisă și la ce ar trebui să se aștepte după încheierea ei?

fără consum de grăsimi, alcool cu 48 ore înainte de donare;
să fie odihnit (donarea este contraindicată după schimbul de noapte.
Înainte de a dona, diminineata, se vă consuma un mic dejun ușor (fară grăsimi),
hidratare bună (2 căni de apă sau ceai);
a nu se fuma, înainte și după donare, cel puțin o oră.

Cât durează o transfuziedonare de sânge și ce presupune recuperarea donatorului?

Durata recoltării nu trebuie să depăşească 10 minute.

Procedura de supraveghere a donatorului, de la preluarea lui de către personalul medical implicat în recoltare şi până la plecarea lui din centrul de donare, prevede faptul, că instituţiile de transfuzie sanguină îşi asumă responsabilitatea riscurilor la care sunt supuşi donatorii, prin procedura de recoltare.

După donare, donatorul trebuie să rămână sub supraveghere câteva minute, ce vor fi prelungite în cazul stării de rău.

Pansamentul compresiv, aplicat după scoaterea acului, trebuie menţinut minimum o oră.

În cazul prelevării prin afereză, locul puncției, starea generală şi tensiunea arterială trebuie să fie verificate înaintea plecării donatorului.

Se recomandă donatorului să îşi crească aportul hidric în primele 24 de ore după donare.

După recoltare, donatorul trebuie să se odihnească minimum 10 minute, în cazul donării de sânge total, sau minimum 30 de minute, în cazul donării prin afereză.

TRANSFUZIA DE SÂNGE, DIFERENȚA DINTRE VIAȚĂ ȘI MOARTE

Partea a II-a- Situația pacienților care au nevoie de sânge

Am discutat despre donatori și lucrurile esențiale pe care aceștia trebuie să le știe. Aș vrea să evidențiem și situația pacienților care au nevoie de sânge. În ce situațîi este transfuzia de sânge indicată?

Transfuzia de sânge este un mijloc terapeutic eficace, dar care nu este lipsit de riscuri. Medicul terapeut, indiferent de specialitatea sa trebuie să cunoască şi să aplice în mod corespunzător indicaţiile şi contraindicaţiile administrării de sânge şi derivate, astfel încât să realizeze maximum de beneficiu, cu un risc minim pentru pacient. Transfuzia de sânge şi derivate sanguine trebuie să fie o necesitate argumentată din punct de vedere vital şi medical. Scopul transfuziei este restabilirea calităţilor sângelui, atunci când, din cauza unor hemoragii acute sau cronice, ori a unei producţii deficitare are loc scăderea parametrilor calitativi şi cantitativi ai sângelui, până la un nivel care periclitează funcţionarea organismului.

Sângele şi componentele sanguine umane, pot fi administrate doar pe baza unei prescrieri medicale, rezultatã în urma unui examen medical complet şi numai pentru scopuri terapeutice. Responsabilitatea prescrierii şi administrãrii de sânge şi componente sanguine umane revine medicului curant al pacientului.

În ce proceduri medicale este necesară o cantitate mai mare de sânge?

Transfuziile sunt recomandate atunci când corpul nu dispune de suficient sânge pentru a funcționa corect. O transfuzie de sânge poate fi necesară în următoarele situații:

la pacienții care sângerează mult în timpul unei operații;
în cazul pierderilor de sânge de peste 30% din volumul circulant (peste 1,5 – 2 litri), indiferent de motiv;
în caz de anemie severă (hemoglobină sub 7g/dl) de orice cauză (hemoragică, hemolitică, anemie aplastică);
tulburări de coagulare (coagulopatii, trombocitopenii);
dacă măduva osoasă nu funcționează corect (din cauza anumitor boli sau după tratamentul de combatere a cancerului – chimioterapie sau radioterapie);
în cazul anumitor afecțiuni genetice, pacienții pot avea nevoie de transfuzii de sânge toată viaţa.

Cum se stabilește compatibilitatea grupelor de sânge dintre donator și primitor? Sunt situații în care pacientul nu poate primi sânge de la anumiți donatori.

ASIGURAREA PRODUSULUI POTRIVIT, PENTRU PACIENTUL POTRIVIT, LA MOMENTUL POTRIVIT

Din momentul în care s-a luat decizia de a se efectua o transfuzie, fiecare persoană implicată în procesul de transfuzie are responsabilitatea de a asigura furnizarea produsului corespunzător, pacientului corespunzător şi la momentul corespunzător.

În toate spitalele se vor respecta cu stricteţe reglementările naţionale privind utilizarea clinică a sângelui, precum şi normele şi legislaţia în vigoare. De asemenea, fiecare spital vă elabora propriile sale reguli şi va înfiinţa un comitet pentru transfuzii, care vă monitoriza utilizarea clinică a sângelui şi va investiga toate reacţiile transfuzionale acute sau tardive. Administrarea sângelui şi a componentelor sanguine se face prin intermediul punctelor de transfuzie din spitale. Acestea se aprovizionează cu componente sanguine de la Centrul de Transfuzie Judeţean, pe baza unei relaţii contractuale şi a Bonului de comandă, care se întocmeşte la fiecare solicitare. Centrul de Transfuzii Teritorial eliberează componentele sanguine pe baza Bonului de livrare.

Administrarea terapeuticã a sângelui şi a componentelor sanguine umane, pacienților internați în spitale, se face numai după efectuarea testelor imunohematologice, obligatorii pentru actul transfuzional, stabilite prin norme specifice aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.

În unitatea de transfuzie sanguină din spital, este obligatorie respectarea protocolului de teste pretransfuzionale, care cuprinde următoarele testări:

a) determinarea grupului sanguin ABO şi Rh(D) la pacient; în cazul nou-nãscuţilor şi sugarilor de pânã la 6 luni se vă efectua şi testul Coombs direct pentru confirmarea grupului sanguin ABO;
b) în situaţîi speciale (nou-nãscuţi, sugari, copii, politransfuzaţi, femei de vârstã fertilã, transplant, imunodeprimaţi, imunizaţi) se impune efectuarea determinãrilor de grup sanguin şi în alte sisteme antigenice eritrocitare;
c) depistarea de anticorpi iregulari antieritrocitari, în cazul pacienţilor imunizaţi şi politransfuzaţi;
d) verificarea aspectului macroscopic, a integritãţîi, grupului sanguin ABO şi Rh(D) la unitatea de sânge sau componenta sanguinã selectatã în vederea efectuãrii probei de compatibilitate;
e) proba de compatibilitate pacient – unitate de sânge total sau componentã sanguinã ce conţine eritrocite vizibile cu ochiul liber. Se vor efectua toate cele 3 tehnici complementare: test salin, test enzimatic cu bromelina (papainã) la temperatura de 37°C şi test Coombs indirect;
f) în cazul nou-nãscuţilor şi sugarilor de pânã la 6 luni, proba de compatibilitate se vă efectua atât cu serul pacientului, cât şi cu serul mamei.

Că regulă generală, se determină grupul ABO/D, se reverifică grupa unităţîi de transfuzat şi se alege pentru testarea compatibilităţîi un sânge izogrup ABO şi izo Rh(D).

În lipsă de sânge izogrup, în situaţîi de urgenţă, se poate administra sânge O sau compatibil ABO, cu condiţia să nu se facă alternanţă de grupe. Revenirea la grupa pacientului se poate face după 24 ore de la ultima transfuzie de eritrocite (CER) non-izogrup, sau 5-7 zile după administrarea de sânge integral (ST).

Este esenţial că toate unităti le de sânge să fie testate înaintea transfuzării pentru:

A ne asigura că eritrocitele transfuzate sunt compatibile cu anticorpii din plasma primitorului
A evita stimularea producerii de noi anticorpi anti-eritrocitari la primitor, mai ales a anticorpilor anti-RhD

Toate procedurile pre-transfuzionale trebuie să furnizeze următoarele informaţîi, atât cu privire la pacient, cât şi despre unităţile de sânge:

Grupul ABO
Grupul RhD
Prezenta de anicorpi anti-eritrocitari care ar putea determina hemoliză la primitor.

Probele de compatibilitate

Scopul securităţîi transfuzionale este de a evita orice întâlnire a unui antigen cu anticorpul său specific, acest lucru constituind o incompatibilitate. Un organism care este expus unui antigen pe care nu îl posedă vă sintetiza, printr-un răspuns imun, anticorpi împotriva acelui antigen străîn. Pentru reducerea la minim a riscurilor transfuzionale prin accidente imunologice, administrarea componentelor sanguine trebuie să se bazeze pe reguli simple, care asigură compatibilitatea între primitor şi donator, adică evită întâlnirea între un anticorp şi antigenul său specific. O asemenea întâlnire a unui antigen cu anticorpul său specific în circulaţia primitorului vă avea drept consecinţe hemoliza intravasculară acută.

Pentru alegerea sângelui compatibil și evitarea apariției unui conflict imunologic, se vor lua următoarele masuri:

Determinarea grupei în sistem ABO/Rh la primitor
Alegerea unui sânge izogrup-izoRh , iar în urgenţe, compatibil în sistemul ABO
Executarea probelor de compatibilitate directă între serul primitorului şi eritrocitele donatorului, pentru a ne asigura că în serul pacientului nu se găsesc anticorpi incompatibili cu eritrocitele donatorului
Cercetarea pretransfuzională a anticorpilor (naturali sau imuni) în serul primitorului, mai ales la multipare şi politransfuzaţi
Depistarea anticorpilor iregulari în plasma donatorului (se face de rutină la CRTS)
În cazul prezenţei de anticorpi iregulari în serul primitorului, se vă căuta sânge compatibil prin tatonare, la un număr mare de unităţi izogrup – izoRh.

Testarea compatibilităţîi eritrocitare are un dublu scop:

Prevenirea reacţiilor posttransfuzionale hemolitice
Asigurarea că bolnavul beneficiază de transfuzia pe care o primeşte, în sensul că eritrocitele transfuzate nu sunt distruse şi eliminate rapid, în absenţa oricărei ameliorări clinice a anemiei

Putem vorbi de riscuri și complicațîi cu care se pot confrunta paciențîi care primesc transfuzii de sânge?

EFECTELE ADVERSE ALE TRANSFUZIEI

A devenit astăzi o sintagmă clasică faptul că ,,terapia transfuzională nu are risc zero’’. Se menţionează acest fapt şi în literatura de specialitate care defineşte transfuzia drept ,,o armă terapeutică deosebit de eficace, dar periculoasă, care nu trabuie folosită decât atunci când starea în care se găseşte bolnavul impune acceptarea riscurilor implicate oricărei transfuzii”.

Problematica accidentelor transfuzionale şi profilaxia lor a devenit o preocupare continuă, fiind unul din elementele esenţiale ale conceptului de hemovigilenţă şi siguranţă transfuzională. Cu toate acestea, reacțiile transfuzionale survin la 7-10 % din pacienții transfuzați, din fericire majoritatea sunt minore.

Transfuzia este însoțită de riscuri imunologice și infecțioase, care pot pune în pericol viață pacientului, de aceea orice reacție transfuzionala trebuie tratata că un potențial pericol vital.

Toate reacţiile transfuzionale acute suspectate vor fi raportate imediat serviciului de transfuzie şi medicului care răspunde pentru pacient. Se vă solicita asistenţa colegilor cu experienţă.

Reacţîi acute pot apare la 1-2% din totalul pacienţilor transfuzaţi. Recunoaşterea şi tratamentul precoce al simptomelor reacţiei pot salva viaţa pacientului. Odată ce s-au luat măsurile imediate este esenţial să se evalueze atent, şi repetat starea clinică a pacientului şi să se trateze problemele principale.

Efectele adverse ale transfuziei pot fi clasificate după mai multe criterii diferite, fiecare reacţie putându-se regăși în una sau mai multe categorii:

După momentul apariţiei:

– Acute (în primele 24 ore)

– Tardive ( după 24 ore→6 luni)

După mecanismul de producere:

– Imunologice (prin mecanism imun)

– Neimunologice (mecanism neimun)

– Hemolitice

– Nehemolitice

– Infecțioase

– Neinfectioase

După gradul de severitate:

– uşoare

– de severitate medie

– severe(pericol vital)

În tara noastră, activitatea centrelor de transfuzie sanguina, este reglementata de Legea 282/2005