Tratamentul stomatologic al pacientului cu nevoi speciale. Autor: Dr. Carmen Marcu, Medic Primar, Președinte A.M.S. Galați

O disfuncție care întârzie, perturbă sau afectează negativ sub orice formă creșterea, dezvoltareasau adaptarea la viața de zi cu zi a unui individ este considerată handicap. Aceasta pune probleme serioase relației medic-pacient în tratamentul stomatologic.

Ne putem raporta la un handicap mintal care poate fi ușor sau sever, la un handicap fizic (de exemplu paralizia centrală consecutivă unui traumatism cerebral), la un handicap medical (afecțiuni ale inimii, rinichiului, diabet, hemofilie). Handicapul senzorial include orbirea sau surditatea. Putem întâlni concomitent mai multe afecțiuni senzoriale. Nu trebuie să omitem dificultățile în a trata pacienții cu cheiloschisis sau cheilognatopalatoschisis (despicăturile buzei superioare sau despicăturile buzei și palatului).

De departe, cel mai greu de tratat sunt pacienții cu handicap mintal. Gravitatea afecțiunilor stomatologice cu care se prezintă sunt influențate de adresabilitatea scăzută în timp datorată priorității altor tipuri de tratament. Dificultățile practice în colaborarea cu acești pacienți depind de pregătirea specială a personalului și de dotarea cabinetului. Spre exemplu, folosirea inhalosedarii în cabinet presupune investiții în aparatură și instruirea medicilor și asistentelor.

Pacienții cu handicap au dificultăți în efectuarea igienei, a purtării protezelor, iar tratamentele îndelungate cu medicamente care conțin zahăr cresc incidența cariilor.

Fără a generaliza, pacienții cu handicap mai puțin sever pot fi tratați împreună cu ceilalți membri ai familiei. Cei cu handicap medical sau mintal grav pot fi tratați mult mai bine de un specialist cu acces la diferite facilități: sedare, internare, cu anestezie generală și monitorizarea funcțiilor vitale în timpul intervenției.

Planul de tratament inițial ar trebui să ignore handicapul, să fie discutat cu pacientul, părintele sau îngrijitorul și este necesar să fie personalizat și eventual modificat în funcție de individ.

Cea mai mare atenție este acordată igienei orale. Cei care se pot spăla pe dinți singuri suntîncurajați să o facă. Uneori se folosesc periuțe cu mânere modificate sau periuțe electrice. Când nu este posibil pacientul este spălat de îngrijitor.

Cel mai ușor o poate face stând în spatele lui, cu o mâna ținându-i capul iar cu cealaltă spălându-l pe dinți. Ar trebui ca totul să fie suplimentat cu o igienizare profesională regulată.

Tratamentul restaurativ se face, de asemenea, mai greu la pacienții cu handicap mintal. Uneori este necesară o constrângere blândă, dar fermă, cu ajutorul însoțitorului. Se pot folosi inele sau degetare de cauciuc pentru menținerea gurii deschise, anestezia intraligamentară, sedarea în cazuriextreme (spasme, convulsii), anestezia generală. În ambulator, tratamentul trebuie să se facă înședințe scurte, dar eficiente.

Tratarea pacienților cu nevoi speciale reprezintă o provocare pentru fiecare medic stomatolog. Niciodată pacientul nu trebuie să fie refuzat, amânat sau discriminat.

Dr. Marcu Carmen Mariana Medic primar stomatolog Competență implantologie