„Pentru mine, lupta cu boala reprezintă o provocare zilnică, pe care mi-o asum, din educație și vocație“ Interviu cu Prof. Univ. Dr. Dragoș Voicu, medic primar chirurg

Dr. VOICU F. Dragoș Cristian

1. Aveți competențe extinse, de la ecografie generală și endoscopie digestivă diagnostică, până la chirurgie laparoscopică. Cât de importante sunt aceste abilități în practica dumneavoastră medicală?

La începutul anilor ’90, ecografia era încă principalul mijloc de explorare imagistică, iar endoscopia digestivă în stadiul de pionierat, în spitalul unde lucram. Fiind clinician, cele două metode îmi erau foarte utile în stabilirea diagnosticului. Între timp, explorarea ultrasonografică a fost preluată de colegii radiologi-imagiști, iar endoscopia de gastroenterologi.

Ecografia ca metodă relativ simplă, neinvazivă, anodină și repetabilă, și-a menținut valoarea, mai ales că performanțele ecografului au crescut, astăzi efectuându-se examene imagistice avansate (Doppler, elastografie, biopsie virtuală etc.). Personal, mai utilizez ecografia doar în urgență, în sistem FAST (Focused Assessment with Sonography for Trauma).

Endoscopia este cea mai bună investigație pentru diagnosticul inflamației, ulcerelor, tumorilor, sângerărilor de la nivelul tubului digestiv, putând realiza și gesturi terapeutice (biopsii, polipectomii, papilosfincterotomii, hemostază etc.). Deși este o metodă invazivă, nu întotdeauna acceptată și suportată de pacient, acuratețea diagnosticului reprezintă un mare avantaj. Acum, efectuez endoscopii digestive doar în scop diagnostic, ocazional; colaborez însă foarte bine cu colegii gastroenterologi.

Chirurgia laparoscopică este o tehnică minim invazivă, în care chirurgul utilizează instrumente speciale, pe care le introduce în abdomen prin incizii fine de aproximativ 5-10 mm, imaginea câmpului operator fiind transmisă pe un monitor, de către o cameră video.

Progresul înregistrat în dezvoltarea și standardizarea tehnicilor chirurgicale minim invazive a făcut posibilă crearea de echipamente și instrumente endoscopice, prin intermediul cărora se pot realiza majoritatea operațiilor abdominale și pelvine, cu abord minim invaziv, fără a fi necesare incizii largi.

Laparoscopia este linia pe care o trasează progresul tehnologic în terapeutica chirurgicală. La câțiva ani după efectuarea primei operații laparoscopice în țara noastră (1991), am început trainingul pentru astfel de intervenții. Actualmente, în Clinica Chirurgie I a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila, se operează în mod curent laparoscopic, de către toți colegii mei.

2. Cum a evoluat chirurgia generală în ultimii ani și ce schimbări ați observat?

Ultimul deceniu a determinat mutații importante în intervențiile chirurgicale efectuate în clinica noastră, dar care reflectă până la urmă o situație generală:

• a crescut numărul colecistectomiilor, în detrimentul patologiei ulceroase (care devine din ce în ce mai mult o boală medicală) și al apendicectomiilor;
• chirurgia parietală (hernii, eventrații) a sporit numeric și calitativ (introducerea plaselor sintetice, abord minim invaziv) în ierarhia intervențiilor chirurgicale;
• intervențiile pentru tumori maligne au crescut cu peste 60%, depistarea în stadii incipiente rămânând însă o problemă și un deziderat;
• terapia prin abord minim și-a dovedit din plin eficiența, dar este încă insuficient exploatată și de aceea va trebui dezvoltată în continuare;
• s-a redus sensibil mortalitatea postoperatorie și durata medie de spitalizare (apariția conceptului de one-day-surgery);
• patologia traumatică chirurgicală (accidente rutiere, agresiuni) se menține regretabil, aproximativ la aceleași cote.

Aceste schimbări reflectă transformările societății în care trăim, dominate de progresul tehnologic, digitalizare, evoluția socială, a nivelului de trai și pe piața muncii. În calitate de cadru didactic, aș sugera o reactualizare a programelor de pregătire teoretică și practică a rezidenților, prin prisma modificărilor prezentate.

3. Ce îmbunătățiri credeți că ar trebui aduse în sistemul medical pentru a facilita accesul pacienților la tratamente chirurgicale moderne?

Sistemul de sănătate din România este subfinanțat. Modificările structurale la nivel național au tendința, din păcate, de a adânci declinul de resurse, care sunt deja limitate. Perioadele de criză a medicamentelor și cele privind aparatura ori materialele sanitare se succed aproape fără oprire.

Resursele financiare insuficiente stau de fapt la baza tuturor problemelor: infrastructura medicală deficitară, accesul inegal la servicii, exodul personalului medical ș.a.m.d. Puținii bani sunt cheltuiți, zic eu, nejudicios și avem încă dificultăți în atragerea de fonduri europene și sponsorizări pe domeniul sănătății.

Asta în contextul în care sistemul este orientat cu precădere spre tratare, iar prevenția ocupă doar un loc secundar. La chirurgie robotică sau telechirurgie, putem doar să ne gândim deocamdată.

4. Care e viitorul chirurgiei în sectorul bugetar?

De mai bine de 20 de ani, sistemul public de sănătate din România este completat de cel privat, care a adus serviciile medicale la standardele celor din străinătate. Furnizorii privați investesc constant în infrastructura medicală și suplinesc nevoile existente, în special în zona de laborator și imagistică (CT, RMN).

De asemenea, tehnicile și tehnologiile disponibile, ca și interesul crescut al medicilor de a activa în mediul privat, au făcut ca intervențiile chirurgicale să fie tot mai numeroase și mai complexe, cu multiple premiere la nivel național.

Spitalizarea în sistemul privat presupune, de cele mai multe ori, mai multă siguranță, atenție și un confort sporit pentru pacient, condiții care îi pot face șederea în spital mai ușoară pe toată durata internării.

Actualmente, costurile analizelor și ale procedurilor, mult mai mici în spitalele de stat, sunt mai accesibile pentru o populație pauperă, îmbătrânită și din ce în ce mai bolnavă. Un alt avantaj al spitalelor de stat este că lucrează cu cei mai buni și experimentați medici, în timp ce în clinicile private, personalul este mai tânăr și mai lipsit de experiență. Chiar foarte bine pregătiți profesional, ei nu reprezintă o țintă pentru pacientul aflat în căutare de notorietate, pe care o găsește într-o clinică din sistemul bugetar.

Ca practician, care am activat și în sistem privat, consider că deocamdată chirurgia de anvergură, mai ales în regim de urgență, 24/7, aparține sistemului bugetar. Creșterea economică, dezvoltarea socială și culturală a societății (ceea ce ne dorim cu toții) vor spori poate rolul chirurgiei în sistemul privat.

5. Care sunt cele mai mari provocări pe care le întâmpinați în activitatea zilnică?

Pentru mine, lupta cu boala în general, dar și fiecare pacient în parte, reprezintă o provocare zilnică, pe care mi-o asum din educație și vocație.

Progresul tehnologic a condus la dezvoltarea unor metode superioare de diagnostic și tratament chirurgical, sub deviza „back to technicality”, dar a dezumanizat întrucâtva actul medical. Se trece lesne peste examenul clinic, peste contactul nemijlocit cu bolnavul. Se uită prea ușor că tactica chirurgicală rămâne cea care precede și condiționează tehnica, ea fiind rezultatul unui demers intelectual, care are la bază cunoașterea leziunii generatoare de suferință.

Încerc de asemenea să fac diferența prin gesturi mici, dar esențiale: implicare afectivă, empatie, compasiune, străduindu-mă să iau de pe umerii pacienților greutățile sociale sau familiale, pentru ca ei să coopereze și să se concentreze pe ceea ce contează cu adevărat: vindecarea.

„Medicina este știința și conștiința încălzite de iubire față de oameni.” — Profesorul Iuliu Hațieganu