Convingerea excesivă privind propria superioritate
Megalomania are ca origine suficienta, manifestata de un subiect dotat, dar orgolios, din expansiunea deliranta a eului cu ideile de omnipotenta, de atotstiinta innascuta etc. Megalomania se intalneste cu caracter episodic in manie, isterie, psihopatie. Ea se observa in stare permanenta in delirele cronice (paranoia, parafrenie) si in demente.
Grandomania poate fi definita ca „atitudine izvorata dintr-o hipertrofiere a constiintei de sine, datorita careia individul se apreciazape sine, si se comporta a fi foarte valoros indiscutabil superior altora“. (V. Predescu).
Deseori grandomania este data de incapacitatea individului de a se autoaprecia corect si deriva din individualism. Grandoarea faavorizeaza ridicolul si provoaca ironie.
Delusion sau Wahn – inseamna detasare de normal.
Constiinta este clara, ideea este exprimata limpede in disonanta cu realitatea, in opozitie evidenta perturba comportamentul si este rezistenta la contraargumente. (Delir = o stare de tulburare a constiintei; idée deliranta = idée patologica elaborata mintal, ca expresie a tulburarilor de gandire.).
In practica de specialitate ideile delirante de grandoare se intalnesc in tulburarile calitative ale gandirii (in ansamblul gandirii), dupa continutul tematic, adica in tulburari de valorizare a judecatilor si rationamentelor, din aceeasi grupa cu ideile delirante de persecutie, delirante cu continut epresiv, ipocondriace, delirante de gelozie si erotomanice, de fi liatie, de inventie, de infl uenta, metafi zice si cosmogonice. ( C.Gorgos, pag.73).
Idea deliranta de grandoare nu apare izolata, ci insotita de alte simptome specifice tulburarii delirante sau schizofreniei, dar si cu tulburari ale ritmului, de obicei accelerare si implicit dispozitie expansiva, debitul verbal – tahipsihie.
Discursul bolnavului psihic, prin detasarea de firescul gandirii, de realitate exprima tulburari de continut ale gandirii; o lupta permanenta in mintea bolnavului intre a se impune si a domina. In functie de natura procesului patologic, de intensitate, de repetabilitate, de personalitatea premorbida a pacientului, ideatia deliranta (de grandoare) poate fi progresiva la internare si regresiva la sfarsitul tratamentului psihiatric, poate avea momente de stagnare, de flux continuu, de accelerare.
De regula, ideile delirante de grandoare sunt idei legate de calitatile deosebite fizice si spirituale pe care subiectul le-ar avea sau de bunuri materiale si de situatia sociala pe care ar poseda-o; apar in schizofrenie, in tulburarile delirante, parafrenie, paralizie generala progresiva, sindrom maniacal.
Ideile delirante de grandoare sunt in dezacord cu realitatea, dar in a caror realitate bolnavul crede,
impenetrabil la argumentele logicii formale, care-i modifi ca conceptia despre lume, comportamentul, functionalitatea in ansamblu.
Citește mai multe articole din revistă aici!