Uită teama de stomatolog cu ajutorul inhalosedării!

Ştiai că peste 40% dintre pacienţii anxioşi nu merg la stomatolog de frică şi nu din cauza costurilor manoperelor dentare? Teama de durere, frica faţă de înţepătura acului şi reflexul de vomă reprezintă principalele motive care alimentează fobia faţă de tratamentul stomatologic. Soluţia este sedarea conştientă cu protoxid de azot, care elimină toate neplăcerile chiar de la primul tratament!

Ce este inhalosedarea? Este cea mai sigură şi eficientă metodă de eliminare a fricii şi de eficientizare a cooperării dintre medic şi pacient. Aflată pe primul loc pe plan mondial, sedarea conştientă înlesneşte tratamentul dentar, nu prezintă riscuri, iar efectele inhalării protoxidului de azot dispar la doar câteva minute de la întreruperea administrării lui. Un succes remarcabil al inhalosedării este acela de a convinge copiii să meargă la stomatolog cu zâmbetul pe buze, încă de la vârste fragede. Sedarea uşoară a micilor pacienţi îi ajută în păstrarea stării de conştienţă, îndeamnă la cooperare şi elimină din start imaginea dramatică a tratamentului dentar. Principalele avantaje ale inhalosedării sunt acţiunea rapidă şi posibilitatea de a modifica sau întrerupe nivelul sedării. Tehnica este noninvazivă şi nu afectează sitemul cardiovascular sau pe cel respirator. Mai mult decât atât, protoxidul de azot este singura metodă de sedare care nu implică efecte pe termen lung, nu afectează capacitatea de a conduce şi oferă chiar o senzaţie de prospeţime.

Ai acum posibilitatea de a te bucura de beneficiile acestei tehnici şi în oraşul tău!
Pentru mai multe informaţii intră pe www.stomatologiefarafrica.ro

Specialist: Medic Stomatolog Dr. Carol Reves, competenţă în implantologie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.