Dinţii de portelan standardul frumuseţii

Atunci când dinţii tăi au carii extinse sau fracturi care nu pot fi reparate prin plombare ori au o culoare care nu-ţi mai satisface standardele, nu-ţi rămâne altceva de făcut decât să apelezi la coroanele dentare din porţelan sau la dinţii din porţelan, altfel spus, şi să te bucuri din nou de o dantură perfectă.

Dar ce tip de porţelan să alegem este întrebarea frecventă pe care pacienţii o adresează medicului dentist. Există mai multe tipuri de porţelan, iar procesul de execuţie tehnologică şi calitatea materialului fac diferenţa rezultatului final. De aceea, când un pacient foloseşte expresia „vreau ce este mai bun…” trebuie să explicăm ca în orice situaţie există atât avantaje cât şi dezavantaje. Astfel se alege varianta pe care o preferă fie care pacient în parte şi care i se potriveşte cel mai bine.

Coroanele dentare din portelan şi punţile dentare se fixează definitiv pe dinţii naturali sau pe implanturi. În general, aceasta procedură presupune extirparea prealabilă a nervului dintelui natural, dar în funcţie de situaţie, medicul poate decide să lase nervul intact. Dinţii de porţelan se folosesc de foarte mulţi ani pentru a masca imperfecţiunile dinţilor naturali. Deşi în prezent există noi generaţii de biomateriale potrivite pentru realizarea coroanelor dentare, tot ceramica este preferată de pacienţi.

Beneficiile oferite de porţelan:

  • ceramica (porţelanul) copiază fidel aspectul natural al dintelui
  • lucrarea este rezistentă în timp
  • dinţii îşi păstreaza luciul natural şi nu se schimbă în culoare
  • porţelanul este foarte bine tolerat de organism
  • porţelanul nu este iritant pentru gingii şi este antiaderent.

Chiar şi dinţii din porţelan necesită o igienă insistentă şi riguroasă. Suprasolicitarea excesivă şi neuniformă este contraindicată. Există aşa numitul factor de risc pe care pacientul trebuie să-l conştientizeze. Acest factor nu depinde de materialul folosit sau de tehnicianul care execută profesional lucrarea. Acest factor depinde de modul de utilizare individuală a lucrării, tipul muşcăturii, felul în care pacientul efectuează masticaţia şi nu în ultimul rând structura micromoleculară şi dispoziţia liniilor de tensiune internă care sunt diferite la fiecare lucrare în parte.

Pentru a preveni astfel de situaţii pacientul este sfătuit să nu pună pe primul loc preţul dinţilor din porţelan, ci calitatea şi garanţia acestora. Preţul variază în funcţie de tipul de coroană pe care îl alegi.

  • Dinţi din porţelan pe suport de zirconiu (dioxid de zirconiu) efect fizionomic excepţional şi o rezistenţă pe măsură.
  • Coroane integral-ceramice 100% fără suport metalic. Sunt recomandate în general doar pentru dinţii frontali fiind casante în zonele laterale.
  • Dinţi de portelan pe suport metalic (Cr-Ni) sunt adesea preferaţi de pacienţi datorită preţului redus şi rezistenţei crescute.

Dinţii de portelan sunt mai rezistenţi decât cei din acrilat sau compozit şi astfel au o durată de viaţă mai lungă.

Vă sfătuim să alegeţi ce este mai bun pentru sănătatea dumneavoastră!

Specialist: Dr. Valeriu Bivol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.