Sindromul ,,Italia” – Anamaria Ciubară
Ultimii ani au fost marcati in presa locala si literatura de specialitate de dezbaterea asa numitului fenomen “Sindromul Italia”. Sindromul „Italia” a fost definit initial in mod eronat ca o patologie psihică specifică femeilor care migrează din Europa de Est pentru a lucra ca asistenţi familiali şi care se poate extinde către copiii pe care îi lasă acasă. Trebuie subliniat faptul ca ghidurile de diagnostic DSM de la II pana la V sau ICD 11 nu descriu in nici un fel criterii de diagnostic pentru aceasta patologie. In final, “Sindromul Italia” reprezinta doar o asociere conjucturala cu impact social major, asa cum o arata si articolele de specialitate publicate de sociologii italieni. Pana la urma, “sindromul Italia”, este o depresie de care sufera persoanele care emigreaza in scopuri financiare si care nu sunt satisfacute de conditiile de munca pe care le gasesc la fata locului.
In primul rand trebuie sa stabilim ce este depresia. Aceasta se manifesta in primul rand printr-un sentiment profund de tristete. Ea se poate manifesta printr-un cumul de simptome care pot fi remarcate atat de pacienti cat si de anturajul lor. In cazul persoanelor care muncesc in strainatate aceste simptome pot trece neobservate o lunga perioada de timp si pot fi in acelasi timp agravate de sentimentul de dezradacinare. Totodata empatizarea cu persoanele pe care le au in ingrijire pot accentua simptomele depresiei. In principiu toti emigrantii sufera de sentimente de dezradacinare, dor de casa, dorul de cei care au ramas acasa. Daca in alte tari, mai ales cele dezvoltate, oamenii sunt obisnuitide timpuriu sa se adapteze la fenomenul migrational, mai ales in privinta locului de munca, romanii au traditii in stabilitateafamiliei, sunt oameni cu suflet cald care simt nevoia sasocializeze in perioadele libere. Acesta este si motivul pentrucare romanii organizeaza relativ repede comunitati puternice in diaspora. Faptul ca foarte putini din romanii care muncesc in strainatate se intorc in tara este determinat in primul rand ca reintorsi in tara nu au certitudinea unei stabilitati financiare care sa le permita un trai decent, apropiat de cel pe care il au pe meleaguri straine.
Subiectul “sindromul Italia” este foarte dezbatut mai ales datorita puternicului impact social, asa cum am aratat si in teza de doctorat, separarea copiilor de parinti o perioada indelungata poate avea efecte deosebit de grave. Sinuciderea unui copil de 8 ani este un fenomen cu o puternica incarcatura emotionala, ceea ce explica si interesul deosebit pentru aceasta asociere conjuncturala. Termenul de “sindromul Italia” a fost propus pentru prima dată în 2005 de către doi psihiatri din Ivano-Frankivsk, un mic oraş ucrainean: Kisseleff şi Faifrych care au descoperit primele cazuri de o forma depresiva grava de origine sociala la femeile care munceau în străinătate. Desi cercetarile din domeniu au fost multiple in ultimii 15 ani, acestea nu s-au concretizat prin publicarea unor articole in revistele de psihiatrie indexate Thomson Reuters sub denumirea sau cu referire la termenul de “sindromul Italia”.