Fibrilaţia atrială, de la „mâna pe puls” la ceasurile inteligente
Roxana Ciobotaru, Medic specialist Cardiologie
La nivel mondial, fibrilaţia atrială este considerată a fi cea mai frecventă aritmie a adultului, fiind responsabilă de o morbiditate şi o mortalitate crescută.
Cele mai frecvente simptome sunt reprezentate de palpitaţii, dispnee (senzaţie de lipsă de aer) şi oboseală.
Ceea ce trebuie să înţeleagă pacienţii este riscul la care se supun prin lipsa unui tratament corect al acestei patologii.
Secundar lipsei contractilitaţii atriale, sângele nu se mai elimină complet din atrii, 2 dintre cele 4 camere ale inimii, crescând astfel riscul de a se coagula.
Trombii formaţi la acest nivel, pot ajunge în circulaţie şi pot bloca diferite vase printr-un mecanism numit embolizare.
Pentru a putea preveni această complicaţie este nevoie de medicaţie cu efect anticoagulant, care trebuie atent aleasă pe baza riscului embolic dar şi de sângerare a pacientului.
Există situaţii în care pacientul prezintă episoade de fibrilaţie, de durată mai lungă sau mai scurtă, care se pot remite şi spontan, unele dintre acestea nefiind percepute de către pacient, dar care pot duce la formarea trombilor.
Studiile arată că între 50% şi 85% dintre pacienţii cu fibrilaţie atrială sunt iniţial asimptomatici. S-a demonstrat că lipsa simptomatologie se asociază cu o frecvenţă mai mare a complicaţiilor şi cu un pronostic mai prost.
S-a constatat că din totalul pacienţilor cu accident vascular ischemic, 20-30% au fibrilaţie atrială.
Alte evenimente tromboembolice, secundare fibrilaţiei atriale, s-au mai descris la nivelul membrelor inferioare, a sistemului viscero-mezenteric şi, mai rar, la nivelul membrelor superioare.
Alte complicaţii ale fibrilaţiei atriale sunt insuficienţa cardiacă, modificările cognitive şi demenţa.
În aceste condiţii s-a pus problema găsirii unor metode prin care să se poată identifica episoade de fibrilaţie în scopul unui diagnostic cât mai rapid.
La sfârşitul lunii august 2020 a fost publicat ultimul ghid european de fibrilatie atrială, care aduce în discuţie modalităţi noi de screening care au la bază tehnologiile moderne, cum ar fi ceasurile inteligente sau alte articole portabile, care ar putea masura pasiv pulsul la nivelul incheieturii mâinii.
Până la acest moment există peste 100 000 de aplicații mHealth şi peste 400 de monitoare purtabile.
Totuşi rezultatele obţinute de către aceste dispozitive trebuie interpretate cu prudenţă, diagnosticul de fibrilaţie atrială fiind pus doar de un medic de specialitate pe baza unei înregistrari de minim 30s a unui traseu cu aspect de fibrilaţie atrilă, pe un canal ECG, sau pe o electrocardiogramă cu 12 derivaţii.
Cu toate aceste, există două studii recent publicate care au arătat că nu este nici o diferenţă statistică între cazurile identificate prin palparea pulsului şi cele prin utilizarea mijloacelor de înregistrare a electorcardiogramei, în screening-ul pentru fibrilaţia atrială.
Pacienţii la care se recomandă a se face screening sunt cei cu vârsta de peste 65 de ani, în special cei care prezintă factori de risc pentru accidentul vascular cerebral, cum ar fi obezitatea, diabetul zaharat, sau pacienţi cu patologii cardiace care ar putea predispune la apariţia fibrilaţiei atriale (ex: afecţiuni ale valvei mitrale).
După diagnosticare este foarte important ca pacientul să urmeze indicaţiile medicului, atât în ceea ce priveşte metodele de conversie, adică de revenire şi menţinere a ritmului cardiac normal, ritmului sinusal, dar şi a terapiei anticoagulante, adică de prevenţie a formării trombilor în atrii.
Cum câteva excepţii, cum ar fi prezenţă protezelor mecanice sau a stenozei mitrale moderat-severe, recomandarea este de utilizare a anticoagulantelor directe, care nu mai necesită monitorizarea lunară a INR-ului.
Dar, indiferent de tipul de anticoagulant ales, este foarte important ca medicaţia să nu fie întreruptă sau ajustată decât la indicaţiile sau sub supravegherea unui medic.
Ceea ce trebuie să reţinem este importanţa diagnosticării acestei patologii dar şi respectarea tratamentului inidicat prin reevaluări periodice sau la nevoie a pacienţilor de către medicul specialist.