Cum funcționează vaccinurile Covid-19?

Faptul că într-un timp relativ scurt de la declanșarea pandemiei avem deja pe piață nu unul ci două vaccinuri Covid-19 este un lucru impresionant, posibil doar mulțumită progreselor științifice din ultimii ani.

Unul dintre cele mai interesante aspecte despre acestea este faptul că funcționează diferit față de vaccinurile convenționale cu care suntem obișnuiți, fiind primele vaccinuri care folosesc o tehnologie nouă, numită mesager ARN.

Pentru a înțelege mai bine diferențele de funcționalitate, trebuie mai întâi să cunoaștem cum funcționează vaccinurile convenționale.

Un vaccin gripal, de exemplu, conține un component numit antigen, o proteină identică cu una din alcătuirea virusului gripal, pe care sistemul nostru imunitar o poate recunoaște.

Când primim vaccinul gripal, celulele dendritice, prima linie de celule de apărare a organismului nostru detectă antigenul, îl “înghit”, îl “mestecă“ bine pentru a-i analiza compoziția apoi expun părțile analizate din antigen pe membrana lor.

Aceste celule ajung la nodulii limfatici unde își prezintă “descoperirile” iar alte celule ale sistemului imunitar intră în acțiune pentru a găsi și distruge orice compus cu structură similară cu cea a antigenului analizat.

În cazul vaccinurilor Covid-19, acestea nu conțin un antigen ci o rețetă pentru crearea antigenilor, sub forma unei molecule de ARN.

Acest compus se aseamănă cu ADN-ul fiind un cod genetic folosit de toate celulele vii ca instrucțiuni pentru a-și produce proteinele.

ARN-ul din vaccinurile Covid-19 conține codul pentru o proteină importantă din structura virusului, una care poate fi atacată cu ușurință de sistemul nostru imunitar.

Fără această proteină virusul nu poate intra în celulele noastre, deci nu există riscul dispariției acesteia în urma unei mutații.

ARN-ul mesager este ascuns în globule protectoare, și ajunge în celulele dendritice la fel ca antigenele din vaccinurile clasice.

Diferența este că, în acest caz ARN-ul ajunge în ribozomii celulelor dendritice, organitul producător de proteine al acestora. Ribozomii descifrează codul ARN și creează proteina specifică virusului SARS-CoV-2, producând astfel propriul antigen și declanșând același răspuns ca în cazul vaccinurilor convenționale.

Momentan, cele mai mari necunoscute ale acestor tipuri noi de vaccinuri este durata imunității pe care o conferă și cât de eficiente vor fi în blocarea transmiterii bolii – lucruri pe care le vom afla doar în timp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.