Momentul vaccinării anti-COVID-19!

Farmacist Florina Bonifate

  • Președinte al Colegiului Farmaciștilor din Galaţi

Trăim vremuri istorice, suntem participanți activi în povestea pe care o vom spune nepoților noștri despre o perioadă grea și despre cum am depășit o pandemie.

Am scris în articolul trecut despre vaccinurile aflate în dezvoltare, despre strategia națională și etapele vaccinării în România și câteva experiențe internaționale.

Așa cum am precizat, lucrurile se întâmplă în timp real, se succed informațiile și acțiunile noastre trebuie să fie în consecință.

Unde suntem acum:

 – Avem aprobate și livrate deja în România două vaccinuri de tip ARN mesager, de la Pfizer/BIONTech și de la Moderna.

Este important să știm că ambele necesită temperaturi foarte scăzute de depozitare (-80oC/-20oC), iar transportul și manipularea lor se face la 2-8oC timp de 5/30 de zile. Trebuie administrate două doze, rapelul făcându-se la 21/28 de zile. Fiecare flacon cu vaccin de la producător conține 5, respectiv 10 doze.

– În intervalul 28 dec – 15 ian 2021 s-au vaccinat în prima Etapă lucrătorii din domeniul sănătății și social. Din 250.000 de persoane eligibile s-au vaccinat 67,5%, cu programările până la 31 ian. ajungându-se la o rată de 84,6%. 

– În data de 15 ian. am intrat în Etapa a II-a de vaccinare, unde se pot vaccina categoriile cu risc, persoanele peste 65 de ani și adulții care sunt în evidență cu boli cronice, mai multe categorii profesionale care exercită activități în domenii cheie, esențiale (ministere, sectoare economice vitale, învățământ, poștă, culte religioase, salubritate).

– Programarea vaccinării se face pe platforma https://vaccinare-covid.gov.ro/ de către angajatori pentru angajații din sectoarele economice vitale, de către medicii de familie pentru persoanele în evidență cu boli cronice sau asigurații în vârstă de peste 65 de ani.

Aceștia din urmă se pot înscrie și singuri, pe baza CNP în platforma de vaccinare.

– Programarea în Etapa a II-a a început cu ușoare sincope în funcționarea platformei informatice, inerente din cauza numărului foarte mare de accesări. Astfel, după prima zi s-au programat circa 80% din vaccinările pentru următoarele 30 de zile.

Limitarea se datorează și numărului redus de vaccinuri care sosesc în România, conform calendarului stabilit cu UE și producătorii de vaccinuri.

În același timp, mai există încă multe întrebări și temeri exprimate în spațiul public și nu numai despre siguranța vaccinurilor și persoanele care au contraindicație la administrarea acestora.

  • Vaccinarea persoanelor alergice – este indicată, singura contraindicație clară este pentru persoanele care sunt alergice la componentele vaccinului sau cu istoric de șoc anafilactic. Fiecare pacient cu alergii va cere sfatul medicului înainte de vaccinarea anti-Covid19.
  • Precauții – persoane imunocompromise (scade eficiența vaccinului), monitorizarea după administrarea vaccinului pentru eventuale reacții de hipersensibilitate și anafilaxie
  • Contraindicații – persoane cu istoric de șoc anafilactic sau care au avut reacție anafilactică la administrarea primei doze de vaccin; persoane cu boală acută severă însoțită de febră sau cu infecție acută;  
  • Reacțiile adverse la vaccinare – foarte frecvente (>1/10) durere la locul administrării, durere de cap, dureri articulare, musculare, oboseală excesivă, febră; frecvente (<1/10 și >1/100) greață, eritem la locul injecției; mai puțin frecvente (<1/100 și >1/1000) insomnie, durere la nivelul extremităților, stare generală de rău; rare (<1/1000 și >1/10000) paralizie facială periferică temporară.
  • Vaccinarea în sarcină – producătorii vaccinurilor nu recomandă deocamdată vaccinarea femeilor însărcinate din cauza lipsei experienței din studiile clinice. În studiile pe modele animale nu s-au identificat însă efecte negative directe sau indirecte asupra embrionului/fătului, motiv pentru care vaccinarea poate fi luată în considerare atunci când beneficiile depășesc riscurile asupra mamei sau fătului. În SUA Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor recomandă vaccinarea femeilor însărcinate din grupa de risc – de ex. lucrători în sănătate, pentru a evita complicațiile pe care boala Covid19 le poate avea asupra sarcinii; pentru femeile care nu sunt în grupa de risc, nu se interzice vaccinarea.
  • Vaccinarea în perioada de alăptare – nu este contraindicată, producătorii insistând pe consultarea medicului sau farmacistului privind vaccinarea. Ca dovezi pentru siguranța vaccinării se poate argumenta că laptele conținând anticorpi ar putea proteja sugarul împotriva unei infecții, molecula ARNm nu poate ajunge la sugar sau făt întrucât este degradată rapid după injectare, și chiar dacă ar trece în lapte, ar ajunge direct în tractul digestiv al sugarului unde ar fi digerată.

Procesul de vaccinare este la început, dozele de vaccin sunt contractate conform unui algoritm european și va dura luni bune. Vor fi aprobate și livrate în România și alte vaccinuri: AstraZeneca (până la sfârșitul lunii ianuarie) și urmează Johnson&Johnson.

Ca farmacist, sfatul meu este să fiți în permanență informați, să vă vaccinați!

”Și eu m-am vaccinat!”