PILULA DE CULTURĂ Când distopia nu mai este ce era odată…

a.g.secară

Ioko Ogawa, Poliția Memoriei, Humanitas Fiction, 2021, traducere din japoneză și note de Raluca Nicolae

Dacă Regele Mihai spunea, în Parlamentul României, în ziua de 25 octombrie 2011, că „Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie”, romanul distopic al scriitoarei japoneze, publicat prima oară în 1994 (Ogawa avea atunci 32 de ani), sugerează că, într-un fel, va putea exista fără memorie, dar, cine știe ce va însemna asta?

Devenit faimos pe întregul mapamond după ce a cucerit în 2020 American Book Award, romanul este împlinit de Poezie, amintind de o tripletă de aur a literaturii universale: 1984 de George Orwell, Fahrenheit 451 de Ray Bradbury și de Un veac de singurătate de Gabriel Garcia Marquez (după TIME Magazine, dar și după subsemnatul)!

În lumea imaginată de Ogawa, din când în când anumite obiecte erau declarate dispărute: de pildă, panglicile, clopoțeii, smaraldele, timbrele, parfumurile… Când erau astfel declarate, oamenii trebuiau să le ardă, să le îngroape, să le arunce în rău…

Bineînțeles, oamenii mai „alegeau” să mai și ascundă astfel de obiecte! În astfel de momente, intervenea… Poliția Memoriei! „Îmbrăcați în uniforme verde închis, încinși cu curele late și încălțați cu bocanci negri.

Purtau mănuși de piele și pistoalele li se ițeau pe jumătate din tocurile de la brâu. Arătau aproape identic, mai puțin cele trei insigne de pe guler…” Mai mult, „se pare că oamenii nu mai aveau trebuință de romane”.

Iar naratoarea era… romancieră, scria la al patrulea său roman. Primul ei „cititor” era un paznic (de fapt, lui îi dădea primul exemplar al fi ecărei cărți!), dar acesta, de fapt, nu citea: „Un roman, odată citit, nu mai înseamnă nimic.

S-a terminat, și cu asta basta. Nu mai bine îl țin aici, cu mine, ca pe un lucru de mare preț? Apoi a pus cartea pe micul altar din cabină, dedicat zeului mării, și și-a împreunat mâinile în rugăciune.” Suntem pe o insulă, „condusă de câteva persoane obișnuite să vadă lucrurile dispărând rând pe rând.”

Când tânăra scriitoare trebuie să-l ascundă pe editorul său, care încălcase regulile, romanul abia începe… Dar dacă se va hotărî că trebuie să dispară cuvintele?

Citește mai multe articole din revistă aici!